Iosua 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Trimiterea celor două seminții și jumătate acasă

1La el, apoi, pe Rubeniți

Și pe cei care sunt Gadiți,

Cu jumătatea ce rămase

Din seminția lui Manase,

Iosua-n urmă i-a chemat

2Și-n acest fel a cuvântat:

„Tot ceea ce v-a poruncit

Moise, de mult, voi ați păzit

Și-ați ascultat de glasul meu,

În tot ceea ce-am spus, mereu.

3N-ați părăsit pe-ai voștri frați,

Iar azi sunteți aici aflați,

Păzind porunca Domnului

Și toată rânduiala Lui.

4Acum – când Domnu-a dat odihnă

Fraților voștri, și au tihnă –

A venit vremea ca și voi

Să vă întoarceți înapoi,

La corturile voastre-acum.

Deci pregătiți-vă de drum

Și-apoi, plecați nestingheriți,

În țara ce o stăpâniți

Peste Iordan, precum ați vrut

Când, de la Moise, ați cerut

Ca să vi-o dea drept moștenire

Și s-o luați în stăpânire.

5Liberi sunteți, ca să plecați!

Un singur lucru, nu uitați:

Porunci și legi ce le-ați primit,

Prin Moise, voi, necontenit,

Să le păziți, iubind mereu,

Pe-al vostru Domn și Dumnezeu.

Păziți porunca Domnului,

Umblând numai pe calea Lui!

De El, să nu vă dezlipiți,

Ci-ntotdeauna să-L slujiți

Cu inima, cu sufletul,

Precum și cu tot cugetul.”

6Apoi i-a binecuvântat

Și ca să plece i-a lăsat.

Ei au pornit, cu mare zor,

Atunci, spre corturile lor.

7La jumătate dintre case

Din seminția lui Manase,

Moise i-a dat în stăpânire,

Ca să îi fie moștenire,

Pământuri în Basan aflate,

Iar cea dea doua jumătate,

Altă moșie a primit –

Peste Iordan – la asfințit,

Cari îi e dată-n stăpânire

De Iosua, drept moștenire.

8Când Iosua a zis apoi,

Că pot să plece înapoi,

Întâi i-a binecuvântat

Și-n urmă a adăugat:

„Cu mari averi, acuma, voi

Vă veți întoarce înapoi.

Turmele care vă-nsoțesc,

Nenumărate se vădesc.

Ați dobândit – de bună seamă –

Argint, fier, aur și aramă.

Multă îmbrăcăminte-apoi –

De la vrăjmași – ați mai strâns voi.

Cu-ai voștri frați, să împărțiți

Preda pe care-o stăpâniți.”

9Fiii lui Ruben, cu Manase –

Cu jumătate dintre case –

Și cu cei ce erau din Gad,

Se-ntoarseră în Galaad,

În partea lor de moștenire,

Dată de Moise-n stăpânire.

Ei au lăsat, în urma lor,

Pe al lui Israel popor,

La Silo – în ținutul lui,

Din țara Canaanului.

Totul fusese împlinit,

Așa precum Domnu-a dorit,

Atuncea când de vorbă-a stat,

Cu Moise și, porunci, i-a dat.

Ei zidesc un alt altar

10La apele Iordanului –

În țara Canaanului –

Fiii lui Ruben, însoțiți

De întreg neamul de Gadiți,

Cu jumătatea ce rămase

Din seminția lui Manase,

Morman de pietre-au adunat

Și un altar au înălțat.

Atât de mare-a fost făcut,

Încât, la ochi, el a bătut.

11Un val de vorbe s-au stârnit

Și-n Israel s-au auzit:

„Tot neamul Rubeniților

Și cu cel al Gadiților –

Și jumătate dintre case

Din seminția lui Manase –

În fața Canaanului,

Pe marginea Iordanului,

Zidit-au un altar; iar el

E-n părțile lui Israel.”

12Când Israelul a aflat,

La Silo, toți s-au adunat

Și-au hotărât ca să pornească

La luptă, ca să-i pedepsească.

13În contra Rubeniților –

Și-asemeni a Gadiților

Și-a jumătății ce rămase

Din seminția lui Manase –

Pe Fineas – fiul cel pe care

Preotul Eleazar îl are –

Ei l-au trimis, cu oastea lui,

În țara Galaadului.

14Cu zece căpetenii, el

Plecase-atunci, în Israel,

Căci trebuit-a ca să vie,

Din fiecare seminție,

Câte un om, dintre cei care,

Capi, peste mii, poporu-i are.

15Ei au venit la Rubeniți,

La întreg neamul de Gadiți

Și la ceea ce mai rămase

Din seminția lui Manase,

Și-n felu-acesta au vorbit,

Atuncea când i-au întâlnit:

16„Iată cuvintele pe care,

A lui Israel adunare

Vi le-au transmis acum, prin noi:

„Ce-i ăst păcat, pe care voi,

Față de Domnul, l-ați făcut?

Și pentru ce v-ați abătut

Azi, de la Domnul, să zidiți

Altar, ca să vă răzvrătiți,

În contra Lui? Ce pot să zic?

17Privim oare, ca pe nimic,

Nelegiuirea lui Peor,

Care, de pe al nost’ popor,

Nici astăzi nu s-a risipit,

Cu toate că am suferit

Urgia Domnului? Iar voi,

18Azi, vă întoarceți înapoi,

De la al vostru Dumnezeu!

Dacă vă răzvrătiți, mereu,

O să stârniți, în acest fel,

Mânia Lui, în Israel!

19Dacă priviți ca necurată,

Țara care vă este dată,

Treceți în țara Domnului,

Unde e locuința Lui.

Veniți la noi ca, așezați

Să fiți, printre ai voștri frați!

Vrem ca să nu vă despărțiți

De noi! Să nu vă răzvrătiți

Față de Domnul, după care

Să ridicați alte altare,

Afară de altarul Lui,

Stârnind mânia Domnului!

20Iată Acan – acela care,

Părinte, pe Zerah, îl are –

N-a săvârșit un greu păcat

Atuncea când a încălcat

Porunca dată, cu privire,

La lucruri cari, spre nimicire,

Le hotărâse Domnul? El

Nu a adus, în acest fel,

Toată mânia Domnului,

Peste întreg poporul lui?

Pentru păcatul săvârșit,

Nu numai el a fost lovit;

Căci au pierit atunci, cu el

Mai mulți copii, din Israel.”

Apărarea lor

21Fiii lui Ruben – însoțiți

De întreg neamul de Gadiți,

Cu jumătatea ce rămase

Din seminția lui Manase –

Răspunseră, în acest fel,

Mai marilor lui Israel –

Cari, peste mii, sunt așezați –

Atunci când fost-au întrebați:

22„Iată că Domnul, Dumnezeu –

A tot puternicul, mereu –

Și-a lui Israel seminție,

Lucrul acesta, bine-l știe!

Dacă acum, din răzvrătire,

Sau poate din păcătuire

Față de Domnul, am făcut

Altarul pe cari l-ați văzut –

Și dacă noi avem vreo vină –

Atuncea El să nu ne vină,

În astă zi, în ajutor,

Aici, în fața fraților.

23Dar de-am zidit acest altar,

Arderi de tot s-aducem dar,

Lui Dumnezeu, sau fiecare

S-aducă daruri de mâncare,

Ori jertfe pentru mulțumire,

Având vreun gând de răzvrătire

Prin care noi să încercăm,

De Domnul, să ne-ndepărtăm,

Atuncea – fără îndoială –

El să ne ceară socoteală!

24Lucrul acesta l-am făcut,

Din teama care s-a născut

La gândul că ai voști’ copii

Pot să-i întrebe pe-ai noști’ fii,

„Ce legătură-i între voi

Și-al nostru Dumnezeu apoi?

25De neamul Rubeniților

Și de cel al Gadiților,

Al nostru Domn ne-a despărțit,

Atuncea când ne-a hărăzit

Iordanul să-l avem hotar,

Cu-al vost’ popor. Voi, așadar,

Nu mai sunteți ai Domnului –

Nu mai sunteți de partea Lui!”

În felu-acesta, ai voști’ fii

I-ar face, pe ai noști’ copii,

Să nu mai aibă nici o teamă

De Dumnezeu, de bună seamă.

26De-aceea-am zis: „Să ne zidim

Altarul. N-o să-l folosim

La jertfele de nici un fel.

27O mărturie va fi el,

Aflată între noi și voi

Și-ntre urmașii noștri-apoi,

Ca să se știe că voim,

Lui Dumnezeu, să îi slujim –

Prin jertfele de ispășire,

Prin jertfele de mulțumire,

Prin cele care se socot

Ca fiind ardere de tot –

Ca nu cumva, ai voștri fii

Să spună către-ai noști’ copii:

„Voi nu sunteți ai Domnului,

Nu mai sunteți de partea Lui,

Și ați ajuns, în acest fel,

Să nu aveți parte, de El!”

28Iată ce-am zis: „Dacă cumva,

Are să zică cineva,

Dintre ai voștri fii apoi,

Către urmași – sau către noi –

Cuvintele de mai ‘nainte,

Ei spune-vor: „Luați aminte,

La acest chip acuma dar,

Care-i al Domnului altar.

Părinții noștri l-au zidit,

Nu ca să fie folosit

La jertfe, ci au vrut să fie –

El – între noi, o mărturie.”

29Departe-i de a noastră fire,

Gândul de-a face-o răzvrătire,

Față de Domnul. Nu-ncercăm,

De pe-a Lui cale să plecăm,

Prin faptul că noi am făcut

Altarul pe cari l-ați văzut.

Nu pentru jertfe l-am zidit.

Nu vrem a fi înlocuit –

Prin el – altarul Domnului,

Cari este la locașul Lui!”

30Preotul Fineas și cei cari,

În Israel, erau mai mari

Peste o mie, pe Gadiți –

De-asemenea pe Rubeniți

Și pe cei care, după case,

Erau din neamul lui Manase –

Cu-atenție i-au ascultat

Și mulțumiți s-au arătat

Atuncea, de răspunsul lor.

31Fineas – cel care e fecior

Al preotului Eleazar –

Le-a zis, în urmă: „Vedem dar,

Că Dumnezeu este cu noi.

Căci știm acuma, că nici voi

Nici un păcat n-ați săvârșit,

În contra Lui. L-ați izbăvit

De-a Sa mânie-n acest fel,

Acum, pe-ntregul Israel.”

32Fineas atunci – acela care,

Pe Eleazar, tată, îl are –

Precum și toți aceia cari,

În Israel, erau mai mari,

I-au părăsit pe Rubeniți

Și pe tot neamul de Gadiți.

Din țara Galaadului,

Apoi, în a Canaanului,

A revenit, în urmă, el,

Iar fiilor lui Israel,

Le-a povestit tot ce-a văzut,

Tot ceea ce s-a petrecut.

33A lui Israel adunare

A ascultat astă-ntâmplare

Și mulțumire-a arătat.

Apoi a binecuvântat

Pe Dumnezeu și nimenea,

Gând de război, nu mai avea,

Cu neamul Rubeniților,

Sau cu cel al Gadiților.

34Atuncea, ai lui Ruben fii,

Precum și ai lui Gad copii,

Pe-acel altar, „Ed”, l-au numit –

„Martor”, înseamnă tălmăcit –

Pentru că ei au zis apoi:

„Domnul e martor, între noi,

Căci numai El este, mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu.”