Proverbe 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Dacă mustrarea o iubești,

Atunci știința o-ndrăgești;

Cel cari mustrarea n-o primește,

Că este prost se dovedește.

2Pentru cel care-i om de bine,

Bunăvoința Domnu-Și ține;

Dar Dumnezeu îl osândește

Pe cel cari rău se dovedește.

3Omul nu va fi întărit

Prin rău; dar cel neprihănit,

Nicicând, nu se va clătina.

4Femeia este cununa

Bărbatului, dacă-i cinstită;

Dar cea care e dovedită

Făcând rușine omului,

E putregai, în osul lui.

5Neprihănitul drept gândește;

Însă cel rău, când sfătuiește,

Ascunde doar înșelăciune.

6Cuvintele pe cari le spune

Omul cel rău, sunt curse doar,

Ca sângele să-l verse; iar

Neprihăniții, când vorbesc,

Cuvintele lor izbăvesc.

7Cel rău e răsturnat – dispare;

Dar va rămâne în picioare

Casa celui neprihănit.

8Un om poate fi prețuit

După știința arătată;

Dar cel cu inima stricată,

Disprețuit va fi, mereu.

9Este mai bine, dragul meu,

Ca mai smerit, mereu, să stai

Și doar o slugă ca să ai,

Decât fudul, să te ții mare,

Iar tu să n-ai nici de mâncare.

10Se-ndură cel neprihănit

Chiar și de vite; dar vădit

E căci cel rău nu va lăsa

Loc milei, în inima sa.

11Cel cari ogorul își muncește,

Belșug de pâine dobândește;

Cine nimicuri a cătat,

Lipsă de minte-a arătat.

12Cel rău într-una a poftit

Prada celui nelegiuit;

Dar cel neprihănit sporește,

Căci rădăcina îi rodește.

13Păcătuirea buzelor

O cursă este; dar celor

Neprihăniți nu le e greu

Să scape din necaz, mereu.

14Prin rodul guri-i săturat

Oricine; cel ce a lucrat

Primi-va plata lucrului,

După lucrarea mâinii lui.

15Nebunul căile-și socoate

Lipsite de prihană, toate;

Dar înțeleptu-a ascultat

Sfatul ce îi fusese dat.

16Cel prost – cu firea sa semeață –

Mânia și-o va da pe față;

Dar cel cari înțelept gândește,

Abil, ocara își dosește.

17Cel care adevăr doar spune,

Mărturisire dreaptă pune;

Dar martorul cel mincinos,

Să-nșele, este bucuros.

18Când ușuratic vă vorbește

Un om, acela vă rănește

Ca sabia cea ascuțită;

Dar vorba, de-nțelept rostită,

O să aducă vindecare.

19Gura cari adevăr doar are,

E întărită, pe vecie;

Numai o clipă o să ție

Limba celui care mințește.

20Înșelăciunea locuiește

În inimile celor care

Cugetă răul; însă are

Parte numai de bucurie,

Cel ce la pace-o să îmbie.

21E de nenorociri ferit

Omul care-i neprihănit;

Dar cei făptuitori de rele,

Cu toți sunt năpădiți de ele.

22E gura mincinosului,

Urâtă-n fața Domnului;

Cei care-n adevăr își fac

Lucrarea lor, Îi sunt pe plac.

23Știința înțeleptului

E-ascunsă-n fața omului;

Dar inima nebunilor

Vestește nebunia lor.

24Cei harnici au să stăpânească;

Cei leneși bir au să plătească.

25Neliniștea tulburătoare,

A inimii, o să doboare;

Dar vorba bună risipește

Tristețea și înveselește.

26Neprihănitul îi arată

Prietenului, calea dreaptă;

Dar calea celor răi din fire

Va duce către rătăcire.

27Cel leneș n-o să-și pregătească

Vânat, căci n-o să se trudească;

Însă comoara omului –

De mare preț – e munca lui.

28Pe a neprihănirii cale,

E viață; drumurile sale –

Care-ale ei semne le poartă –

Nu duc către a morții poartă.