Proverbe 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Decât avere, mai dorit

E-un nume bun; a fi iubit,

Cu mult mai mult se prețuiește

Decât argintul cântărește.

2Omul sărac, cu cel bogat,

Se întâlnește ne-ncetat,

Pentru că Domnul – e știut –

Pe amândoi că i-a făcut.

3Omul cel chibzuit din fire

Se-ascunde de nenorocire;

Dar prostul este pedepsit,

Căci înainte-i, n-a privit.

4Smeritul care-a arătat

Frică de Domnul, a luat

Răsplată, multă bogăție,

Slavă și viață-n bucurie.

5Drept curse, spini pe cale are

Stricatul; însă acel care

Vrea sufletul să și-l păzească,

Va încerca să le-ocolească.

6Învață-l pe copilul tău,

Drumul cel bun pasului său,

Căci n-are să-l mai părăsească

Nici când o să îmbătrânească.

7Bogatul, pe sărac, strunește;

Cel cari cu împrumut primește,

E rob celui care i-a dat.

8Cine neghină-a semănat,

Nelegiuire va avea

De secerat; a sa nuia –

Cea a nelegiuirii sale –

E gata să îi iasă-n cale.

9Milosu-i binecuvântat,

Căci pâine, la săraci, a dat.

10Dacă-i alungi pe-aceia care

Batjocoresc fără-ncetare,

Atuncea ai să izbutești

Ca certurile să le-oprești.

11Omul cu inima curată,

Multă bunăvoință-arată,

Fiind al împăratului

12Prieten. Ochii Domnului

Păzesc pe cel ce-are știință,

Și-nfruntă-apoi, cu iscusință

Cuvintele celui stricat.

13Cel leneș spune, ne-ncetat:

„În uliță, este un leu

Ce m-ar ucide. Nu ies eu!”

14O groapă-i gura curvelor –

Capcană pentru muritor –

Și-acel pe care Domnul vrea

Să-l pedepsească, pică-n ea.

15De inima copilului,

Lipită-i nebunia lui;

Nuiaua însă-l cercetează,

Și astfel i-o îndepărtează.

16De cineva îl asuprește

Pe cel sărac când își dorește

Ca avuția să-și sporească,

Acela o să sărăcească,

Căci va plăti, neîncetat,

Unuia care-i mai bogat.

17Pleacă-ți urechea și ascultă

Să iei învățătură multă,

De la-nțelepți. De-asemenea

Ia și învățătura mea

18În inimă, căci este bine,

Atent, să le păzești în tine,

Și-apoi, pe buze să le ții.

19Acum, doresc să-nveți să știi

Să te încrezi în Dumnezeu –

Acesta este sfatul meu.

20N-am așternut în scrieri, oare,

Sfaturi și cugetări, prin care

21Voit-am mult, să te-nvăț eu,

Lucruri temeinice, mereu,

Și doar cuvinte-adevărate,

Să poți răspunde cu dreptate –

Cu vorbe ce sunt potrivite –

Celuia care te trimite?

22Nu despuia pe cel sărac

Doar pentru că nu-ți e pe plac

A lui umilă sărăcie.

Pe amărâtul ce-o să-ți vie

La poartă, să îl ocrotești

Și nu cumva să-l asuprești!

23Pentru că Domnul Domnilor

Va apăra pricina lor,

Iar pe cel care-i asuprește,

Și El, de viață, îi lipsește.

24De mincinos, să te ferești!

Cu el să nu te-mprietenești

Și nici cu cel pe care-l știi

Că este iute în mânii,

25Ca nu cumva să-ți însușești

Cărarea lor și să găsești

O cursă – sufletului tău –

Pe ea, ascunsă, de cel rău.

26Printre cei cari pun chezășii,

Zăloguri pentru datorii,

Tu, fiul meu, să nu te bagi,

De vrei, ponoase, să nu tragi;

27Căci dacă n-ai, cu ce plătești?

Atuncea ai să te trezești

Că îți pierzi patul de sub tine.

Deci, tu ascultă-mă pe mine!

28Hotarul pus de tatăl tău,

Nu îl muta din locul său.

29Dacă un om s-a dovedit,

În lucrul său, că-i iscusit,

El poate chiar lângă-mpărat,

În cinste, să stea așezat,

Căci între oamenii de rând,

Nu își găsește loc, nicicând.