Iacov 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Vă rog, acum, dragii mei frați,

Atenți, ca să mă ascultați,

Căci eu mai am, ceva, de spus:

Credința Domnului Iisus –

Credința-n Domnul slavei – voi

Să n-o țineți, cătând apoi,

Numai la fața omului

Și la îmbrăcămintea lui.

2De pildă, de cumva, apare

Un om, la voi, în adunare –

Purtând, pe deget, un inel,

Din aur, și având pe el,

Un rând de straie minunate –

Și, tot atunci, o să se-arate

Și-un om sărac – prost îmbrăcat,

Numai în sac înfășurat,

3Voi veți privi, cu bunătate,

Spre cel cu hainele bogate;

Apoi, o să îi spuneți: „Hai,

În locu-acesta, ca să stai!”;

Îi veți da cinste și onoare,

În timp ce, „Tu stai în picioare”,

Sau „La picioare să îmi stai,

Căci ăsta-i locul ce îl ai”,

Veți spune omului sărac,

Înfășurat doar într-un sac.

4Seamă luați, la pilda mea:

Așa purtări, de veți avea,

Nu arătați voi, părtinire?

Nu faceți voi, deosebire,

Între acești doi muritori?

Nu v-ați făcut judecători,

Peste ființele acele,

Și n-ați vădit voi, gânduri rele?

5De-aceea, vreau, dragii mei frați,

Atenți, ca să mă ascultați!

Iată, vă-ntreb, acuma, eu:

Oare, nu Domnul Dumnezeu

Alesu-i-a, de pe pământ,

Pe cei ce s-au vădit că sânt

Săraci, ca prin a Lui voință,

Bogați să-i facă, în credință,

Moștenitori – pe fiecare –

Peste Împărăția care,

El a promis, c-o dăruiește,

Aceluia cari Îl iubește?

6Iar voi – precum o dovediți –

Pe cel sărac, îl înjosiți!

Dar nu bogații sunt cei care,

Vă asupresc, fără-ncetare?

Și nu ei vă târăsc, pe voi,

Pe la judecători, apoi?

7Nu ei batjocoresc, în lume,

Acum, frumosul vostru nume?

8Acela care-o să-mplinească,

Mereu, Legea împărătească –

Așa precum a glăsuit

Scriptura, când a poruncit

„Aproapele să ți-l iubești,

Precum pe tine te-ndrăgești” –

Acela, doar, va face bine.

9Dar dacă voi aveți a ține

Seama, de fața omului,

Când judecați păcatul lui,

Voi o-ncălcați – se înțelege –

Și osândiți sunteți, de Lege.

10Cel care, Legea, o păzește

Și o poruncă doar greșește,

Se face – fără doar și poate –

În urmă, vinovat, de toate.

11Cel care-a spus „Să nu curvești”,

A spus apoi, să te păzești

„Să nu ucizi”. Ia seama bine:

Dacă departe te vei ține,

Neîncetat, de preacurvie,

Însă ucizi, vreau să se știe –

Și bine, vreau a se-nțelege –

Că ești un călcător de Lege.

12Voi să vorbiți și să lucrați,

Ca niște oameni, judecați,

De legea slobozeniei. Iată

13Că judecata se arată,

Fără de milă, cu cel care

N-a avut milă și-ndurare.

Însă, prin mila dovedită,

E judecata, biruită.

14Întreb acum: ce folosință

Ai tu, spunând că ai credință,

Dacă n-ai fapte? Poate ea,

Ca, mântuire, să îți dea?

15Dacă un frate, bunăoară –

Sau poate că o surioară –

Flămânzi, nu vor avea a pune,

Un strai, pe ei, și-atunci va spune

16Unul din voi „Duceți-vă,

Mâncați și încălziți-vă”,

Fără să le fi dăruit

Ceva, la ce le-a folosit?

17La fel, este și cu credința:

Pentru a-și întări ființa,

Trebuiesc faptele ce-o poartă,

Pentru că altfel, ea e moartă.

18Atunci când întâmpla-se-va,

Că o să spună cineva:

„Tu ai credința ta, iar eu

Am fapte. Dacă nu ți-e greu,

Să-ți văd credința dobândită,

Care, de fapte, e lipsită;

Apoi, la rându-ți, vei putea

Să vezi și tu, credința mea,

Prin faptele ce-s săvârșite,

Nu din cuvintele rostite”.

19Tu crezi că unu-i Dumnezeu,

Și bine faci. Dar, îți spun eu,

Că nu ești singur: bunăoară…

Și dracii cred, și se-nfioară!

20Din tot ceea ce am vorbit,

Pricepi dar, om nesocotit,

Că dacă fapte n-ai făcut,

Doar în zadar, tu ai crezut?

Zadarnică îți e credința,

Căci nu-ți aduce biruința.

21Cu-Avram, nu s-a-ntâmplat la fel?

Când socotit ajunse el,

A fi un om neprihănit?

Nu când, prin fapte-a dovedit,

Lucrul acesta, când s-a dus

Și, pe Isac, el l-a adus,

La al lui Dumnezeu altar,

Drept jertfă, să îl dea, în dar?

22Astfel, credința ce-o avea,

Cu faptele se-nlănțuia;

Fiind, prin ele, dovedită,

Ea a ajuns desăvârșită.

23În felu-acesta, s-a-mplinit

Scriptura care-a glăsuit:

„Avram, pe Domnul, L-a crezut

Prin tot ceea ce a făcut”,

Iar faptu-acesta – avem știre –

„S-a socotit neprihănire”.

24Vedeți că omu-i socotit,

Prin fapte doar, neprihănit,

Și nu doar prin credința care

O-mpărtășește fiecare.

25Același lucru s-a-ntâmplat,

Cu curva care s-a chemat

Rahav: n-a fost ea socotită,

Prin fapta ei, neprihănită,

Atuncea când i-a găzduit

Pe soli și-apoi i-a izbăvit,

Scoțându-i pe o altă cale,

Din interiorul casei sale?

26După cum trupul cel lipsit

De duh e mort, e dovedit

Că și credința este moartă,

Atunci când faptele n-o poartă.”