2 Cronici 11 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Măsurile luate de Roboam

1Când la Ierusalim ajunse

Cu spaima care îi pătrunse

În suflet, Roboam de-ndat’,

Pe lângă sine-a adunat

Casa lui Iuda. Au venit

Și oamenii care-au ieșit

Din Beniamin și îl slujeau.

O sută optzeci mii erau

Toți oamenii buni de război.

Cu ei, voia ca înapoi,

Să poată să aducă el,

Întreg poporul Israel.

2Șemaia, omul Domnului,

S-a dus însă, în fața lui,

Trimis de Domnul – negreșit –

Care în ăst fel, i-a vorbit:

3„Spune-i lui Roboam – cel care

Pe Solomon, părinte-l are –

Cari peste Iuda, împărat,

De către Mine-i așezat.

Casei lui Iuda, să-i vorbești

Și-asemenea, să poruncești

La toți aceia care vin

Din ramura lui Beniamin!”

4Șemaia, împăratului –

După porunca Domnului –

I-a spus: „Ascultă glasul meu!

„Așa vorbește Dumnezeu:

„Să nu-ndrăzniți să-ncepeți voi,

Cu Israelul, vreun război!

Tu împărate, acum lasă

Aceste gânduri și acasă

Să se întoarcă fiecare!

Toată această întâmplare,

Aflați dar, că s-a petrecut,

Pentru că Eu, Domnul, am vrut!”

Cu toții s-au înspăimântat

Și-n urmă ei au ascultat

Astă poruncă-a Domnului,

Adusă de prorocul Lui.

În contra lui Ieroboam,

N-a mai pornit dar, Roboam.

5Cât la Ierusalim a stat,

În Iuda el a ridicat

Cetăți pe cari le-a întărit

De-ndată ce le-a construit.

6El, Betleemul, l-a-nălțat;

Etamul l-a mai ridicat;

Tecoua a mai fost zidită,

7Bet-Țur mai fost-a construită,

De Soco și-Adulam urmată;

8Mareșa fost-a ridicată,

Cetatea Zif și cea din Gat;

9Adoraim a mai urmat,

Lachis și Zeca, spre sfârșit.

10Țorea, apoi, s-a construit,

Urmată și de Aialon

Și totodată de Hebron.

Acestea-n Iuda se aflau

Și-n Beniamin se mai găseau.

De-ndată ce-au fost construite

Cetățile-au fost întărite.

11În ele fost-au așezate

Mari magazii pentru bucate,

Pentru ulei și vin. Erau

Puși căpitani care vegheau

Asupra magaziilor

Precum și a cetăților.

12Suliți și scuturi s-au luat

Și în cetăți s-au așezat.

Ele în Iuda se aflau

Și-n Beniamin se mai găseau.

De-ndată ce-au fost construite

Cetățile-au fost întărite.

13Apoi, toți preoții pe care

Neamul lui Israel îi are –

Cu toți cei care s-au vădit

Precum că sunt de neam Levit –

Ale lor case și-au lăsat

Și-n Iuda ei s-au strămutat.

14Leviții, toți, au părăsit

Moșii și case și-au venit

Ca la Ierusalim să stea,

Căci în Israel, nimenea

Nu a putut să-și împlinească

Slujba aceea, preoțească –

Făcută-n fața Domnului –

Din pricina-mpăratului

Ieroboam, cari a cătat,

Mereu, de i-a împiedicat.

15Ieroboam, preoți, a adus

Și pentru înălțimi i-a pus,

Pentru vițeii ce-i turnase

Sau pentru țapii ce-i lucrase.

16Oamenii care s-au aflat

În Israel și L-au urmat

Pe Dumnezeu, când au văzut

Tot ce Leviții au făcut,

Ale lor case își lăsară

Și la Ierusalim plecară,

Spre a-I sluji Celui pe care,

Părinții lor, drept Domn, Îl are.

17În felu-acesta s-a vădit

Precum că ei au întărit

Împărăția cea pe care,

În Iuda, Roboam o are,

Pentru că trei ani, ne-ncetat,

Oameni-aceștia au umblat

Pe calea împăratului

David, precum și-a fiului –

Adică a lui Solomon –

De care-a fost urmat la tron.

Nevestele și copiii lui Roboam

18Când Roboam fost-a-mpărat,

Soață-și luă pe Mahalat;

Ea este-a lui Ierimot fată,

Cel care îl avuse tată

Pe David și, de bună seamă,

Abihail e a lui mamă.

Fata lui Eliab e ea,

Cari, pe Isai, tată-l avea.

19Fiu, pe Ieuș, ea l-a avut

Drept cel dintâi copil născut.

Pe Șemaria îl născuse

Și pe Zaham îl mai avuse.

20O soață-apoi și-a mai luat:

Pe cea cari Maca s-a chemat.

Maca era aceea care,

Pe Absalom, părinte-l are.

Pe Abia, ea l-a avut

Drept cel dintâi fecior născut.

Pe-Atai apoi l-a zămislit,

Pe Ziza și pe Șelomit.

21Iar Roboam se dovedea,

Cum că pe Maca o iubea,

Mai mult decât își îndrăgise

Soațele cari le dobândise,

Căci optsprezece a ținut.

De-asemenea, a mai avut

Șaizeci de țiitoare, el.

A dobândit în acest fel,

Un număr mare de copii:

Căci douăzeci și opt de fii

Și șaizeci fete, i-au născut

Femeile ce le-a avut.

22Pe Abia, el l-a adus –

Pe fiul Macăi – și l-a pus

Mai mare peste-acei copii

Care au fost drept ai săi fii,

Căci în al său loc, a cătat,

Să-l lase-n urmă, împărat.

23Prin felu-n care a muncit,

Cu minte el s-a dovedit.

În Beniamin și-n Iuda, el

I-a risipit în acest fel,

Iar locurile hărăzite

Le-au fost cetățile-ntărite.

Acolo, el i-a însurat

Și hrană din belșug le-a dat.

Feciorii lui, cum s-a văzut,

Multe neveste, au avut.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help