Psalmii 94 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1O, Domn al răzbunărilor,

2Tu – care ești judecător

Peste acest pământ – grăbește

Și o răsplată dăruiește,

La toți cei mândri, potrivit

Cu ceea ce au săvârșit!

3Până când au să izbutească

Numai cei răi să biruiască?

4Ei țin mărețe cuvântări,

Trufași sunt pe-ale lor cărări,

Căci toți cei care făptuiesc

Doar lucruri rele, se fălesc.

5Privește Doamne-al Tău popor:

Zdrobit este de răul lor,

Pentru că-ntreaga-Ți moștenire

Robită e de asuprire.

6Cei răi se dovedesc haini.

Pe văduve, orfani, străini

Ei Îi ucid, zicând mereu

7Că „Al lui Iacov Dumnezeu

Nu vede și nu ia aminte!”.

8Dar învățați odată minte,

Nebunilor! Când o să știți

Și voi să vă înțelepțiți?

9Acela care a sădit

Urechea, nu a auzit?

Cel care, ochiul, l-a făcut,

Se poate să nu fi văzut?

10Cel care e judecător

Al tuturor neamurilor

Și cari știință dăruiește,

Gândiți voi că nu pedepsește?

11Deșertăciunea gândului

Aflat în mintea omului

E cunoscută, tot mereu,

De către Domnul Dumnezeu.

12Ferice e de omul care,

Parte – de-a Ta pedeapsă – are

Și de cel care – ne-ncetat –

Doamne, de Tine-i învățat

În Legea Ta și-l întărești

13Astfel, ca să îl liniștești

În zilele necazului

Ce se abat asupra lui,

Până când groapa destinată,

Pentru cel rău, va fi săpată!

14Căci Dumnezeu e-ndurător

Și nu-Și lasă al Său popor,

Pentru că Lui nu-I stă în fire

Să-Și lase a Sa moștenire.

15Cândva, va fi o judecată,

Iar cei cu inima curată,

Drept bună, au să o găsească.

16Dar cine-o să mă sprijinească

Și împotriva răilor,

O să îmi deie ajutor?

17Eu știu că dacă Dumnezeu

Nu ar fi ajutorul meu,

De mult sufletu-mi – negreșit –

Printre cei morți s-ar fi găsit!

18Când zic – cuprins de un fior –

„Se clatină al meu picior!”,

Tu Doamne-n bunătatea-Ți mare,

Mă sprijinești fără-ncetare.

19Când gânduri negre năvălesc

Asupra mea și mă muncesc,

Tu, Doamne, Mă înviorezi

În suflet, căci le-ndepărtezi

Cu mângâierea ce mi-o dai.

20Cei răi, crezi că vor vrea să stai

Pe al lor scaun de domnie,

Când ei – așa precum se știe –

La adăpostul legii fac

Nelegiuiri, pe al lor plac?

21Cei răi, cu toții, se adună

Să uneltească împreună

În contra celor ce-s vădiți

Precum că sunt neprihăniți.

Ei osândesc, neîncetat,

Doar sângele nevinovat.

22Dar Domnul este turnul meu

Unde scăpare găsesc eu,

Căci stâncă, El S-a dovedit

Pe care m-am adăpostit.

23Cei răi ajunge-vor să cadă,

Nelegiuirii lor, drept pradă,

Căci Domnu-i va zdrobi, ușor,

Chiar prin nelegiuirea lor.

Cei răi, zdrobiți, vor fi mereu,

De-al nostru Domn și Dumnezeu.