Faptele apostolilor 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Barnaba și Saul – Elima

1Pe-atunci, Biserica avea,

Acolo-n Antiohia,

Niște învățători, precum

Și-unii proroci. Iată-i acum:

Barnaba, Simon – poreclit

Și Niger; Luciu – cel venit

De la Cirene; i-a urmat

Cel cari Manaen s-a chemat –

Acesta a copilărit

Cu Saul și cu cel sortit

A fi-n Iudeea împărat

Și cari, Irod, a fost chemat.

2Pe când, cu posturi, ei slujeau

Lui Dumnezeu și se rugau,

Duhul Cel Sfânt zise: „Aveți,

Deoparte, Mie, să-Mi puneți

Pe Saul și Barnaba, care

Chemați sunt, pentru-a Mea lucrare.”

3Ei au postit și s-au rugat,

Iar după ce și-au așezat,

Toți, mâinile, peste cei doi,

I-au învoit să plece-apoi.

4Astfel, Barnaba a pornit

La drum, de Saul, însoțit.

Spre Seleucia plecară,

Trimiși de Duh, și se urcară

Pe o corabie, cu gând

De-a merge-n Cipru. Ajungând

5În Salamina – la Iudei –

Cuvântul Domnului, prin ei,

În sinagogă, S-a vestit.

Cât timp au propovăduit,

Acest Cuvânt, Iudeilor,

Ioan le fuse slujitor.

6Până la Pafos au umblat,

Pe insulă, în lung și-n lat.

Pe un Iudeu, au întâlnit,

Acolo, Bar-Iisus numit.

Un fals profet fusese el,

Și-un vrăjitor. Omul acel,

7Pe dregător îl însoțea.

Paulus Sergius se numea

Înaltul dregător. Îndat’

El, pe Barnaba, l-a chemat,

Iar când și Saul a venit,

Dorința și-a mărturisit

S-asculte-al Domnului Cuvânt.

8Văzând că cei doi gata sânt

De a vorbi cu dregătorul,

Furios, Elima „vrăjitorul” –

În felu-acesta-i tălmăcit

Numele lui – s-a-mpotrivit,

Și a-ncercat, cu stăruință,

Pe dregător, de la credință,

Să îl abată, negreșit.

9Saul – cari Pavel s-a numit –

Plin de Duh Sfânt, s-a ridicat

Și, la el, țintă, s-a uitat:

10„Mult crezi că-ți va mai merge ție?

Om rău și plin de viclenie,

Tu, fiu de drac, tu, om al firii,

Vrăjmaș crunt al neprihănirii,

Nu vei mai înceta tu, oare,

Să strâmbi, a Domnului cărare?!

11Acum, mâna lui Dumnezeu,

Are să te apese greu:

O vreme, orb, vei rămânea

Și soarele, nu-l vei vedea!”

Din cer, o ceață-ntunecată

Căzut-a peste el, îndată,

De-a trebuit ca să găsească

Pe cineva, să-l însoțească.

12Văzând că orb e vrăjitorul,

Uimit rămase dregătorul,

Crezând, din tot sufletul lui,

Învățătura Domnului.

Pavel în Perga și în Antiohia Pisidiei

13De-ai săi tovarăși însoțit,

Pavel, din Pafos, a pornit

Cu o corabie. Mergea

La Perga, în Pamfilia.

Ioan i-a părăsit apoi

Și, la Ierusalim, ‘napoi,

El s-a întors. Ceilalți plecară,

14Din Perga, și drumu-și urmară

Până în Antiohia,

Aflată în Pisidia.

Acolo-n ziua de Sabat,

În sinagogă, au intrat,

15Iar după ce s-au isprăvit,

Proroci și Lege, de citit,

Fruntașii sinagogi-au pus,

Oameni, să meargă, de le-au spus:

„Dragi frați, de vreun cuvânt aveți,

De-ndemn, pentru norod, spuneți!

Acum, de sunteți pregătiți,

Puteți veni ca să vorbiți.”

16Pavel, de jos, s-a ridicat

Și-apoi, cu mâna, semn le-a dat,

Zicând: „Bărbați israeliți,

Și voi, ceilalți, cari vă găsiți

Aici și cari sunteți, mereu,

Ascultători, de Dumnezeu,

Vă rog, acum, atenți să stați

Și vorba să îmi ascultați.

17Știți că poporul Israel,

Are un Dumnezeu; iar El,

Pe-ai noști’ părinți doar, i-a chemat,

Căci i-a ales, și-a ridicat,

Acest norod, la cinste mare,

De mult, în timpurile-n care

Fost-a-n Egipt. Cu brațul Lui,

Apoi, din a Egiptului

Țară, i-a scos, într-un târziu.

18Purtările lor, în pustiu –

Căci patruzeci de ani umblară,

Până când, în Canaan, intrară –

Domnul, mereu, le-a suferit.

19După ce El a nimicit

Șapte popoare, cari erau

În calea lor, căci locuiau

Chiar în Canaan, al nost’ popor

A moștenit pământul lor,

Cari, patru veacuri jumătate,

Roade le-a dat, îmbelșugate.

20Când timpul s-a apropiat,

Judecători, Domnul le-a dat,

Printr-un proroc – prin Samuel.

21Apoi, poporul, de la el,

Cerut-a și un împărat.

Și astfel, Dumnezeu le-a dat

Pe Saul – al lui Chis fecior –

Din Beniamin. În fruntea lor,

El, patruzeci de ani, a stat.

22Fiind, apoi, înlăturat,

În locu-i, David a venit,

Despre cari a mărturisit

Chiar Domnul: „Iată, am aflat

Pe cineva, cu-adevărat,

Pe gustul Meu, și știu că el

Are să facă-n așa fel,

Ca voia să Mi-o împlinească.

David, el o să se numească,

Și este al lui Iese fiu.”

23Din David, Domnul, mai târziu,

Așa cum a făgăduit,

Pentru popor, a dăruit

Pe marele Mântuitor:

Iisus e-Acela, fraților!

24‘Nainte ca să vină El,

Pentru întregul Israel,

Ioan a propovăduit

Botezul – voi l-ați auzit –

Spre pocăință. Când sfârșise

25Însărcinarea ce-o primise,

El zis-a: „Cine credeți voi,

Că aș fi Eu?” Iar, mai apoi,

Ioan vorbi în acest fel:

„Iată că nu sunt eu, Acel.

Ci-n urma mea, un Altul vine.

El e mai mare decât mine,

Și-ncălțămintea-I, din picioare –

Să I-o dezleg – nu sunt în stare.”

26Deci, fraților – care, de neam,

Sunteți din fiii lui Avram –

Precum și voi care, mereu,

Teamă aveți, de Dumnezeu,

Am să vă dau, acum, o veste:

Cuvântul mântuiri-aceste,

Vouă v-a fost trimis! Noi știm

27Căci cei de la Ierusalim,

Pe Domnul, nu L-au cunoscut.

Astfel, prin ceea ce-au făcut,

Prin faptul că L-au osândit

Chiar pe Iisus, au împlinit

Cuvintele prorocilor,

Care – știți bine, fraților –

Că sunt citite, ne-ncetat,

În sinagogă, la Sabat.

28Măcar că El nu a avut

Vină de moarte, i-au cerut,

Toți, lui Pilat, să Îl omoare

29Și-au împlinit cuvântul care

Fusese scris, despre Iisus.

Apoi, într-un mormânt, L-au pus,

30Dar Dumnezeu L-a înviat,

31Din morți, iar El S-a arătat,

Zile în șir, necontenit,

Celor care L-au însoțit

Din Galileea, pe-al Său drum,

Pân’ la Ierusalim. Acum,

Aceia sunt martorii Lui,

În mijlocul norodului.

32Noi, vestea bună, v-o dăm: iată,

Făgăduința ce-a fost dată,

De Dumnezeu, părinților,

33Azi, pentru noi – copiii lor –

A împlinit-o – cum v-am spus –

Prin învierea lui Iisus,

Așa precum fusese zis

Și cum, în Psalmul doi, stă scris:

„Iată că Tu ești Fiul Meu,

Pe care azi, L-am născut Eu.”

34Că El, din morți, L-a înviat

Încât nu va mai fi mâncat

De putrezire, a promis

Chiar Domnu-atuncea când a zis:

„Ceea ce am făgăduit,

Lui David, fi-va împlinit

De Mine, cu credincioșie.”

35De-aceea, în alt Psalm, mai scrie:

„Ca al Său Sfânt să putrezească,

El n-are să îngăduiască.”

36Așa cum fost-a rânduit

De Domnul, David a slujit

Celor din vremea sa. Apoi,

El a murit și, înapoi,

Pământului, fusese dat.

Lângă părinți, înmormântat,

A fost cuprins de putrezire.

37Dar vrem ca să vă dăm de știre

Căci Cel pe care L-a trezit

Domnul, din morți, n-a putrezit.

38Să știți că-n El doar, fraților,

Iertare a păcatelor,

Vi se vestește. Deci, oricine

39Crede în El – și, la El, vine –

Prin El va dobândi iertare,

La toate lucrurile care,

Legea lui Moise nu putea,

În nici un fel, ca să o dea.

40Deci, seama să luați la voi,

Să nu se-ntâmple, mai apoi,

Ce-au spus proroci-n cartea lor:

41„Vai, disprețuitorilor!

Uitați-vă! Mirați, priviți,

La toate-acestea și, pieriți!

Căci iată, după al Meu plac,

În timpul vostru, am să fac,

Pe față, o lucrare mare,

Căreia nu-i veți da crezare,

În nici un chip, dacă – cumva –

V-ar povesti-o cineva.”

Prigonirile Iudeilor

42Când ucenicii au ieșit

Afară, Neamuri au venit,

Grabnic, la ei și i-au rugat,

Ca și la celălalt Sabat,

Să le vorbească – de se poate –

Iar, despre-aceste lucruri toate.

43Când adunarea s-a sfârșit,

Să plece, lumea s-a zorit.

Barnaba și Pavel, apoi,

S-au dus și ei. După cei doi,

Porniră-ndată mulți Iudei

Și prozeliți. Atuncea, ei,

Cu dragoste, i-au îndemnat

Să stăruiască, ne-ncetat,

Cu toți, în harul Domnului.

44Venind ziua Sabatului,

S-a adunat, cu mic cu mare,

Aproape întreaga suflare

Cari, în cetate, s-a găsit,

Căci, să audă, a voit,

Cuvântul Domnului. Pe dată,

45Văzând mulțimea adunată,

Iudeii, iute, s-au umplut

De pizmă și au început,

Contra lui Pavel, să vorbească

Și chiar să îl batjocorească.

46Dar Pavel și Barnaba-au stat,

În fața lor, și-au cuvântat,

Cu îndrăzneală: „Iată, noi,

Cuvântul Domnului, la voi –

Întâi de toate – L-am vestit.

Dar pentru că nu L-ați primit –

Și singuri dar, vă judecați

Nevrednici ca să căpătați

Veșnica viață – vă lăsăm

Și, către Neamuri, ne-nturnăm.

47Domnul, așa, ne-a poruncit:

„Te-am pus să fii, te-am rânduit,

Lumina Neamurilor. Deci,

Pe-ale pământului poteci,

Până la marginile lui,

Duci mântuirea Domnului.”

48Când Neamurile auziră,

Aceste vorbe, preamăriră

Cuvântul Domnului, căci El,

A dat norodului acel,

Prilej de mare bucurie;

Iar toți cei rânduiți să vie,

La viață, au crezut îndată,

Cuvântul spus. Prin țara toată,

49Cuvântul Domnului mergea,

Și-n orice loc, El pătrundea.

50Iudei-atunci s-au mâniat

Și, grabnic, au întărâtat

Pe toți fruntașii, din cetate;

De-asemeni, fură-ntărâtate

Femeile cucernice,

Cu vază, și puternice.

Astfel, cu toții au stârnit

Prigoana, și i-au izgonit,

Iute, din ale lor hotare

Pe Pavel și Barnaba, care

51Praful ce li s-a adunat,

Pe încălțări, l-au scuturat

În contra lor și-apoi, zorit,

Către Iaconia-au pornit.

52Toți ucenicii, plini, erau,

De Duh Sfânt, și se bucurau.