Ezechiel 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1În sus, apoi, eu m-am uitat

Și am văzut în ceru-aflat

De-asupra heruvimilor –

Deasupra capetelor lor –

Ceva care, la-nfățișare,

Ca piatra de safir apare.

Acel ceva părea să fie

Un chip, de scaun de domnie.

2La omul cel înveșmântat

În strai de in, Domnu-a strigat:

„Sub heruvimi, chiar între roți,

Vâră-te – iute – ca să scoți,

Cărbuni aprinși. După ce-i iei,

Peste cetate-mprăștie-i!”

Sub ochii mei, s-a aplecat

Și între roți omu-a intrat,

3Căci heruvimii se vădeau,

În dreapta casei, că erau.

Când între roți omul se duse,

Un nor ieșise și umpluse

Curtea care se dovedea

Că înlăuntru se găsea.

4Atuncea, slava Domnului

Și toată măreția Lui

Care pe heruvimi a stat,

Se ridică și s-a-ndreptat,

Apoi, spre pragul cel pe care,

Casa-l avuse la intrare,

Astfel încât noru-a putut,

Templul ca să îl fi umplut,

Iar slava Domnului făcea,

Întreaga curte, de lucea.

5Când heruvimii au pornit,

Al aripilor vâjâit

Tare se auzise iară,

Până la curtea de afară.

Zgomotu-acela îmi părea,

Precum că e asemenea,

Cu glasul Celui cari, mereu,

E-Atotputernic Dumnezeu.

6Când omul – cel înveșmântat

În strai de in – a căpătat

Poruncă, iute să se ducă

Și dintre roți cărbuni s-aducă,

În mare grabă el s-a dus

Și lângă heruvimi s-a pus,

Chiar lângă roțile acele.

7Un heruvim, mâna-ntre ele,

Și-a strecurat-o și-a luat

Cărbuni, pe care-apoi i-a dat

Omului care se vădea

Că strai de in, pe el, avea.

După ce omul i-a primit,

Iute afară a ieșit.

8Toți heruvimii, am văzut

Că pe sub aripi, au avut

Ceva cari, la asemănare,

Ca mâna unui om apare.

9Jos, pe pământ, am mai văzut

Că heruvimii au avut,

La fiecare față dată,

Câte o roată așezată.

Înfățișarea roților,

Precum și-a materialelor

Din cari ele s-au întocmit,

Părea a fi de hrisolit.

10Acele patru roți erau

Asemenea, căci se vădeau,

Aidoma la-nfățișare

Și tot la fel la îmbinare.

Ele erau alcătuite

Deosebit și întocmite

Încât construcția lor toată,

Părea să fie roată-n roată,

Pentru că roata se vădea

A fi-n mijlocul alteia.

11Atunci când roțile mergeau,

Pe patru laturi alergau

Și-n mersul lor, din loc în loc,

Ele nu se-ntorceau deloc.

12Tot trupul heruvimilor –

Mâini, spate, aripile lor –

Și roțile deosebite,

De ochi erau acoperite.

13În urmă, eu am auzit

Ce nume roțile-au primit.

Acele roți uluitoare,

Se chemau „Roți învârtitoare”.

14Toți heruvimii, am văzut

Că patru fețe au avut.

Fața celui dintâi apare

Drept heruvim la-nfățișare.

Fața pe care o avea

Al doilea, chip de om părea.

Al treilea, chip de leu avuse

Și-al patrulea, vultur păruse.

15Când heruvimii s-au mișcat

Și când de jos s-au ridicat,

Atuncea eu am priceput

Că sunt acei ce i-am văzut

La apa râului Chebar,

În al Haldeilor hotar.

Deci heruvimii s-au vădit

A fi făpturi vii – negreșit –

Făpturi pe care le știusem,

Din vreme când la râu șezusem.

16Făpturile, când se mișcau,

Și roțile le însoțeau,

Iar când zburau, roțile-acele

Se ridicau, atunci, și ele.

17Când heruvimii se opreau

Și roțile, pe loc, stăteau,

Iar când zburau, roțile-acele

Se ridicau, atunci, și ele.

Duhul e cel care ducea

Făpturile, unde voia,

Și toate roțile acele

Se ridicau, mereu, cu ele,

Căci duhul care le-a mânat,

În roți fusese așezat.

18În urmă, slava Domnului

Plecă din pragul Templului;

Spre heruvimi s-a îndreptat

Și-apoi, pe ei s-a așezat.

19Când slava fost-a peste ei,

Îndată, heruvimi-acei

Și-au întins aripile lor

Și-apoi s-au înălțat, ușor,

De la pământ, și au pornit

Spre poarta de la răsărit

A Casei Domnului. Când ei –

Adică heruvimi-acei –

De la pământ s-au ridicat,

Roțile toate i-au urmat.

Slava Acelui cari, mereu,

În Israel e Dumnezeu,

Era deasupra tuturor,

Deasupra capetelor lor.

20Erau făpturi vii, pe cari eu

Le-am mai văzut sub Dumnezeu –

Sub Dumnezeul Cel pe care

Neamul lui Israel Îl are –

Când fost-am la râul Chebar,

În al Haldeilor hotar.

Astfel, îndată-am priceput

Că heruvimi eu am văzut.

21Toate făpturile acele,

Cu patru fețe fost-au ele;

Și patru aripi mai vădeau –

De-asemenea – că mai aveau.

Pe cele patru laturi care,

Aripi, avut-au fiecare

Și niște mâini – de om – erau,

Care sub aripi se aflau.

22Fețele lor – când le-am zărit –

Îndată le-am asemuit

Cu fețele ce le-am văzut,

Când la Chebar eu am șezut.