2 Împărați 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ioram, împăratul lui Israel

1Ioaram, apoi – acela care

Părinte, pe Ahab, îl are –

La tron, în urmă, a venit

Și-n Israel a stăpânit.

Pe vremea ‘ceea, Iosafat

Era în Iuda împărat

Și optsprezece ani avea,

De când în Iuda stăpânea.

Ioram, în Israel, a stat,

Ani doisprezece, ca-mpărat.

Cetatea-n care locuia

Chemată e, Samaria.

2Asemenea tatălui său,

El a făcut ce este rău,

Stârnind mânia Domnului,

Dar nu ca și părinții lui.

Stâlpii lui Bal, ce i-a-nălțat

Ahab, întâi i-a răsturnat.

3Însă apoi, el a făcut

Păcatele ce le-a avut

Ieroboam, acela care,

Părinte, pe Nebat, îl are.

În felu-acesta, după el,

A tras întregul Israel.

4Meșa, cel care-mpărățea

Peste Moab, mari turme-avea.

Un bir avut-a de dat el,

Din turme, către Israel.

Din miei, dădea o sută mii

Pentru-ai lui Israel copii

Și tot o sută mii dădea

Și din berbeci, de-asemenea.

5Atuncea când a auzit

Cum că Ahab s-a prăpădit,

Cel care fost-a împărat –

Peste Moab – s-a răsculat.

6Ioaram a adunat la el,

Grabnic, întregul Israel

Și în Samaria, de-ndat’,

Poporul și l-a numărat.

7La Iosafat, soli, a trimis,

Prin care în ăst fel i-a zis:

„Acela care-i împărat

Peste Moab, s-a răsculat

În contra mea. Te rog pe tine,

De te-nvoiești, să vii cu mine,

Ca împreună să plecăm

Și împotrivă-i să luptăm.”

„Bine” – răspunse Iosafat –

„Am să pornesc și eu, de-ndat’,

Și-ți voi veni în ajutor,

Cu caii și cu-al meu popor.

8Ne spune, unde să venim?

Pe care drum să ne suim?”

„Oștirea ta are să vie,

Prin a Edomului pustie” –

Zise Ioram; iar Iosafat –

9Cu cel ce fost-a împărat

Peste Edom – au și pornit

Să-i vină-n sprijin, negreșit.

O săptămână au făcut

Pe drum, iar apa de băut –

Pentru oșteni și pentru vite –

Era aproape pe sfârșite.

10Atunci, Ioram a glăsuit:

„Iată că Domnul a voit

Să ne-adunăm trei împărați,

Pentru că vrea ca să fim dați

În mâinile acelui care

Drept împărat, Moabu-l are!”

11Când Iosafat a auzit,

S-a-ntors și a-ntrebat, răstit:

„Spune-mi, cu noi – aicea – nu-i

Nici un proroc al Domnului,

Prin cari să-L întrebăm apoi –

Pe Domnul – ce să facem noi?”

Un slujitor din cei pe care,

Ioram, în slujba lui, îi are,

Veni și zise: „Domnii mei,

Aici se află Elisei.

El este fiul lui Șafat.

El este cel care-a turnat

Apă, pe mâna lui Ilie.

Doriți ca să îl chem să vie?”

12Atuncea Iosafat a spus:

„Cuvântul Domnului de Sus,

Cu el e, fiți încredințați!”

Pe dată, cei trei împărați –

Cel care-n Israel domnea,

Cel ce-n Edom împărățea

Și cel în Iuda-ncoronat –

La Elisei au alergat.

13Dar Elisei, în acest fel,

I-a zis celui din Israel:

„Ce am a face eu, cu tine?

De ce vii tu, acum, la mine?

Mergi la prorocii cei pe care,

Ahab, al tău părinte-i are,

Sau la prorocii ce-i avea

Chiar mama ta, pe când trăia!”

Atunci, Ioram a cuvântat:

„Eu cred că Domnul i-a chemat

Pe împărați, căci voia Lui

Este de-ai da Moabului!”

14„Viu este Domnul Dumnezeu,

Al cărui slujitor sunt eu,

Că dacă n-ar fi Iosafat,

În seamă nu te-aș fi băgat” –

Răspunse-ndată Elisei.

15„Acuma însă, domnii mei,

Un cântăreț să-mi fie-adus,

Cu harfa sa” – el a mai spus.

Când cântărețul a venit –

Și când, să cânte, s-a pornit –

Îndată, mâna Domnului

Veni peste prorocul Lui,

16Iar Elisei, astfel, a spus:

„Așa vorbește Cel de Sus:

„În astă vale, vreau ca voi

Să faceți multe gropi! Apoi,

17Chiar dacă n-o să fie vânt

Și nu vor fi ploi pe pământ,

Gropile toate – veți vedea –

Cu apă, că se vor umplea.

Vitele fi-vor adăpate,

Iar voi veți bea pe săturate.”

18„Lucrul acesta, vă spun eu,

Mic este pentru Dumnezeu.

De-aceea, prin puterea Lui,

Oștirile Moabului,

În mâna voastră vor fi date.

19Cetățile vor fi prădate

Și-n urmă, voi le veți surpa.

Apele, le veți astupa,

Copacii buni o să-i tăiați

Și pietre o să aruncați,

Pe-ale Moabului ogoare,

Să nu mai fie roditoare.”

20Tocmai când ziuă se făcea –

La ora când se aducea

Jertfa din zori – s-au pomenit

Precum că apa a venit

De-a lungul drumului pe care

Țara Edomului îl are.

Uimiți, cu toții au văzut

Cum gropile li s-au umplut.

Apa care atunci venise,

Tot câmpul îl acoperise.

21Când Moabiți-au auzit

Că împărații au venit

Să lupte împotriva lor,

Au strâns, îndată, din popor,

Pe toți cei care se vădeau

Că săbiile mânuiau.

Cu oastea ce s-a adunat,

Către hotar s-au îndreptat.

22Când soarele a apărut,

Apele, roșii, le-au părut

Și-n felu-acesta, au vorbit:

23„De sânge, apa s-a-nroșit.

Poate-mpărații s-au luptat –

Ei între ei – și s-au tăiat

Cu sabia. Să năvălim,

Îndată, și să-i nimicim!”

24S-au repezit, în goana mare,

Să treacă-n tabăra pe care

Israeliții o aveau.

Aceștia însă-i așteptau

Și i-au lovit, pe negândite,

Până când fost-au nimicite

Oștirile Moabului.

Oștenii Israelului

Pătrunseră, apoi, în țară:

25Cetățile, le sfărâmară,

Iar pietrele le-au adunat

Și pe câmpii le-au aruncat.

Toate izvoarele aflate,

Îndată, fost-au astupate

Și-apoi, copacii s-au tăiat.

Chir-Hareset, înconjurat

De prăștiași, a fost bătut

Până când pulberi s-a făcut.

În felu-acesta, din cetate,

Doar pietre au mai fost aflate.

26Cel care fost-a împărat

Peste Moab încoronat,

În clipa-n care a văzut

Cum că în luptă e bătut,

Cu șapte sute de soldați –

Cari grabnic fost-au adunați –

A încercat ca să răzbească

Și-astfel, un drum să își croiască,

Pân’ la cel care, împărat,

Era-n Edom încoronat.

Oricât de tare s-a zbătut,

Să-și facă drum, nu a putut.

27Atunci, împins de disperare,

Luă pe fiul său cel mare –

Pe cel pe care-ar fi urmat

Pe al său tron de-a fi urcat –

Și-apoi, pe ziduri, el l-a pus,

Unde drept jertfă l-a adus.

Israeliții au văzut

Ce fel de faptă a făcut

Și – mânioși – se-ndepărtară

De împărat și de-a lui țară.