Iosua 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nelegiuirea lui Acan

1Israel a păcătuit –

Prin ceea ce a săvârșit –

Față de Domnul, cu privire

La lucrul dat spre nimicire.

Astfel, Acan – acela care,

Pe Carmi, ca părinte-l are,

Apoi pe Zabdi și-n sfârșit

Și pe Zerah, fiind venit

Din a lui Iuda seminție –

Aprinse-a Domnului mânie,

Peste întregul Israel,

Căci ascunsese, pentru el,

Lucruri de care avea știre

Că date-s pentru nimicire.

2Spre Ai, iscoade s-au trimis,

Iar Iosua, astfel, le-a zis:

„Duceți-vă și cercetați

Țara și-apoi, vești, să ne dați!”

Chiar lângă Bet-Aven aflată,

Cetatea Ai e așezată,

La răsărit de locu-acel

Care chemat este, Betel.

Grabnic, iscoadele s-au dus,

Spre a-mplini ce li s-a spus.

3Când se întoarseră-napoi,

La Iosua, au zis apoi:

„De ce să porți poporul tot,

Să bați cetatea, când socot

Că numai două sau trei mii,

Dintre ai lui Israel fii,

Vor fi destui să reușească,

Cetatea Ai, s-o cucerească.

De ce să obosești acum,

Poporul și să-l porți pe drum,

Pentru locuitorii ei?

Puțini sunt oamenii acei.”

4Dintre-ai lui Israel copii,

Plecară-aproape la trei mii

De oameni, grabnic, spre cetate.

Ei n-au putut, însă, a bate

Pe cei ce-n ea au locuit,

Ci dimpotrivă, au fugit

Din fața lor, înspăimântați.

5Treizeci și șase de bărbați

Au fost uciși când au fugit.

Oastea din Ai i-a urmărit

Și-n văi la Șebarim, i-a-mpins.

O teamă mare a cuprins

Poporu-atunci și fiecare,

În pieptu-i, a simțit că are

O inimă înspăimântată,

Moale, cum apa se arată.

Mâhnirea și rugăciunea lui Iosua

6Când Iosua a auzit,

De-nfrângerea ce-a suferit

Poporul său, și-a sfâșiat

Haina și-apoi s-a aruncat,

Jos, în țărână, și-a zăcut

Până când seară s-a făcut –

Acolo-n fața Domnului –

Șezând lângă chivotul Lui.

Bătrânii toți, din Israel,

Au fost alăturea de el,

Și-n cap, țărână, și-au turnat.

7Iosua-n urmă L-a-ntrebat

Pe al său Domn și Dumnezeu:

„Oh Doamne, Dumnezeul meu,

Când ne-ai trecut peste Iordan,

Avut-ai Tu, oare, în plan,

Să prăpădești acest popor,

Prin mâna Amoriților?

Peste Iordan, noi nu treceam,

Dacă ăst lucru îl știam!

8Ce pot să spun, când ăst popor

Le-arată-acum, dușmanilor,

Dosul, fugind înspăimântat?

9Atuncea când vor fi aflat

Și Canaaniții și cei care

Sunt în această țară mare,

Ne vor înconjura și-apoi –

De pe pământ – șterși vom fi noi.

Dar Tu Doamne, ce-ai să-I faci oare

Atunci, Numelui Tău cel mare?”

Descoperirea și pedepsirea lui Acan

10Domnu-a-ntrebat, când l-a văzut:

„De ce stai, la pământ, căzut?

11Israel a păcătuit

Prin ceea ce a săvârșit,

Căci legământul ce l-am dat,

Nepăsător, el l-a călcat.

Deși poporu-ntreg știa

Că nu-i e-ngăduit să ia

Din lucrurile rânduite

A fi de flăcări nimicite,

Totuși, el nu s-a sinchisit,

Ci a furat și a mințit,

Dosind, prin lucrurile lui,

Cele-ale Ierihonului,

De care avusese știre

Că date sunt, spre nimicire.

12Din astă cauză – să știi –

Fug ai lui Israel copii,

De-ai lor vrăjmași. Sunt hărăziți,

Mereu, să fie nimiciți,

Căci Eu, de-acuma – la război –

N-am să Mă aflu, printre voi,

Până când fi-va-ndepărtat,

Din rândul vost’, tot ce-ați luat,

Tot ceea ce a fost sortit

A fi de flăcări nimicit.

13Acum, te scoală! Te-ntărește,

Și-ntreg poporul, îl sfințește!

Să poruncești: „Mâine, să fiți

Toți, pentru Dumnezeu, sfințiți,

Căci iată ce îmi spune El:

„Ascuns este, în Israel,

Un lucru ce a fost menit

A fi de flăcări nimicit.

În tabără, cât o să stea

Lucrul acel, nu veți putea

Să țineți piept vrăjmașilor,

Ci veți fugi din fața lor.

14Mâine, în zori, când vă sculați,

Aveți să fiți apropiați

Pe seminții și o să fie

Aleasă-atunci o seminție;

Iar seminția arătată

Prin sorți, va fi apropiată

După familiile care,

În componența sa, le are.

Familia care, arătată,

Este prin sorți, apropiată,

Pe case-n urmă, trebuiește,

Iar casa care se vădește

A fi, de Domnul arătată

Prin sorți, va fi apropiată

Atunci, după ai ei bărbați.

15Cei care fi-vor arătați,

Prin sorți, precum că au luat

Din lucrurile ce s-au dat

Spre nimicire, să se știe

Că arși vor trebui să fie,

Cu tot ce au pe-acest pământ,

Pentru că sfântul legământ,

Al Domnului, l-au încălcat,

Prin faptul că n-au ascultat

Porunca, săvârșind astfel,

O mișelie-n Israel.”

16Iosua s-a trezit, în zori,

Și pe-ai lui Israel feciori,

Pe seminții, i-a așezat.

Domnul – prin sorți – i-a arătat

Că a lui Iuda seminție

Se află sub vinovăție.

17Apoi, familiile toate,

Din Iuda, fost-au adunate.

Familia lui Zerah, îndată,

S-a dovedit cea căutată

Și-a fost, pe case, împărțită.

Casa lui Zabdi-a fost găsită,

Când sorții fost-au aruncați.

18Apoi, au fost ai ei bărbați

Aleși, la fel: cel ce-a ieșit

La sorți, Acan, era numit.

Tată, pe Carmi, îl avea,

Pe Zabdi și de-asemenea

Și pe Zerah. Precum se știe,

Din a lui Iuda seminție,

Se pogora Acan acel,

În tabăra lui Israel.

19După ce astfel îl găsise,

Pe vinovat, Iosua zise:

„Fiule, slavă-I dăruiește

Lui Dumnezeu! Mărturisește

Tot ce-ai făcut. Când îmi răspunzi,

Te rog, nimic, să nu-mi ascunzi.”

20Acan, atuncea, a vorbit:

„E drept că am păcătuit,

Față de Domnul Dumnezeu.

Ascultă dar, ce-am făcut eu:

21În prada de cari aveam știre

Că dată e spre nimicire,

O mantie, eu am văzut –

De la Șinear; ea mi-a plăcut

Și am luat-o. Am aflat

Argint apoi, și l-am luat –

Cam două sute sicli-avea.

Am mai găsit, de-asemenea,

Și o tăblie minunată,

Care, din aur, e lucrată,

Iar greutatea ce-o avea,

Cincizeci de sicli cântărea.

Pe toate-acestea, le-am poftit.

Deci le-am luat și le-am dosit,

În cortul meu. Ascunse sânt,

În al său mijloc, în pământ.

Acolo-s lucrurile-acele,

Și-argintul este pus sub ele.”

22Iosua, oameni, a trimis,

Care-au găsit – precum a zis

Acan – în cort, toate acele

Lucruri și-argintul de sub ele.

23Le-au scos afară și le-au dus

Și-apoi, în față, i le-au pus,

Lui Iosua, poporului,

Precum și-n fața Domnului.

24Iosua-ndată – iar cu el,

Întreg poporul Israel –

L-au prins pe-Acan – pe-acela care,

Părinte, pe Zerah, îl are.

Cu el odată, au luat

Argintul care-a fost furat,

Placa de aur și cu ea,

Mantaua. De asemenea,

Luați au fost și ai săi prunci;

Și vite-au mai luat atunci:

Măgari, cirezile de boi,

Precum și turmele de oi.

Luat a fost cortul în care

A locuit, cu tot ce are.

Acan, cu tot ce-a dobândit,

Cu cei pe cari i-a zămislit,

Luați au fost, de-al lor popor,

Și duși în vale la Acor.

25Iosua, astfel, a vorbit:

„Iată că ne-ai nenorocit,

Prin felu-n care ai lucrat.

De ce, porunca, mi-ai călcat?

De ce n-ai ascultat de mine?

Domnul aduce, peste tine,

Nenorocirea, cum a zis!”

Cu pietre-Acan a fost ucis,

De către-ntregul Israel.

26Pietre au pus apoi, pe el,

Și un morman mare-au făcut,

Cari și azi poate fi văzut.

Astfel, mânia Domnului,

S-a tras de pe poporul Lui,

Iar locul, nume, a primit,

„Acor”, cari este tălmăcit

Prin numele de „Tulburare”,

Dat după astă întâmplare.