Mica 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Amenințările

1Cuvântul cel venit de sus,

Al Domnului, care-a fost spus

Lui Mica – cel ce se vădea

Că de la Moreșet venea –

Pe vremea-n care, împărați,

Iotam și-Ahaz fost-au aflați

În Iuda, și-apoi Ezechia

Luă – în urma lor – domnia,

Iar prorocia se vădește

Că spre Ierusalim țintește

Și spre Samaria apoi.

2Popoarelor, ascultați voi!

S-asculte și acest pământ,

Cu toate câte pe el sânt!

Acela care, tot mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu –

Și șade-n Templul Său cel sfânt –

Martor să fie, pe pământ,

În contra voastră, negreșit!

3Iată că Domnul a ieșit,

Acum, din locuința Lui

Și din înaltul cerului,

El se pogoară pe pământ,

Iar pe-nălțimile ce sânt

Pe a lui față, El pășește!

4Sub El, muntele se topește,

În timp ce văile se crapă

Și curg la fel ca și o apă,

Fiind precum ceara topită

Care de foc e încălzită.

5Pricina ăstor lucruri toate,

Sunt nesfârșitele păcate

Pe cari le are Israel

Și făr’delegile – la fel –

Făcute pe acest pământ,

De cei care din Iuda sânt.

Dar ce nelegiuire are

Neamul ieșit din Iacov, oare?

Nu e, cumva, Samaria?

Nelegiuirea, nu e ea?

Și nu-i Ierusalimul, oare,

Păcatul pe cari Iuda-l are?…

6„De-aceea, iată ce voi face:

Samaria o voi preface

Într-un morman de pietre mari,

Pe câmp aflate, un loc cari

Are să fie potrivit

Pentru al viilor sădit.

Pietrele-n vale-i prăvălesc

Și temelia-i dezgolesc,

7Iar chipurile ei cioplite,

Cu toate, fi-vor nimicite.

Plățile care le-a primit –

Și cari, de curvă, s-au vădit –

Am să le nimicesc, pe loc,

Căci am ca să le ard în foc,

Cu idolii cari – negreșit –

Din astă plată s-au plătit.

Din plăți de curvă-au fost făcuți,

De-aceea fi-vor prefăcuți

În plăți de curvă, negreșit…”

8De-aceea plâng necontenit,

Bocesc și umblu dezbrăcat,

Desculț, strigând încrâncenat,

Asemenea șacalului

Și gem, asemeni struțului.

9Căci rana care o cuprinde

E fără leac și se întinde

Spre a lui Iuda țară, unde,

Pân’ la poporul Meu pătrunde,

Adică pân’ la poarta lui

Și a Ierusalimului.

10În Gat, ăst lucru nu-l spuneți

Și nici în Aco nu plângeți

La Bet-Leafra să plecați

Și în țărână vă culcați.

11Locuitoareo din Șafir

Umblă pe al cărării fir;

Treci cu rușinea dezvelită;

Pășește dar, descoperită.

Locuitoarea cea pe care

Ținutul din Țanan o are,

Să iasă, nu mai îndrăznește,

Iar jalea care se vădește

Că bântuie în Bet-Hațel,

Vă-mpiedică-a veni la el.

12Locuitoarea cea pe care

Ținutul din Marot o are

Cuprinsă e de-un tremurat,

Căci fericirea i-a zburat

Și parte de nenorocire

Are, în loc de fericire.

Nenorocirea ce-o lovește,

Din partea Domnului sosește

Și-atinge-apoi mânia Lui,

Poarta Ierusalimului.

13Caii cei iuți, ți-i adă, iar –

În urmă – să-i înhami la car,

Tu, cea care te dovedești

Că în Lachis hălăduiești.

Află că tu te-ai arătat

O pricină pentru păcat.

Ești prima pricină pe care

Fiica Sionului o are.

În tine-au fost, în acest fel,

Păcatele lui Israel.

14De-aceea, iată ce pățești:

Află că tu te despărțești

De Moroșet-Gat și că toate

Casele, în Aczib, aflate,

O amăgire se vădesc

Pentru cei care-mpărățesc

În Israel. Apoi, cea care

15E din Mareșa, din născare,

Un nou stăpân va căpăta.

Din Israel se va muta

Întreaga slavă. Astfel, ea,

În Adulam, are să stea.

16Taieți mândrețea pletelor,

Din pricina copiilor

Iubiți. Lărgește-ți pleșuvia,

Precum un vultur, căci robia,

Asupra lor, iată că vine

Și îi va depărta de tine!