Maleahi 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Iată Cuvântul cel de sus,

Al Domnului, care-a fost spus

Lui Maleahi, iar prin el,

Către întregul Israel.

2Domnul din ceruri a venit

Și-a cuvântat: „Eu v-am iubit!

Cu toate-acestea, însă voi

Mereu veniți zicând apoi:

„Cum ne-ai iubit?” Dar Iacov n-are,

Drept frate-al său pe Esau, oare?”–

A-ntrebat Domnul. „Totuși Eu,

Pe Iacov, l-am iubit mereu,

3Dar pe Esau nu l-am iubit,

Ci l-am urât, necontenit.

De-aceea, a ajuns să-i fie

Întreaga țară, o pustie,

Iar ceea ce a moștenit,

Șacalilor am dăruit.

4Iar dacă întâmpla-se-va

Că ar putea zice, cumva,

Edomul: „Nimiciți suntem,

Dar nu-i nimic, căci noi putem,

Acuma iar să ne unim,

Ruinele să le zidim!”,

Iată ce zice-Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are:

„Zidească ei, căci nimicesc

În urmă, tot ce construiesc

Și în ruină-i prefac iară!

Atunci, „a răutății țară”,

Am să numesc Eu, țara lor,

Iar ei vor fi „acel popor

Pe care Domnu-i mâniat

Și pe vecie-i supărat!”

5Lucrul acesta, veți putea,

Cu ochii voștri a-l vedea

Și o să ziceți în ăst fel:

„Și dincolo de Israel,

Mare e Domnul, negreșit!”

6Un fiu, pe tată, l-a cinstit,

Iar sluga pe acela care

Îl știe că stăpân îl are.

Dacă Îmi spuneți că sunt Tată,

Unde Îmi este cinstea dată,

Cinstea care Mi se cuvine?

Dar unde e frica de Mine,

Dacă Stăpân Îmi spuneți voi?” –

A zis al oștii Domn, apoi.

Răspundeți dar, acum, cu toți,

Voi cei care sunteți preoți,

Cari Numele-Mi nesocotiți

Și să-ntrebați mai îndrăzniți:

„Cu ce-am nesocotit noi, oare,

Numele Tău Cel sfânt și mare?”

7„Prin faptul că-Mi sunt închinate

Numai bucate necurate,

De către voi, pe-al Meu altar!

Cu toate-acestea însă, iar

Venita-ți și M-ați întrebat:

„Dar, cu ce oare, Te-am spurcat?”

Prin faptul că voi ați vorbit

Și-ați zis: „E de disprețuit

Ce este pus în fața Lui,

Adică-n fața Domnului!”

8O vită oarbă când jertfiți,

Nu credeți că voi săvârșiți

Un lucru rău? Dar când cătați,

O vită șchioapă să Îmi dați –

Sau una care se vădea

Precum că beteșug avea –

Nu săvârșiți un lucru rău?

Du-te la dregătorul tău

Și vei vedea dacă el, bine,

Te va primi apoi, pe tine,

Pentru ceea ce-ai dăruit.

Cum oare, ai să fii primit,

Atunci, de către dregător?” –

A zis Domnul oștirilor.

9„Acum, vă rog să vă-ndreptați

Spre Dumnezeu și să-L rugați

S-arete milă, pentru noi!

Cum va privi El, către voi?

Bunăvoință, vă gândiți,

Din partea Lui că dobândiți,

Când numai lucruri neplăcute,

De mâna voastră sunt făcute?” –

A întrebat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

10„Cine va-nchide, așadar,

Poarta de la al Meu altar,

Pentru ca voi să nu veniți,

Degrabă, focul să-l stârniți?

Plăcere-n voi, Eu nu găsesc.

De-asemenea, nu-Mi trebuiesc

Nici darurile de mâncare

Ce Mi le-aduce fiecare,

Căci darurile ce-s făcute,

De către voi, nu-Mi sunt plăcute!

11Iată că de la răsărit

Și-apoi până la asfințit,

Mare Se-arată al Meu Nume

Și, pretutindenea în lume,

Tămâie, oamenii jertfesc

Și al Meu Nume Îl cinstesc

Cu daruri de mâncare date

Ce se vădesc a fi curate,

Căci mare e Numele Meu,

Între popoare, tot mereu” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

12„Dar voi, însă, Îl pângăriți,

Pentru că iată cum vorbiți:

„Spurcată-i masa Domnului!

Ce se aduce-n fața Lui

Este mâncare fără preț

Și vrednică e de dispreț!”

13Voi ziceți: „Fără îndoială,

Totul e numai osteneală!”,

Iar după ce astfel vorbiți,

Masa voi Mi-o disprețuiți” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

„Mi-ați dăruit ce-i de furat,

Șchiop, sau beteag s-a arătat.

Cu aste daruri, voi veniți

Și vreți să Mi le dăruiți.

Dar aș putea primi Eu, oare,

Aceste daruri de mâncare,

Din mâini de la al vost’ popor?”–

A zis Domnul oștirilor.

14„Nici gând! Să fie blestemat

Acela ce s-a arătat

Înșelător, acela care –

Deși în a lui turmă are

Vite de parte bărbătească –

Drept jertfă o să-I dăruiască

Lui Dumnezeu, vita pe care

O știe că beteșug are.

Eu sunt un mare Împărat.

Numele Meu e-nfricoșat

Printre popoarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.