2 Samuel 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

David dorește să zidească o casă lui Dumnezeu

1Când împăratu-a locuit

În casa lui și a primit

Odihnă de la Dumnezeu

Care l-a izbăvit, mereu,

De-ai săi vrăjmași, el l-a chemat

2La sine, pe Natan, de-ndat’ –

Care era supusul lui

Și un proroc al Domnului –

Zicându-i astfel: „Mă gândesc

Că astăzi, când eu locuiesc

Într-o clădire minunată,

Chivotul Domnului stă – iată –

Tot într-un cort, și nu e bine.”

3„Domnul este, mereu, cu tine” –

A spus Natan – „poți să lucrezi

Exact așa după cum crezi.”

4Cuvântul Domnului s-a dus –

În miez de noapte – și a spus,

Către Natan: „Să te pornești

5La David, ca să îi vorbești.

Iată ce-i spui robului Meu:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„Tu crezi, oare, că reușești –

Mie – o casă, să-Mi zidești,

În care-n urmă, Eu să vreau

Să intru ca, în ea, să stau?

6Dar află că Eu – negreșit –

În casă, nu am locuit,

Din ziua-n care l-am luat

Pe Israel și l-am scăpat

Din al Egiptului ținut.

Eu, nici o casă, n-am avut,

Ci într-un cort, am locuit

Atunci când am călătorit.

7Prin orice loc, umblat-am Eu –

Călăuzind poporul Meu –

Vreo dată, s-a-ntâmplat cumva,

Să întreb Eu, pe cineva:

„De ce – din cedru – nu-ncercați,

O casă, să Îmi ridicați,

În care-apoi să dobândesc

Putința ca să locuiesc?”

8Spune-i, lui David, robul Meu:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„De la pășune te-am luat

Și din păstor, te-am ridicat,

Mai mare, peste-al Meu popor.

9Eu sunt Domnul oștilor

Și ne-ncetat, te-am însoțit.

Vrăjmașii, ți i-am risipit,

Iar numele ți-am înălțat,

Voind să fie așezat

În rândul tuturor cei cari,

Peste pământ, au fost mai mari.

10Un loc anume, am dat Eu,

Pentru întreg poporul Meu.

În locu-acela, l-am sădit,

Căci Eu – acolo – am dorit,

Netulburat, ca să trăiască,

Și nimeni să nu-l necăjească,

Așa cum țineți bine minte,

Că se-ntâmpla, mai înainte,

11Sau chiar atunci când, în popor

Era câte-un judecător.

De-ai tăi vrăjmași, te-am izbăvit

Și tihnă, Eu ți-am dăruit.

Domnul, acuma, îți vestește

Cum că, o casă, îți zidește.

12Când zilele ce-s hărăzite –

A fi, de tine viețuite –

Se împlinesc, vei fi luat

Și lângă-ai tăi părinți, culcat.

Eu am să-ți dau un copilaș

Și-am să-ntăresc, prin ăst urmaș,

Împărăția-n Israel.

13O casă, o să-nalțe el,

Numelui Meu. Eu – pe vecie –

Scaunul său, pentru domnie,

Am să îl întăresc, căci iată:

14El Îmi e fiu și îi sunt Tată.

De face rău, îl pedepsesc

Și cu nuiaua, îl lovesc.

Nuiaua fi-va omenească,

Iar lovituri ce-o să primească,

Tot omenești s-or arăta.

15Nicicând, nu se va depărta,

De a sa casă, harul Meu,

Precum s-a întâmplat când Eu,

Pe Saul, l-am îndepărtat,

Când al Meu har i l-am luat,

Și-n locul lui – văzut-ai bine –

Precum că te-am ales pe tine.

16Casa și-mpărăția ta –

În fața Mea – mereu vor sta,

Iar al tău scaun de domnie

Tare va fi, pentru vecie.”

Rugăciunea lui David

17Natan, la David, a venit

Și-n amănunt, i-a povestit,

Vedenia ce o avuse

Și vorbele, de Domnul, spuse.

18David, atunci, a alergat,

La Dumnezeu și L-a-ntrebat:

„O Doamne, Dumnezeul meu,

Dar cine oare, pot fi eu?

Ce-nsemnătate poate-avea,

O casă, cum este a mea,

Încât pe mine m-ai făcut

Ca să ajung unde ai vrut –

În locu-n care-acuma sânt –

Printre cei mari, de pe pământ?

19Și încă lucru-acest, văd bine

Că prea puțin e, pentru Tine!

Așa după cum îmi vorbești,

Și-n viitor Tu te gândești

La casa mea. Mi-ai arătat

Bunăvoință, ne-ncetat,

Și-acum, pe mine – care sânt

Un muritor de pe pământ –

Mă-nveți în ceea ce-a privit

Lucrul ce fi-va împlinit!

20O Doamne, Dumnezeul meu,

Mai mult, ce pot ca să-Ți spun eu?

Pe robul Tău, îl știi prea bine,

Pentru că mă cunoști pe mine!

21După cuvântul Tău cel sfânt –

Și după inima Ta – sânt

Aceste lucruri împlinite

Și mie-acum, descoperite!

22Ce mare ești Tu, Doamne al meu!

Nu este un alt Dumnezeu

Care să fie ca și Tine,

Și-am înțeles aceasta, bine,

Când auzit-am și-am văzut

Toate pe câte le-ai făcut.

23E, pe pământ, vreun neam la fel

Cum e poporul Israel,

Care a fost răscumpărat,

De Dumnezeu, când l-a luat

Să-l facă-a fi poporul Lui,

Purtând Numele Domnului?

Domnul, un Nume, Și-a făcut

Și-n urmă, toți L-au cunoscut,

Când din Egipt El Și-a luat

Poporul, iar apoi i-a dat

O țară mare, minunată,

Din care-a izgonit, îndată,

Popoarele ce-o locuiau

Și dumnezeii ce-i aveau.

24Pentru vecie – negreșit –

Pe Israel l-ai întărit

Și Dumnezeu – precum ai vrut –

Pentru popor, Tu Te-ai făcut.

25Acuma Doamne, fă să-Ți fie

Rămas cuvântul, pe vecie!

Cuvântul care l-ai rostit

Față de-al Tău rob, împlinit

Mereu să fie! Să veghezi,

Ca după el doar, să lucrezi!

26Numele Tău slăvit să fie,

În tot pământul, pe vecie!

Să spună orișice popor:

„Iată, Domnul oștirilor

E Dumnezeul Cel pe care

Neamul lui Israel Îl are.”

Veghează Doamne, casa mea,

Ca înaintea Ta să stea!

27Căci Tu – Doamne al oștilor

Și-al lui Israel domnitor –

Mie mi Te-ai descoperit

Și-n felu-acesta, mi-ai vorbit:

„Necontenit, Eu te veghez

Și-o casă îți întemeiez!”

De-aceea, eu am îndrăznit,

În fața Ta, să fi venit,

Să Îți aduc închinăciune

Și să-Ți fac astă rugăciune.

28Acuma Domne, Tu – mereu –

Ești singur Domn și Dumnezeu.

Tot ce ai spus Tu este sfânt.

Cuvintele-Ți, adevăr, sânt.

Iată că Tu Te-ai îndurat

Și al Tău har mi-ai arătat,

Căci prin tot ceea ce-ai făcut

Mie mi-l faci de cunoscut.

29Acuma, Doamne, mă veghează

Și casa-mi binecuvintează,

Să dăinuiască pe vecie

Și întărită să îmi fie

În fața Ta, necontenit!

Tu Doamne, mie mi-ai vorbit,

Iar casa mea, în veci, va sta

Prin binecuvântarea Ta.”