1 Petru 3 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Tot astfel, voi, nevestelor,

Supuse fiți, bărbaților,

Căci dacă fi-vor, printre ei,

Unii cari sunt dintre acei

Ce nu ascultă de Cuvânt,

Să poată – chiar așa cum sânt –

Să fie câștigați apoi,

Fără cuvânt, ci doar prin voi,

2Când vor vedea în ce fel știți,

Întotdeauna, să trăiți.

Deci, să aveți un trai curat,

În temere, neîncetat.

3Podoaba voastră, bunăoară,

Să nu vă fie cea de-afară,

Ce șade-n felu-n care știți

Ca părul să vi-l împletiți,

În felu-n care vă-mbrăcați,

Sau precum știți ca să purtați

Scule de aur mai apoi,

4Ci drept podoabă, s-aveți voi,

Omul din interior, pe care,

L-ascunde-n inimi, fiecare,

În curăția sănătoasă,

Nepieritoare și frumoasă,

A unui duh blând, liniștit,

Care de Domnu-i prețuit.

5În felu-acesta, bunăoară,

Se-mpodobeau, odinioară,

Femeile care erau

Sfinte, și cari nădăjduiau,

În Dumnezeu, fiind supuse

Soților lor. Așa făcuse

6Sara, care, soț, îl avea,

Pe-Avram, pe care îl numea

Chiar „domn” al ei. Iar voi, de vreți,

Fiice-ale ei să fiți, puteți,

Făcând doar bine, fără teamă

De cineva, de bună seamă.

7Bărbaților, la fel, și voi,

Cu-nțelepciune, vreau, apoi,

Cu soațele, să vă purtați,

Știind deci, cinste, ca să dați

Femeii, ca uneia care

E-un vas mai slab, dar care are

Să moștenească mai apoi,

Darul veșnicei vieți, cu voi,

Ca să nu fie-mpiedicată

A voastră rugă, înălțată.

8Încolo, toți, la fel să fiți:

Aceleași gânduri să nutriți,

Simțind cu alții și iubind

Pe frați și-apoi, miloși fiind,

Întotdeauna, și smeriți.

9Răul, să nu îl răsplătiți

Cu rău; de-asemenea, vreau iară,

Să nu răspundeți cu ocară

Celor care, ocări, rostesc,

Ci dimpotrivă, eu doresc

Ca voi să binecuvântați,

Căci la aceasta-ați fost chemați:

Să moșteniți – vă e chemarea –

Cu toții, binecuvântarea.

10„Căci cel ce viața o iubește

Și zile bune își dorește,

Să știe, limba, să-și strunească

Și, de la rău, să și-o oprească.

Apoi, ferească-și fiecare,

De vorbele înșelătoare,

Buzele lui. În drumul său,

11Îndepărteze-se de rău,

Căutând pacea s-o găsească

Și tot mereu, s-o urmărească.

12Peste toți cei neprihăniți,

Întotdeauna, ațintiți

Se află ochii Domnului,

Și-aminte ia urechea Lui,

La rugăciunile pe care

Ei I le fac, fără-ncetare.

Întoarsă-i fața Domnului,

Doar împotriva omului

Cari face răul.” Însă, cine –

13Când plini de râvnă, pentru bine,

Vă dovediți – are să poată,

Ca să vă facă rău, vreodată?

14Când doar pentru neprihănire,

Veți suferi, să aveți știre,

Cum că ferice e de voi!

„De ei, să n-aveți teamă-apoi,

Și, tulburați, voi să nu fiți!

15În inimi, doar, să Îl sfințiți,

Domn, pe Hristos.” Mereu să stați

Gata, răspunsuri, ca să dați –

În adevăr, fără sfială –

Oricui vă cere socoteală,

Pentru nădejdea ce e-n voi.

Răspunsul vostru dat, apoi,

Să fie dar, de bună seamă,

Plin de sfială și de teamă.

16Păstrați-vă, neîncetat,

Al vostru cuget, nepătat,

Căci astfel, cei ce vă bârfesc,

În ceea ce ei vă vorbesc

De rău, să fie rușinați,

Văzându-vă cum vă purtați,

Cum în Hristos – toți, împreună –

Aveți, mereu, purtare bună;

17Căci vreau să știe orișicine,

Precum că este mult mai bine

Să suferi – de vrea Dumnezeu –

Că faci doar bine, tot mereu,

Decât dacă ai suferit,

Când lucruri rele-ai săvârșit!

18Și cu Hristos a fost la fel,

Pentru că știți prea bine, El,

Cel care e neprihănit,

Pentru păcate-a suferit –

Pentru toți cei nelegiuiți –

Ca ei să fie mântuiți,

Ca să ne poată-aduce-apoi,

La Dumnezeu Tatăl, pe noi.

Dar trebuit-a ca Iisus

Să-nvie-n duh, spre-a se fi dus,

19Apoi, la duhurile care

Erau aflate-n închisoare,

Unde a propovăduit

20La duhuri cari s-au răzvrătit

De mult, pe când lunga răbdare,

A Domnului, în așteptare,

Încă, pe-atunci, se mai găsea –

Pe când Noe își construia

Corabia, de-au fost salvate,

Prin ea, opt suflete de toate.

21Și ce este aceasta, oare?

Icoana închipuitoare

Care, acum, vă mântuiește;

Ea, prin botez, se definește,

Prin care nu te curățești

De-ntinăciunile trupești,

Ci el trebuie ca să fie

A sufletului mărturie –

E mărturia ce s-a dat

De către cugetul curat,

În fața Domnului – prinos –

Prin învierea lui Hristos

22Cari după ce S-a înălțat

La ceruri, sus, S-a așezat,

Apoi, la dreapta Domnului

Și Și-a supus tăriei Lui,

Puteri, și orice stăpânire,

Pe îngeri și întreaga fire.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help