Iov 42 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Smerirea și căința lui Iov

1Iov, către Domnul, a vorbit:

2„Știu că poți totul. Negreșit,

Nimic în cale nu-Ți va sta,

Să-ncerce gându-a-Ți înfrunta.”

3„Cine este acela care,

În nebunia lui cea mare,

Încearcă să Mă judece

Și planul să-Mi întunece?!”

„Da, am vorbit făr’ să gândesc,

Despre minuni ce depășesc

Puterea mea de a pricepe.”

4„Ascultă-Mă, și voi începe

Să îți vorbesc: Mă-ntrebi pe Mine,

Iar Eu am să te-nvăț pe tine.”

5„Urechea mea a auzit

Câte de Tine s-au vorbit.

Acuma însă, Te-am văzut!

6Simt, scârbă, cum mi s-a făcut

De-a mea ființă și voiesc

Îndată, să mă pocăiesc

În sac, cenușă și țărână

Căci mi-am văzut întreaga vină.”

7După ce Domnul a sfârșit

Cu Iov, S-a-ntors și i-a vorbit

Lui Elifaz ce-alături sta:

„Aprinsă-i, împotriva ta,

A Mea mânie-nvolburată!

Gata-i de a fi revărsată

Asupră-ți și peste cei doi

Amici ai tăi, pentru că voi

Atât de drept n-ați glăsuit

La fel ca Iov, când ați vorbit

De Mine. De vreți să scăpați,

8Acum vă duceți și luați

Șapte viței, șapte berbeci,

Pentru o mare jertfă. Deci,

Veniți la Iov, iar el apoi

O să-i jertfească pentru voi,

Și doar la rugăciunea sa,

În pace, Eu vă voi lăsa,

Fără a face, la mânie,

După a voastră nebunie,

Pentru că nu ați glăsuit

Atât de drept cum a vorbit,

Aici, robul Meu Iov, de Mine!”

9Cei trei, cu sufletele pline

De spaimă, grabnic, au fugit,

Porunca de-au îndeplinit.

Astfel scăpat-a Elifaz

Bildad și Țofar, de necaz.

Iov, pentru ei, a înălțat

Domnului rugi, de i-a iertat

Măritu-n bunătatea Lui.

10Domnul îi dete robului

Său Iov, starea de la-nceput:

Tot ce-nainte a avut.

Deci îndoit i-a-napoiat,

Tot ceea ce i-a fost luat.

11Frați și surori iar au venit;

Prietenii toți s-au grăbit

Să vină să îl viziteze.

L-au plâns și, să-l îmbărbăteze,

Pe rând apoi l-au mângâiat

Pentru tot ceea ce-a-ndurat,

Pentru necazul pătimit,

Cu care Domnul l-a lovit.

A lui credință, neclintită,

Era acuma răsplătită.

Atunci, în dar, Iov a primit

Câte-un chesita aurit

Și un inel de aur pur

De la cei cari, în al său jur,

S-au strâns; astfel l-au ajutat.

12Iov de la Domnu-a căpătat –

Pentru-ale lui bune purtări –

Noian de binecuvântări,

Mai mult ca-n primi ani de viață.

Cu-n zâmbet blând pe a sa față,

Bătrânul Iov, acum, privea

Averea-i mare, căci avea

Patrusprezece mii de oi,

Cămile șase mii, iar boi,

Perechi o mie – numărat –

La care s-au adăugat

O mie măgărițe; iar

Pe lângă bogății, drept dar,

13Iov a primit și mulți copii:

Trei fete-avu și șapte fii.

14Iată-le numele: prima,

A fost numită Iemima;

Cheția a doua se numea,

Și Cheren-Hapuc a treia.

15În țară, nu se mai găseau

Femei frumoase, cum erau

Fetele lui. Ele-au primit –

Căci tatăl lor le-a dăruit –

O parte mare, însemnată,

Din moștenirea căpătată

De frații lor, cei șapte. Deci,

16Avu o sută patruzeci

De ani, în lume, de trăit

Iov cel bătrân, și și-a privit

Copiii așezați – pe toți –

Și o mulțime de nepoți,

Cuprinși în timp, pe patru neamuri.

17Ca un copac cu multe ramuri,

Fusese Iov, când – mulțumit,

Sătul de zile – a murit.