Deuteronomul 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cucerirea țării lui Og

1„Când toate-acestea le-am sfârșit,

Către Basan, noi am pornit.

Peste Basan, ca împărat,

Fusese Og, înscăunat.

Cu tot poporul, înainte

El ne-a ieșit – mai țineți minte? –

Și ne-am luptat atunci, cu ei,

Într-un ținut chemat Edrei.

2Domnul mi-a spus: „Să nu ai teamă

Căci Eu ți-i dau – de bună seamă –

Pe toți aceștia-n mâna ta.

Cu ei, trebuie-a te purta

Precum făcut-ai cu Sihon,

Cel care fost-a la Hesbon,

Și-mpărățea peste-Amoriți.

Deci trebuiesc toți, nimiciți.”

3Domnul – precum a cuvântat –

Pe Og, în mână, ni l-a dat,

Cu al Basanului ținut

Și oamenii ce i-a avut.

Bătuți au fost cu toți, de noi,

Și nimeni n-a scăpat apoi.

4Cetățile i le-am lovit –

Pe toate-atunci le-am cucerit

Și le-am luat în stăpânire;

Șaizeci au fost – cum aveți știre.

Am mai luat ținutu-Argob

Și-ntreg Basanul, de la Og.

5Cetățile-au fost întărite,

Fiind, cu zid, împrejmuite.

Porți mari, în ziduri, se aflau,

Pe cari, zăvoare, se puneau.

Erau în număr foarte mare

Cetățile acelea care

N-au fost prea tare întărite –

N-au fost, cu zid, împrejmuite.

6Le-am nimicit, făr’ ‘osebire,

Pe toate, cu desăvârșire,

Cum am făcut și cu Sihon –

Cel care domn fost-a-n Hesbon.

Cetăți am nimicit – atunci –

Bărbați, femei, precum și prunci.

7Doar prada din cetăți apoi,

Și vite, am luat cu noi.

8În acel timp, am cucerit,

De la cei care au domnit

În țara Amoriților,

Toate ținuturile lor

Ce sunt dincoace de Iordan –

Cum Dumnezeu avuse-n plan –

Pornind de la râul Arnon,

Până la muntele Hermon.

9(Hermonu-i Sirion numit,

De către neamul Sidonit,

Iar Amoriții îl numesc

Senir, când despre el vorbesc.)

10Am cucerit, precum se știe,

Cetățile de pe câmpie,

Ținutul Galaadului

Și-acela al Basanului,

Până la Salca ajungând

Și-apoi, Edreiul, atingând,

Cetăți cari ale lui Og sânt,

Pe al Basanului pământ.

11(Doar Og, cel care-nscăunat

Fosta-n Basan, ca împărat,

A mai rămas, dintr-un popor –

Din cel al Refaimiților.

Patul pe care l-a avut

Acesta, e, din fier, făcut

Și-acum, la Raba, se găsește –

Cetate-n care stăpânește

Poporul lui Amon. Socoți,

Lungimea lui, la nouă coți,

Iar patru e lățimea lui,

Și-i după cotul omului.)”

Împărțirea țării de dincolo de Iordan

12„Am luat țara-n stăpânire

Și-am dăruit-o moștenire:

O parte Rubeniților,

Și-apoi alta Gadiților,

Așa după cum ei îmi cer.

Le-am dat ținutul Aroer

Cari, pe Arnon, e așezat

Și de asemeni, le-am mai dat,

Muntele Galaadului –

Jumate din cuprinsul lui –

Și cu cetățile pe care,

Acel ținut muntos le are.

13Cealaltă jumătate-apoi,

Am dat-o – precum știți și voi –

La jumătatea dintre case

Din seminția lui Manase;

Le-am dat ținutu-Argobului

Și-acela al Basanului

Cari, mai de mult, a fost numit –

După cei ce l-a locuit

Și au dat nume țării lor –

Drept țara Refaimiților.

14Iair – feciorul lui Manase –

În stăpânire-atunci luase

Ținutu-Argob, pân’ la hotare,

Cu țările acelea care

Sunt ale Gheșuriților

Și ale Macatiților,

Punând apoi, numele lui,

Cetăților Basanului,

Încât știut e al lor șir,

Drept târgurile lui Iair.

15Din Galaad, a dobândit

Machir, o parte. Au primit,

16O altă parte, Rubeniții

Și totodată, și Gadiții;

Se întindea ținutul lor,

Până-n albia apelor

Arnonului, fiindu-i dar –

Pe mijlocul apei – hotar.

Un alt hotar al locului,

Era apa Iabocului

Ce-i despărțea pe ai lor fii,

De toți ai lui Amon copii.

17Au mai primit câmpia care

Are Iordanul, drept hotare.

Ea, de la Chineret, pornește

Și-ajunge de se mărginește

Cu o câmpie mare, lată,

Chiar lângă Marea cea Sărată,

La poala muntelui numit

Pisga, aflat la răsărit.

18Astă poruncă v-am dat eu,

Atuncea: „Domnul Dumnezeu,

Țara vi-o dă, s-o stăpâniți.

La luptă dar, voi să porniți.

Pe toți bărbații de război

Să-i înarmați, iar ei, apoi,

Să se așeze-n fruntea lui –

Adică a poporului –

Ca să se lupte-n acest fel,

Lângă întregul Israel.

19Femeile și-ai voștri prunci,

Precum și vitele, atunci –

Căci știu că multe vite sânt –

Le veți lăsa, pe-al vost’ pământ –

Căci și cetăți ați căpătat –

20Până când Domnul va fi dat,

Și pentru-ai voștri frați, odihnă –

Precum și voi primit-ați tihnă –

Și vor lua în stăpânire,

Țara pe care, moștenire,

Domnul le-o dă – cum are-n plan,

De mult – dincolo de Iordan.

După aceea, înapoi,

Aveți a vă întoarce voi,

Deci la a voastră moștenire

Ce ați primit-o-n stăpânire.”

21În vremea ‘ceea, l-am chemat,

Pe Iosua și-am cuvântat:

„Iată, ai tăi ochi au văzut,

Ceea ce Domnul a făcut,

Cu împărați-aceștia doi.

La fel va face, pentru voi,

Mereu, și cu alți împărați,

În contra cărora luptați.

22Să nu te temi, căci la război,

Domnul se luptă pentru voi.”

Moise cere să vadă țara

23„În acel timp, m-am așezat

Și Domnului, eu m-am rugat:

24„Stăpâne Doamne! Ai făcut

Așa încât eu am văzut

Mărirea și puterea-Ți mare,

Căci mă întreb: cine e oare,

Un dumnezeu în cer aflat –

Sau pe pământ – asemănat

Cu Tine, ca să fi putut

A face ceea ce-ai făcut,

Și o putere-a arăta

La fel ca și puterea Ta?

25Te rog s-asculți pe robul Tău

Și împlinește dorul său,

Să nu se risipească-n van:

Vreau, țara de peste Iordan,

S-o văd și eu. Tot ce doresc,

Este aceea să zăresc

Țara cea bună, munții care

Se-nalță maiestos în zare,

Și aș fi vrut de-asemenea,

Libanul, să-l mai pot vedea.”

26Dar Dumnezeu S-a mâniat,

Pe mine. Nu m-a ascultat,

Iar pricina, sunteți chiar voi.

De-aceea, Domnu-mi zise-apoi:

„Destul! Să nu Îmi mai vorbești,

De lucrul pe care-l dorești!

27Urcă pe vârful muntelui –

Pe Pisga – și, în jurul lui,

Ochii apoi, să ți-i rotești

Și-n patru vânturi, să privești:

Către apus, spre răsărit,

La miazăzi și negreșit,

Spre miazănoapte. Vei vedea

Țara, dar n-ai să intri-n ea.

Peste Iordan, n-ai să pășești,

Oricât de mult, tu îți dorești!

28Lui Iosua, porunci, să-i dai

Și tot mereu, grijă să ai

Să-l întărești, pentru că el

Ales este, a fi acel

Care va sta în fruntea lui –

Adică a poporului –

Și o să aibă drept menire,

Ca să-i dea țara-n stăpânire.

Tu – țara – doar o vei vedea,

Dar n-ai să poți intra în ea.”

29Apoi, cum a găsit cu cale

Domnul, eu am rămas, în vale,

În dreptul Bet-Peorului –

Aflat la poala muntelui.”