Matei 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pilda nunții fiului de împărat

1Când le-a vorbit din nou, Iisus,

O altă pildă, le-a mai spus:

2„Împărăția cerului

E-asemeni împăratului,

Care o nuntă-a pregătit,

Când fiul și-a căsătorit.

3Prin robii săi, el a chemat

Nuntașii. Mulți l-au refuzat.

4Atunci, alți robi, el a trimis

Și celor invitați le-a zis:

„Iată, ospățu-i pregătit.

Veniți! Cu drag, eu v-am poftit.

Juncii și vitele-ngrășate

Pentru ospăț, au fost tăiate.”

5Nuntașilor nu le-a păsat:

Unul, la holde, a plecat,

Iar altul, la al său negoț.

6Ceilalți i-au prins pe robi, și toți

Cei care-au fost la ei trimiși,

Au fost bătuți și-au fost uciși.

7Când împăratul a aflat,

Furia lui s-a revărsat:

Cu oastea sa, el a venit,

Pe-acei tâlhari i-a nimicit

Și-a dărâmat lucrarea lor.

8Apoi, le spuse robilor:

„Iată că nunta este gata,

Dar cei poftiți și-au luat plata,

Fiindcă-au fost niște netrebnici.

9Acuma, dacă n-au fost vrednici,

Ieșiți pe drumuri! V-așezați

Pe la răspântii și chemați

Pe toți pe care-o să-i găsiți,

Căci vreau, la nuntă, să-i poftiți!”

10Robi-au plecat și-au împlinit

Tot ce stăpânu-a poruncit –

Și buni și răi, au adunat.

Toți, în odaie, au intrat,

Iar sala nunții s-a umplut.

11Când împăratul a văzut

Că totul s-a îndeplinit,

Printre nuntași el a venit,

Să-și vadă oaspeții chemați.

Uimit, văzu-ntre invitați,

Unul – la masă așezat –

Fără însă a fi-mbrăcat

Cu haina pentru nuntă. El

A zis, către omul acel:

12„Prietene, cum ai intrat,

La nuntă, făr’ a fi-mbrăcat

Cu hainele de sărbătoare?”

Omul, simțind că vină are,

Ochi-și plecă și-a amuțit,

13Iar împăratu-a poruncit:

„Hei, slujitori! Iute-l legați

Și-apoi, afară-l aruncați,

În negura plânsetelor

Și în scrâșnirea dinților!

14Căci mulți sunt cei chemați să vie;

Aleși, puțini doar, au să fie!”

Birul

15Iisus, când pilda a sfârșit,

Toți Fariseii s-au gândit

Cum ar putea ca să-I întindă

Curse, cu vorba ca să-L prindă.

16Irodiani, ei au trimis –

Cu ucenicii lor – și-au zis:

„Învățătorule, venim

La Tine, pentru că noi știm

Că tot ce spui, e-adevărat.

Norodului, i-ai arătat,

Prin adevăr, a Domnului

Cale; la fața omului,

Tu, niciodat’, nu Te-ai uitat –

De nimenea nu ți-a păsat.

17Ne spune așadar, cum vezi

Problema birului? Ce crezi –

Pentru că iată, noi nu știm –

Se cade, oare, să plătim,

Cezarului, bir? Dacă nu,

Ne-nvață, ce să facem, Tu!”

18Iisus, care le cunoștea

Gândul, le-a spus: „Părerea Mea,

Este că voi nu vreți să știți,

Voiți doar să Mă ispitiți!

19Fățarnicilor ce sunteți,

Dați-Mi un ban! Ei, ce vedeți?

20Al cui e chipul desenat

Și slova ce s-a încrustat

Pe acest ban?” „Sunt ale lui,

21Toate-s ale Cezarului” –

Au răspuns ei. „E-adevărat!

Atuncea, dați ce e de dat

Pentru Cezar, iar Domnului,

Dați-I ceea ce este-al Lui!” –

22Le-a zis Iisus. Ei s-au mirat,

Și-nvinși, de-acolo, au plecat.

Despre înviere

23Abia plecară Fariseii,

Că și sosiră Saducheii –

Cei cari nu cred în înviere –

Și-au mers, pân’ la Iisus, spre-a-I cere

Un sfat. Unul din ei a zis:

24„Învățătorule, a scris

Moise, că de-ntâmpla-se-va

Și o să moară cineva,

Fără să fi avut copii,

Atuncea, fratele său – știi –

Va trebui să se însoare

Cu văduva acelui care

Murit-a, și să îi ridice

Urmași – căci Moise așa zice.

25Iată, la noi, au fost o dat’

Frați, șapte. Primul s-a-nsurat,

Și a murit făr’ a lăsa

Nici un urmaș, în urma sa.

Atunci, nevasta omului,

Rămase la fratele lui.

26Și cel de-al doilea a murit;

La fel, și-al treilea a pățit,

Și-al patrulea, și-al cincilea,

Pân’ a murit și-al șaptelea.

27După ce i-a-ngropat pe toți,

Femeia a murit. De poți,

28Ne spune: când vor învia

Toți oamenii, atuncea, ea,

Cărui din frați are să-i fie –

Căci au avut-o toți – soție?”

29Iisus le-a zis: „Vă rătăciți,

Scriptura, pentru că n-o știți!

Nici nu cunoașteți – vă spun Eu –

Puterile lui Dumnezeu.

30Când învierea va veni,

N-au să se-nsoare oamenii.

Asemenea îngerilor,

În cerul Domnului, fi-vor.

31Și-acum, că vorba ați adus

Despre-nviere – ce va spus,

Dumnezeu, vouă – n-ați citit?

Ascultați dar, ce a vestit:

32„Sunt Dumnezeul lui Avram,

Isac și Iacov”. Iată, am

Să vă mai spun ceva și Eu:

Să știți – cu toți – că Dumnezeu

E Dumnezeul viilor

Și nicidecum al morților!”

33Acei care Îl ascultau,

Uimiți, de vorbele-I, erau.

Porunca cea mai mare

34Când auziră Fariseii

Cum au pățit-o Saducheii –

Cum gura li s-a astupat –

S-au strâns cu toți și-au încercat

35Să-L ispitească pe Iisus.

Un învățat al Legi-a spus:

36„Învățătorule, știi care

Este porunca cea mai mare,

37Din Lege?” „Să-L iubești”, a zis

Iisus, „pe Domnul, cum e scris:

„Cu inima și sufletul,

Și-apoi cu întreg cugetul.”

38Asta-i porunca cea mai mare;

39Și-a doua, asemănătoare

Cu prima, spune: „Să-ți iubești

Aproapele, cum însuți ești

Iubit, chiar tu, de către tine”.

40Aste porunci cuprind, în sine,

Pentru acel ce le-nțelege,

Prorocii și întreaga Lege.”

Al cui fiu este Hristosul?

41Doar într-un loc se adunau

Toți Fariseii, când aveau

Ceva urgent de discutat.

Iisus S-a dus și-a așteptat,

În acel loc, să se adune

Cu toți, ca să le poată pune

O întrebare. În sfârșit,

Când Fariseii au venit,

Iisus S-a ridicat de jos

42Și-a zis: „Ce credeți, de Hristos?

Al cui Fiu poate El să fie?”

„E al lui David, doar se știe!

Faptul acesta-i cunoscut!”

43„Atunci, cum oare, a putut,

David, de Duhu-nsuflețit,

Să-I spună „Domn”? Ați auzit –

Căci, în Scriptură, este scris –

Felul în cari David I-a zis.

44De nu știți, am să vă spun Eu:

„Domnul a zis, Domnului Meu:

„Așază-Te, la dreapta Mea,

Până atunci când voi putea –

Până când voi găsi o cale –

Dușmani-Ți, sub tălpile Tale,

45Să Ți-i așez!” Vă-ntreb acum:

De I-a spus „Domn”, atuncea cum,

Lui David, El îi e fecior?”

46Pe chipurile tuturor,

Mirarea s-a întipărit;

Nici un cuvânt nu s-a rostit.

De-atunci, nimeni nu I-a mai pus,

Vreo întrebare, lui Iisus.