Marcu 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Intrarea în Ierusalim

1Către Ierusalim, mergea

Iisus. Încet, Se-apropia,

De-ale Betaniei hotare –

Lângă Betfaghe – iar în zare,

Lucea piscul impunător

Al Muntelui Măslinilor.

Doi ucenici, El a chemat

2Și-a zis: „Veți merge, imediat,

În satul din ‘naintea noastră.

Iată care-i menirea voastră:

Decum, în sat, o să pășiți,

De-ndată o să și găsiți

Un măgăruș care-i legat.

Pe el, nimeni n-a-ncălecat,

Până acum. Voi îl luați,

Și-apoi, la Mine, vă-nturnați.

3Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Și-o să vă-ntrebe cineva,

„Ce faceți?”, spre a lui știință,

Veți spune: „Are trebuință

Domnul, de el, dar – mai apoi –

Îl va trimite înapoi.”

4Cei doi, îndată, au pornit,

Iar măgărușul l-au găsit,

La un sătean, în bătătură,

Lângă o ușă-n cotitură,

Chiar lângă drum. L-au dezlegat,

Iar când să plece, i-a-ntrebat

5Unul din cei care ședeau

Acolo, și la ei priveau:

„Ce faceți? De ce-l dezlegați?

De ce voiți să îl luați?”

6Ei au răspuns cum li s-a zis,

Iar omu-acela le-a permis

Ca să îl ia. Apoi, l-au dus,

7În fața Domnului Iisus

Și, hainele, și-au așezat,

Pe el. Iisus l-a-ncălecat,

8Pornind la drum. Mulți au făcut,

Din a lor straie, așternut,

În fața Lui. Alții tăiau

Ramuri, din câmp, și-mpodobeau

Drumul Învățătorului.

9Cei ce mergeau ‘naintea Lui –

Precum și cei care-L urmau –

De bucurie plini, strigau:

„Osana! Binecuvântat

E Cel ce ni S-a arătat,

Care-n Numele Domnului,

Sosește-acum! Osana Lui!

10Să fie binecuvântată

Împărăția ce se-arată!

A lui David împărăție,

Azi, binecuvântată, fie!

Osana-n ‘naltul cerului!

Osana! Slavă Domnului!”

11Ierusalimul L-a primit,

În prag de seară, primenit –

De arșița dogoritoare –

Prin dulce-a vântului, suflare.

Iisus, în Templu, a intrat

Și, din priviri, a cercetat

Tot ce acolo se găsea;

Dar întunericul creștea

Și-atuncea, cu cei doisprezece,

Iisus a hotărât să plece

Către Betania și-apoi,

În zori, să vină înapoi.

Smochinul blestemat

12Când, din Betania-au pornit,

În zori, Iisus a flămânzit.

13El, de departe, a văzut,

Un mic smochin ce a crescut

Chiar lângă firul drumului.

A căutat, în frunza lui,

Gândind, vreo roadă, să găsească,

Și foamea, să Își potolească.

Însă, nimic nu a găsit,

Căci n-a fost timpul de rodit.

14Atunci, cuvântul, a luat

Și, pe smochin, l-a blestemat:

„Acum, în veacul care vine,

Și-n vecii vecilor, din tine –

Din rod, din ale tale fructe –

Nimeni să nu se mai înfrupte!”

Toți ucenici-au auzit

Blestemul ce a fost rostit.

15Când la Ierusalim sosiră,

Ei, către Templu, se grăbiră.

Iisus, în Templu, a intrat

Și, mânios, i-a alungat

Pe cei care negoț făceau;

S-a dus la cei ce bani schimbau,

Și mesele le-a răvășit;

Apoi, privirea, Și-a oprit,

Pe cei ce vindeau porumbei.

Furios, S-a îndreptat spre ei,

Și-ale lor bănci, le-a răsturnat.

16Pe nimenea n-a mai lăsat,

Cu vase-n Templu. La sfârșit,

Celor prezenți, El le-a vorbit:

17„Nu știți ce, în Scripturi, se spune?

„O casă, pentru rugăciune,

E casa Mea – e un loc sfânt,

Al tuturor, de pe pământ.

Dar voi sunteți aceia cari,

O peșteră, pentru tâlhari,

Din ea, acuma, ați făcut!”

18Aceste vorbe n-au plăcut

Preoților cei mai de seamă,

Și nici vorbirea, fără teamă,

A lui Iisus, nu le-a priit;

De-aceea, ei s-au sfătuit,

Cu cărturarii, și-ncercau

Să-L prindă, însă, se temeau

De furia norodului,

Vrăjit de-nvățătura Lui.

19Când înserarea se-așternea,

Iisus, cetatea, părăsea.

Puterea credinței

20În zori, când iarăși au trecut

Înspre cetate, au văzut –

Discipolii – cum s-a uscat

Smochinul, ce-a fost blestemat,

C-o zi în urmă, de Iisus.

21Petru și-a amintit și-a spus:

„Învățătorule, privește

Acel smochin mic, care crește

Acolo! Ieri, l-ai blestemat,

Iar azi – sărmanul – s-a uscat!”

22Iisus le-a zis atunci: „Mereu,

S-aveți credință-n Dumnezeu!

23Când cineva e ne-ndoit

În al său crez, și-a poruncit,

Chiar muntelui – plin de credință –

„În mare, fugi!”, cu neputință

Este de-a nu fi ascultat! –

Crezând, chiar muntele-i mutat.

De-n inimă nu s-a-ndoit,

A căpătat lucrul dorit.

24Vă spun, că lucrul ce-l cereți –

Când vă rugați – să și credeți

Că, deja, l-ați și căpătat,

Căci astfel, el vă va fi dat.

25Când în picioare vă rugați,

Întotdeauna să iertați

Pe cei ce v-au greșit. Astfel,

Cu voi, va proceda la fel,

Și Tatăl vostru Cel Ceresc,

Iertând pe cei care-I greșesc.

26Dar dacă voi nu veți ierta,

Pe alții, nu veți căpăta

Iertare, de la al vost’ Tată –

N-o s-o obțineți, niciodată.”

Puterea lui Iisus

27Iisus, în Templu, a intrat.

Îndată, fost-a asaltat,

De mulți bătrâni și cărturari

Și-apoi de preoții cei mari.

28S-au strâns, în jurul lui Iisus,

Și-o întrebare, ei I-au pus:

„Cu ce putere-ai săvârșit

Totul? De unde ai primit,

Acea putere? Să ne spui!”

29Iisus a zis, la rândul Lui:

„Vă pun, și Eu, o întrebare,

Iar dacă o să fiți în stare

Să-Mi dați răspuns, atunci și Eu,

Am să răspund, la rândul Meu.

30Deci, iată ce am să vă cer:

Botezul lui Ioan, din cer,

Sau de la oameni, a venit?”

31Ei, între ei, au șușotit:

„Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde,

Va zice: „De-ați știut de unde

E el, de ce nu l-ați crezut?”

32Acum, cu toții am văzut

Că gloata l-a crezut proroc,

Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc

Să spunem, că botezul lui

Vine din partea omului.

33Mai bine – ca să nu greșim –

Îi vom răspunde că „nu știm!”

„Nu știți? Atunci, la rândul Meu” –

Zise Iisus – „nu spun nici Eu,

Cu ce putere am făcut

Toate pe câte le-ați văzut!”