2 Împărați 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vestirea lui Elisei

1Atuncea, Elisei s-a dus,

În fața tuturor și-a spus:

„Așa vorbește Dumnezeu,

Al cărui slujitor sunt eu:

„La poarta din Samaria,

Mâine, cu toții veți vedea –

Când ceasu-acesta o să vină –

Că o măsură de făină,

Cu-n siclu fi-va cumpărată.

Și orz se va găsi, căci iată,

Două măsuri se vor putea,

Tot la un siclu, să se ia.”

2Când călărețul cel pe care,

Drept sprijin, împăratu-l are,

Aste cuvinte-a auzit,

Plin de dispreț, a glăsuit:

„Peste putință! Nu cred eu!

Chiar de va face Dumnezeu,

Mâine, ferestre-n cer, cumva,

Cum să se-ntâmple-așa ceva?”

Prorocul zise-atunci: „Nu crezi?

Ei bine, mâine ai să vezi

Tu însuți lucrurile-acele,

Însă nu vei mânca, din ele.”

3Tocmai atuncea s-a brodit,

Că patru oameni s-au oprit

La poarta care străjuia

Intrarea în Samaria.

Oameni-acei, leproși, erau

Și de mâncare căutau.

Ei, între ei, s-au sfătuit

Și-n felu-acesta au vorbit:

„La ce bun oare, să ne-oprim

Aici, când tot o să murim?

4Dacă-n cetate intrăm noi,

De foame vom pieri apoi.

Aici dacă vom rămânea,

O să murim, de-asemenea.

Mai bine, haidem fraților,

La oastea Sirienilor,

Căci cine știe ce-o să iasă.

Poate că viața ei ne-o lasă.

Dacă ne vor cruța, trăim.

Iar dacă nu, o să murim.”

5Când înserarea s-a lăsat,

Spre Sirieni ei au plecat

Și-n tabără, apoi, intrară.

Pe nimeni, însă, nu aflară,

6Pentru că Domnul a făcut

Să se audă-nentrerupt,

Un vuiet de oștire mare,

De călărime și de care.

Când Sirieni-au auzit

Vuietu-acela, s-au gândit:

„Mai marele lui Israel

Are alăturea de el,

Pe cel ce este împărat

Peste Hetiți încoronat,

Și pe-mpărații cei pe care

Țara Egiptului îi are.

În contra noastră, împreună,

Toți vor veni, să ne răpună.”

7În felu-acesta au gândit

Și-nspăimântați, ei au fugit,

Lăsându-și corturile mari

Și cai și care și măgari,

Zorindu-se să izbutească,

Doar viața să și-o izbăvească.

8Leproși-n tabără-au intrat

Și-n primul cort s-au așezat

De au mâncat și au băut.

Cu-argint și aur, și-au umplut

Toți, buzunarele, și-apoi

Au mai luat și haine noi.

Tot ce au strâns, iute-au ascuns.

Apoi, în alt cort au pătruns,

Unde au procedat la fel,

Luând tot ce era în el.

Astfel, ceea ce-au jefuit,

Au scos afară și-au pitit.

9În urmă, ziseră: „Nu-i bine,

Ce facem noi! Vede oricine,

Că astă zi se dovedește

Deosebită. Se vădește

A fi o zi de veste bună.

Haidem să mergem, împreună,

La casa împăratului,

Ca vestea să i-o dăm și lui.

Dacă-n tăcere noi vom sta

Și până-n zori vom aștepta,

Atunci încredințați să fim,

Că mari pedepse-o să primim.”

10Cei patru, grabnic, au plecat

Și pe străjeri ei i-au chemat,

La poarta care străjuia

Intrarea în Samaria.

Ei ziseră străjerilor:

„Tabăra Sirienilor

Este pustie. Am intrat

Și nici un om nu am aflat,

În corturile cele mari.

Doar caii lor și mulți măgari –

Chiar lângă corturi – sunt legați.

Grabnic, veniți și vă uitați,

Ca să vedeți că, negreșit,

Este precum v-am povestit.”

11Străjeri-atunci au alergat

Să-l înștiințeze, pe-mpărat.

12Când împăratu-a auzit

Lucrul acesta, a vorbit,

Cu slujitorii săi, zicând:

„Iată dar, ce le-a dat prin gând –

Acuma – Sirienilor:

Știu bine că al nost’ popor

Este flămând. Ei au fugit

Și pe ogoare s-au pitit,

Spunându-și: „Dacă Israel

Iese afară, vai de el!

Îl atacăm, pe ne-așteptate,

Și vom pătrunde în cetate.”

13Unul din slujitori s-a dus

La împăratul și i-a spus:

„Te rog, porunci – acum – să dai,

Să-ți fie-aduși, aici, cinci cai –

Din cei pe care-i mai avem.

Apoi, trimite-i să vedem

Ce-o să se-ntâmple. Fă acum,

După al meu sfat, căci – oricum –

Și caii istoviți se-arată,

La fel ca și cetatea toată.”

14Îndată, marele-mpărat,

Poruncă – slugilor – a dat,

Să pregătească două care

Și caii pentru fiecare.

Trimise-apoi, niște oșteni,

În tabără la Sirieni,

Zicând: „Mergeți și cercetați

Și vești – degrabă – să îmi dați!”

15Pân’ la Iordan s-au repezit

Oștenii și-au descoperit

Că drumul fost-a presărat

Cu haine ce s-au aruncat

Când Sirieni-nspăimântați,

Prin fugă s-au dorit scăpați.

Solii aceia, înapoi,

La împărat, veniră-apoi

Și-i spuseră ce au găsit.

16Poporu-atuncea a ieșit

Și-a alergat, nerăbdător,

La tabăra dușmanilor,

S-o jefuiască, de îndată.

Astfel, se împlinise – iată –

Cuvântul care l-a rostit

Domnul, atunci când a vestit

Că „o măsură de făină –

În ziua ce avea să vină –

Cu-un siclu fi-va cumpărată

Și-apoi, din orz – de astă dată –

Două măsuri se vor putea,

Tot cu un siclu să se ia.”

17La poartă-atunci, a fost chemat,

Spre-a fi, de pază, așezat,

Chiar călărețul cel pe care,

Drept sprijin, împăratu-l are.

A fost o mare-nvălmășeală –

Căci fiecare-a dat năvală –

Iar omu-acela a picat

Și în picioare-a fost călcat

De gloata ce s-a îmbulzit.

În felu-acesta, a murit,

După cuvântul Domnului,

Rostit prin slujitorul Lui,

Atunci când a venit la el,

Mai marele din Israel.

18Căci pe-mpărat când îl zărise,

Omul lui Dumnezeu vorbise

În acest fel: „Chiar de nu crezi,

Mâine în zori, tu ai să vezi –

Când acest ceas are să vină –

Că o măsură de făină,

Cu-un siclu fi-va cumpărată

Și-apoi din orz – de astă dată –

Două măsuri se vor putea,

Tot cu un siclu să se ia.”

19Iar călărețul a murit,

Pentru că astfel i-a vorbit,

Lui Elise: „N-am să cred eu!

Chiar dacă face Dumnezeu,

Mâine, ferestre-n cer – cumva –

N-o să se-ntâmple-așa ceva!”

Prorocul i-a răspuns: „Nu crezi?

Ei bine, mâine ai să vezi

Tu însuți, lucrurile-acele,

Însă nu vei mânca din ele.”

20Într-adevăr, s-a împlinit

Totul, așa cum s-a vestit,

Căci în învălmășeala mare –

Ce se făcuse, la intrare –

Omul acela a picat

Și în picioare-a fost călcat,

De gloata ce s-a îmbulzit,

Încât acolo a murit.