Luca 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nașterea lui Iisus Hristos

1În vremea ‘ceea, a ieșit

Un ordin, ce a stabilit

Ca toată lumea să se-nscrie,

Deci, un recensământ să fie.

Cezar August fusese cel

Ce hotărâse-n acest fel.

2Primul înscris, pentru popor,

A fost ținut, când dregător –

Peste întinsa Siria –

Era Quirinius. Se ducea

3Întreaga lume să se-nscrie –

Adică, după seminție,

Îi venea rândul omului

Să urce, în cetatea lui.

4Din Nazaret, din Galileea,

Spre Betleemul din Iudeea,

Plecă și Iosif, să se-nscrie,

Pentru că – după seminție –

Era din a lui David casă.

5Cu el, porni la drum, voioasă,

Maria – logodnica lui –

Deși-mplinirea timpului

Când trebuia să zămislească,

Urma-ncurând ca să sosească.

6La Betleem, i s-a-mplinit

7Vremea și-astfel, a zămislit

Pe Fiul ei, întâi născut.

Pentru că loc, nu au avut,

În casele de poposire,

Acel care, întreaga fire,

Venise să o mântuiască –

Prin jertfa Sa dumnezeiască –

În scutece fost-a-nfășat

Și într-o iesle-apoi, culcat.

Păstorii din Betleem

8Niște păstori, pe câmp, erau,

Căci noaptea, turmele-și păzeau,

Făcând de strajă, ne-ncetat.

9Când îngerul s-a-nfățișat –

Trimis din cer – păstorilor,

A strălucit, în jurul lor,

Lumina slavei Domnului.

Păstorii, la vederea lui,

De moarte, s-au înspăimântat,

10Dar îngerul a cuvântat:

„Fiți fără teamă, căci sosesc,

La voi, ca să vă-mpărtășesc

O veste bună, ce-o să fie

Prilej de mare bucurie,

Pentru noroadele-ntristate!

11Astăzi, la David, în cetate,

Un mare fapt s-a petrecut:

Mântuitorul S-a născut!

El este Domnul! E Hristos!

A coborât – din ceruri – jos,

Să se-ntrupeze pe pământ!

Iată de ce, aici, eu sânt!

12Spre a-L cunoaște, un semn vreau,

Vouă, acuma, să vă dau:

Un Prunc, găsi-veți, înfășat,

În scutece-n iesle culcat.”

13Îngeru-n urmă și-a unit

Glasul, cu oastea ce-a venit

Din cer, slăvind pe Dumnezeu:

14„Slăvit fie Domnul, mereu,

În locuri ce prea-nalte sânt!

Pacea coboare pe pământ,

Peste întreg cuprinsul lui,

Între oamenii Domnului!”

15După ce îngerii s-au dus,

Păstorii, între ei, și-au spus:

„Haidem, cu toți, la Betleem,

Acum, degrabă, să vedem

Tot ceea ce ne-a fost făcut,

De către înger, cunoscut!”

16La drum, îndată, au pornit

Și, precum îngeru-a vorbit,

Găsiră Pruncul, așezat

În iesle. El era vegheat

De Iosif și de mama Lui.

17La căpătâiul Pruncului,

Păstorii au istorisit

Cum și de unde au venit.

18Toți cei care au ascultat

Vorbele lor, s-au minunat.

19În liniște, Maria sta

Și-n inimă doar, cugeta,

La toate câte-a auzit.

20Păstori-apoi au revenit

La turma lor, slăvind mereu

Și lăudând pe Dumnezeu,

Pentru-nștiințarea ce-o primiră

Și pentru faptul că găsiră

Totul, așa cum le vestise

Îngerul, care le vorbise.

Iisus adus în Templu

21După opt zile, s-a-mplinit

Timpul, prin Lege sorocit,

Când împrejur este tăiat

Noul născut, care-i băiat.

Părinții – Pruncului – i-au pus,

În acea zi, nume, Iisus,

Așa precum le-a fost vestit –

‘Nainte de-a fi zămislit

În pântecele mamei Lui –

De un înger al Domnului.

22Când toate zilele s-au dus –

Precum, în Lege, Moise-a spus,

Despre-acel timp de curățit –

La drum, părinții au pornit,

Către Ierusalim. Au dus,

Pruncul, la Templu, și L-au pus,

În fața Domnului, să stea,

23Așa cum Legea le cerea:

„Oricare-ntâi născut – băiat –

Domnului fi-va închinat.”

24Au căutat doi turturei,

Sau chiar doi pui de porumbei,

Pe care-apoi, să îi jertfească

Și, astfel, Legea, să-mplinească.

Cântarea lui Simeon

25Ierusalimul găzduia,

Un om curat, ce se vădea

De Duhul Sfânt călăuzit

Și Simeon era numit.

De multă vreme-aștepta el,

O mângâiere-n Israel.

26Duhul Cel Sfânt îi spuse-n gând

Că n-o să moară, până când

Are să-L vadă pe Hristos.

27Mânat de Duh, porni pe jos –

Încet – spre poarta Templului.

Pătrunse în clădirea lui,

Tocmai atunci când au sosit –

Voind a fi îndeplinit

Tot ce prin Lege li s-a spus –

Iosif, Maria și Iisus.

Când i-a zărit el, pe cei trei,

În grabă, s-a-ndreptat spre ei

28Și Pruncu-n brațe, L-a luat.

Pe Domnu-a binecuvântat,

29Zicând: „După cuvântul Tău,

Sloboade, Doamne, robul Tău,

30Căci ochi-mi văd, cu mulțumire,

Stăpâne, a Ta mântuire,

31Ce-ai pregătit-o tuturor –

32Lumină a Neamurilor

Și slavă a lui Israel.”

33Auzind ce-a spus despre El,

Tatăl – și mama Pruncului –

S-au minunat, de vorba lui.

34Apoi, i-a binecuvântat,

Iar Simeon s-a îndreptat

Către Maria și i-a spus:

„Fiul pe care L-ai adus,

Spre prăbușirea unora

Și ridicarea altora,

Are să fie-n Israel.

Un semn, urmează, a fi El,

Ce va stârni împotrivire.

35Iată, îți dau acum de știre,

Că sufletu-ți va fi străpuns

De-o sabie, gândul ascuns –

În inima multor, dosit –

Fiind astfel descoperit.”

36O prorociță se găsea,

Acolo; Ana se numea,

Fiind a lui Fanuel fată –

Așer, de neam. Înaintată

Era, în vârstă. A trăit –

După ce s-a căsătorit –

Doar șapte ani cu-al ei bărbat.

37Din nou, nu s-a mai măritat

După ce soțul i-a murit,

Ci, singură, a viețuit.

Ani, optzeci’patru, număra

Și-n Templu, ne-ncetat, era;

Cu post și rugăciuni, mereu,

Ea Îi slujea lui Dumnezeu.

38Tocmai în ceasul când Iisus

Era în Templu, ea s-a dus,

Acolo, iar când a intrat,

Pe Dumnezeu, L-a lăudat

Și-apoi, celor prezenți, le-a spus

Tot ce știa, despre Iisus.

Întoarcerea la Nazaret

39După ce fost-a împlinit

Tot ce prin Lege-a poruncit

Domnul, Iosif și cu Maria,

Abia strunindu-și bucuria,

Au părăsit Templul și-apoi,

Luat-au drumul înapoi,

Grăbindu-se către Iudeea,

Spre Nazaret, în Galileea.

40Pruncul Iisus, mereu, creștea

Și, în puteri, se întărea.

De-nțelepciune era plin,

Pentru că harul cel divin

Al Domnului, L-a însoțit,

De el, fiind – mereu – umbrit.

Iisus în Templu la vârsta de doisprezece ani

41Când Paștele se-apropiau,

Către Ierusalim, porneau

Părinții pruncului Iisus,

În fiecare an. S-au dus –

42Precum datina le-a cerut –

Și-atunci, când primul lor născut,

Doar doișpe ani a împlinit.

43Când sărbătoarea s-a sfârșit,

După ce praznicul cel mare,

De Paști, se stinse, fiecare

Porni către al său ținut.

Iisus, de-ai lui, S-a fost pierdut

Și, în cetate-a revenit.

44Părinții nu s-au sinchisit

Văzând că nu e lângă ei

Copilul, crezându-L cu cei

Care, la drum, îi însoțeau,

Căci multe rude, ei aveau.

S-au dus dar, de L-au căutat,

Cale de-o zi. Nu L-au aflat,

45Printre cei cari îi însoțiră

Și, spre Ierusalim, porniră

46Din nou. Cetate-au scotocit,

Trei zile-n șir. Când L-au zărit,

Copilu-n Templu se găsea

Și-n jur, învățători, avea.

Atent, în mijlocul lor, sta

Și vorba, El le-o asculta.

Apoi, le-a pus la fiecare,

Din cei prezenți, câte-o-ntrebare.

47Toți s-au mirat, ce-nțelepciune,

Putea, Acel băiat s-adune.

48Găsindu-L dar, părinții Lui,

Uimiți, I-au zis, Copilului:

„Ne spune, de ce Te-ai purtat,

Așa, cu noi? Te-am căutat

Trei zile-n șir, fără-ncetare,

Și-am fost cuprinși de-ngrijorare!”

49El le-a răspuns: „Nu știți că Eu,

Trebuie-n casă, la al Meu

Tată, să fiu? Ce-ați alergat?

Oare, de ce, M-ați căutat?!”

50N-au înțeles ei, ce le-a spus;

51Copilu-apoi le-a fost supus,

Și-n Nazaret, au revenit.

Maria, însă, și-a-nsușit

Cuvintele, ce El le-a zis,

Și-n inimă, ea le-a închis.

52Iisus creștea-n învățătură,

Înțelepciune și statură,

Plăcut fiind, de toți, mereu –

De oameni și de Dumnezeu.