Isaia 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iuda pustiit

1Iată că Domnul pustiește

Țara – acum – și risipește

Locuitorii locului.

2Cum s-a-ntâmplat preotului,

O să se-ntâmple tuturor

Celor care sunt din popor.

Stăpânul va avea și el,

A slugii soartă, iar – la fel –

Stăpâna va păți – și ea –

Precum slujnica ce-o avea.

De-asemenea, cumpărătorul

Va fi la fel ca vânzătorul,

Iar cel care-mprumut a dat,

Ca și cel cari s-a-mprumutat,

Căci cel ce dă va fi la fel

Ca și cel ce-i dator la el.

3Întreaga țară-i pustiită –

De tot – și este părăsită,

Pentru că Domnul a dorit

Lucrul acesta, negreșit.

4Întreaga țară e mâhnită

Și de puteri este sleită.

Locuitorii ei tânjesc.

Fără putere se vădesc

Toți dregătorii ei cei cari,

Peste popor, sunt puși mai mari.

5Toate s-au întâmplat deodată,

Pentru că țara e spurcată

De cei care o locuiesc.

Oameni-aceștia nu păzesc

Legile care au fost date.

Poruncile au fost călcate,

Iar legământul – pus să fie

Un legământ pentru vecie –

L-au rupt. De el, nu le-a păsat

Ci în picioare l-au călcat.

6Tocmai de-aceea, țara lor

Supusă e blestemelor,

Iar ei – acum – sunt pedepsiți,

Căci s-au vădit nelegiuiți.

Un număr mic, doar, va putea

În țară a mai rămânea,

Dintre cei care – astăzi – sânt

Locuitori pe-al ei pământ.

7Trist șade mustul – părăsit –

Iar viile s-au veștejit.

Acei care s-au arătat

Veseli, suspină ne-ncetat.

8Tace glasul timpanelor.

Sfârșită-i desfătarea lor.

Gălăgioasa veselie

S-a stins. A harfei bucurie

A încetat, de-asemenea.

9Nu se mai cântă când se bea

Vinul cel bun. Aceia cari

Băut-au doar băuturi tari,

Nu le mai beau, căci li se pare –

Acum – că ele sunt amare.

10Cetățile sunt dărâmate,

Iar casele sunt încuiate.

Pustii sunt casele acele,

Căci nimeni nu mai intră-n ele.

11Afară se-aud glasuri care

Cer vin. Nu-i nici o desfătare

12În țară, numai pustiirea

S-a-ntins și stăpânește firea.

E pustiire în cetate,

Iar porțile sunt dărâmate.

13În țară este ca atunci

Când scuturat este, în lunci,

Măslinul, sau precum se știe

Că este la cules, în vie,

Când mai rămân ciorchini uitați

Cari pe mlădițe sunt lăsați.

Babilonul nimicit și Ierusalimul ridicat

14Cei care au să mai rămâie

Vor chiui de bucurie,

Iar de pe țărmul mării – iată –

Are să fie lăudată

Doar măreția Domnului.

15„Să proslăviți Numele Lui,

Acolo unde se vădește

Cum că lumina strălucește!

Aduceți laude, mereu,

Pentru al nostru Dumnezeu!

Ostroavele aflate-n mare

Să caute, fără-ncetare,

Să-L preamărească pe Acel

Cari îi e Domn, lui Israel!”

16Din marginile de pământ,

Aud cum vine acest cânt:

„Slavă celui neprihănit!”

Dar eu îmi spun, necontenit:

„O, vai de mine! Sunt pierdut!”

Jefuitorii au căzut

Asupra prăzi-nverșunați

Și jefuiesc netulburați.

17Groaza și groapa se-nsoțesc

Cu lațul și-apoi îl lovesc

Pe cel ce-n țară locuiește!

18Cel cari, de groază, se ferește,

Fugind să se adăpostească,

În groapă o să nimerească.

Cel cari, din groapă, se ridică,

Drept pradă lațului îi pică,

Iar stăvilarele închise,

Care sunt sus, vor fi deschise

Și clătinat are să fie

Pământu-ntreg, din temelie!

19Pământul este sfărâmat:

Se rupe și este crăpat.

20Se clatină din temelie

Ca și un om prins de beție.

Colibă tremurând în vânt,

Pare acest întreg pământ.

Cade; păcatul îl apasă;

Să se ridice, nu-l mai lasă.

21În ziua ‘ceea, Domnul are

Să pedepsească oastea care

Se află sus, iar pe pământ,

Pe-aceia cari împărați sânt.

22Aceștia vor fi strânși apoi,

Vor fi luați prinși de război

Și au să fie-ntemnițați

În gherle, unde-or fi lăsați

Mai multe zile-nlănțuiți,

‘Nainte de-a fi pedepsiți.

23Luna va fi acoperită,

Căci de rușine-i învelită,

Iar soarele, în răsărit

De groază fi-va-nvăluit.

Atunci, Domnul oștirilor

Are a fi cârmuitor

Pe muntele Sionului,

În a Ierusalimului

Cetate. Ca un împărat,

În strălucire-nveșmântat

Și-n toată slava Domnului,

Va sta cu cei bătrâni ai Lui.