Iov 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

A treia cuvântare a lui Elifaz

1Din nou – privindu-l în obraz –

Luă cuvântul Elifaz:

2„Aduce oare – te-ntreb eu –

Omul, folos lui Dumnezeu?

Nici vorbă! Căci cel înțelept,

Doar pentru sine e deștept.

3Dacă ești tu neprihănit,

Ce folos Domnu-a dobândit?

Iar dacă vină, omul n-are,

Crezi, vreun câștig, că Domnul are?

4Dacă evlavie-ai vădit,

De Dumnezeu ești pedepsit?

Și pentru ea, El a intrat

La tine și S-a judecat?

5Nu-i mare a ta răutate?

N-ai făr’delegi nenumărate?

6Zăloage, de la frați, luai,

Fără pricină, și-i lăsai

Fără de haine pe cei goi.

7Nu dădeai apă, mai apoi,

Celui ce fost-a însetat;

Pâine, flămândului, n-ai dat.

8Întreaga țară o aveai,

Fiind mai tare. Te-așezai

Oriunde-n ea ți-ar fi plăcut,

Căci cel mai bine-ai fost văzut.

9Afară, văduve scoteai,

Brațele-orfanilor frângeai.

10De-aceea, ești încercuit

De multe curse, și-ai simțit

Groaza cum bântuie-mprejur.

11Nu vezi tu negura din jur,

Și apele ce te lovesc?

12Nu este-un Dumnezeu ceresc?

Privește vârful stelelor:

Cât de înalt e locul lor!

13Și-acum tu zici: „Domnul ce știe?

Oare, în stare o să fie,

Prin întunericul de nori,

Să-i judece pe muritori?

14Ceva, să vadă, El nu poate,

Înfășurat în nori. Străbate

Cerul, cu greu!” Vrei să apuci,

15Pe calea veche să te duci,

Cale pe care a pășit

Cel care-a fost nelegiuit –

16Cel care nu este cruțat,

De pe pământ fiind luat

‘Naintea vremii – și-a ținut

Atât cât, apă, a avut

Pârâul, de pământ sorbit?

17Cei răi, Domnului, I-au vorbit:

„Pleacă de pe a noastră cale,

Căci nu voim, pe ale Tale

Cărări, să mergem! Dă-ne pace!

El, Domnul, ce ne poate face?”

18Și totuși, cortul le e plin

De bunătăți cari știm că vin

Doar de la Bunul Dumnezeu.

Departe, vreau ca să fiu eu,

De sfatul celor răi! Voi știți

19Căci cei cari sunt neprihăniți,

Le-au fost, nelegiuiților –

Drept martori ai căderii lor,

Precum, mereu, au să le fie.

Se vor uita, cu bucurie,

Nevinovații și, „Priviți!” –

Vor zice – „Cum sunt nimiciți

20Dușmanii noștri! Iată-le,

Arse de foc, averile!”

21Prieten fii, cu Dumnezeu,

Și pace vei avea, mereu!

Ai să fii iarăși fericit

22Atunci când Îi vei fi primit

Învățătura și ți-ai pus

La inimă, tot ce ți-a spus

23Domnul. Vei fi iar așezat,

Acolo unde-ntâi ai stat.

Pe locul tău, vei sta mereu,

De te întorci la Dumnezeu

Și dacă vei îndepărta

Greșelile, din casa ta.

24Aurul, zvârle-l în țărână –

Cel din Ofir, să-l iei în mână

Și-apoi, departe îl aruncă,

În prundul râului din luncă.

25Atuncea îți va fi, mereu,

Argint și aur, Dumnezeu.

El fi-va bogăția ta.

26Cu el doar, te vei desfăta.

De vei avea ceva să-I zici,

Spre El, fața o să-ți ridici

27Și ai să-L rogi, iar Dumnezeu

O să te-asculte tot mereu,

Și juruințele făcute

De tine-atunci, vor fi ținute.

28Pe tot ce tu vei pune mâna,

Va ieși bine, iar lumina

Va străluci pe-a ta cărare;

29Tu, pentru a ta ridicare,

Te vei ruga, căci Dumnezeu,

Dă ajutorul Său, mereu,

Celor ce-și țin ochii plecați.

30El, chiar și pe cei vinovați,

Îi izbăvește – pe cei care

Își datorează-a lor scăpare

Doar curăției mâini tale,

Precum și îndurării Sale!”