Ezechiel 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Apoi, cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Privește munții cei pe care

Neamul lui Israel îi are.

Acelor munți să le vorbești

Și-n contra lor să prorocești.

3Vorbește-le în acest fel

Și zi: „Munți ai lui Israel,

Iată cuvântul Domnului

Ce l-am adus din partea Lui!

Așa vorbește Dumnezeu

Acuma dar, prin glasul meu,

Spre dealuri, văi și văgăuni,

Spre munți și spre-ale lor genuni:

„Vă voi trimite sabia

Și-am să vă nimicesc cu ea.

4Altarele – de voi zidite –

Au să vă fie pustiite,

Iar stâlpii ce sunt închinați

Doar soarelui, vor fi tăiați.

În fața idolilor lor,

Ai voștri oameni pieri-vor.

5După ce le voi face-astfel

Copiilor lui Israel,

Pun trupurile morților

În fața idolilor lor,

Căci lângă-altare, Eu voiesc,

Oasele să vă risipesc.

6În orice loc voi vă găsiți –

Oriunde o să locuiți –

Cetățile vă nimicesc.

De-asemenea, vă pustiesc

Și înălțimile pe care

Le-ați ridicat. Zdrobesc altare

Și au să zacă părăsite,

Pentru că fi-vor pustiite.

Idolii vă vor fi sfărmați,

Iar stâlpii ce sunt închinați

În cinstea soarelui, zdrobiți

Ajunge-vor și nimiciți.

Lucrările, de voi zidite,

Vor fi, cu toate, nimicite.

7În al vost’ mijloc, au să cadă

Oamenii voștri, morții, pradă.

În acest fel, veți ști mereu,

Că Eu sunt Domnul Dumnezeu.

8Dar voi lăsa o rămășiță,

Ieșită din a voastră viță.

De sabie, va fi cruțată,

Atunci când fi-va-mprăștiată

Printre popoarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ.

9Aceia cari au să trăiască,

De Mine au să-și amintească

În mijlocul neamurilor,

Pe unde rămășița lor

Are să fie izgonită

Și va ajunge-a fi robită.

Am să zdrobesc, în acea țară,

Inima lor cea preacurvară –

Cari necredință a vădit –

Și ochii lor care-au curvit

Cu idolii ce i-au avut.

Scârbă li se va fi făcut,

Din pricina păcatelor,

Precum și-a urâciunilor

Pe care ei le-au săvârșit.

10În felu-acesta, negreșit,

Ei au să știe tot mereu,

Că Eu sunt Domnul Dumnezeu

Și nu degeaba am lăsat

Tot răul ce i-a apăsat.”

11Al nostru Domn și Dumnezeu

Mi-a zis așa: „Bate mereu,

Din mâini și din picioare-apoi,

Și strigă: „Vai! Vai, pentru noi!”

Din pricina acelor rele

Și-a urâciunilor acele

Făcute de casa pe care

Neamul lui Israel o are,

Casă ce va cădea lovită

De sabie și nimicită

Va fi de ciumă, de nevoi

Și de al foametei șuvoi.

12Cel cari departe-o să se ție,

Ucis de ciumă o să fie.

Pe cel ce-aproape o să stea,

O să-l ucidă sabia.

Al foamei colți au să se-arate

Pentru cel care, în cetate,

Rămâne-va, pentru că – iată –

Ea o să fie-mpresurată.

Așa-Mi voi potoli mânia

Și Îmi voi domoli urgia.

13Când ai voști’ oameni au să cadă,

În al vost’ mijloc, morții, pradă,

Când morții voști’ vor fi aflați

Printre altare-mprăștiați

Și printre toți idolii lor

Pe culmile dealurilor,

Pe munți-nalți și semețiți

Sau sub copacii înverziți,

Precum și sub acei stejari,

Stufoși, cu ramurile mari –

Adică unde își ardeau

Tămâia ce o aduceau,

Prin care, un miros plăcut,

Pentru-ai lor idoli au făcut –

Atuncea doar, vor ști că Eu

Sunt al lor Domn și Dumnezeu.

14Al Meu braț amenințător

Îl voi întinde-n contra lor,

Pentru că vreau ca să le fie,

Țara, deșartă și pustie –

Chiar din pustie începând,

Până la Dibla ajungând –

Oriunde am să îi zăresc

Că locuință își găsesc.

Atuncea doar, vor ști că Eu

Sunt al lor Domn și Dumnezeu.”