2 Corinteni 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Am hotărât, în mine-apoi,

Că n-am să mă întorc, la voi,

Acuma, plin de întristare.

2Căci dacă vă-ntristez eu, oare,

Atunci, mă-ntreb și mă socot,

Că de la cine am să pot,

Să mai aștept, ca să îmi vie,

Și mie-apoi, o bucurie,

Doar dacă nu, de la cel care,

Eu i-am adus, vreo întristare?

3De-aceea-n acest fel v-am scris,

Pentru că-n gândul meu, mi-am zis,

Precum că, la venirea mea,

Nu vreau, ca parte, a avea,

Cumva, apoi, de întristare,

Tocmai de la aceia care

Ar trebui ca, bucurie,

Să poată a-mi aduce, mie.

Însă, referitor la voi,

Încredințat sunt eu apoi,

Precum că bucuria mea,

Și-a voastră e, de-asemenea.

4Multă mâhnire, am avut,

În suflet, când am așternut

Aceste rânduri, pentru voi,

Și, strânsă, mi-am simțit apoi,

Inima mea; iar ochii mei,

Scăldați în lacrimi, fost-au ei.

Să nu credeți că urmăresc

Să vă-ntristez, căci eu doresc,

Ca dragostea, nespus de mare,

Ce-o am – față de fiecare –

Să poată fi văzută-apoi,

De fiecare dintre voi.”

Iertarea celui pedepsit

5„Dacă s-a întâmplat, cumva,

Ca să ajungă cineva,

O pricină de întristare,

Acela, pentru fiecare,

A fost o pricină – vezi bine –

Și, nicidecum, doar pentru mine,

Pentru că acel om, apoi,

V-a întristat chiar și pe voi –

Măcar în parte, vreau să zic,

Ca să nu spun mai mult, nimic.

6Destul îi e acuma, iată,

Pedeapsa care a fost dată

Pentru acel om, mai apoi,

De către cei mai mulți din voi.

7Acum, e bine să-l iertați

Și-i bine să îl mângâiați,

Ca nu cumva, mâhnirea-i mare

S-ajungă-apoi să îl doboare.

8De-aceea zic – dragii mei frați –

Că dragoste, să-i arătați.

9Scrisoarea mea, gândesc, că are

Ca să vă pună la-ncercare,

Pentru că vreau să văd de știți,

În toate-ascultători, să fiți.

10Pe cel pe care-l iertați voi,

Am să îl iert și eu apoi.

Într-adevăr, ce-am iertat eu,

Iertat-am pentru voi, mereu,

Spre-a fi iertate, ne-ndoios,

În fața Domnului Hristos,

11Ca nu cumva, Satan, apoi,

Câștig să aibă, de la noi –

Căci știm ceea ce urmărește

Și știm ce planuri, el urzește.

12Când, pentru Evanghelia care

Domnul Iisus Hristos o are,

La Troua-n urmă, am sosit,

Cu toate că am dobândit

O înlesnire – cum v-am zis –

Și-o ușă-n Domnul s-a deschis,

13Nu am avut, în duhul meu,

Un strop de liniște, căci eu,

Pe al meu frate, Tit numit,

Acolo, nu l-am întâlnit.

De-aceea, de la frați, îndat’,

Eu, ziua bună, mi-am luat,

Fără zăbavă, și-am pornit

Spre Macedonia, zorit.”

Slujba apostolului

14„Să-I mulțumim, lui Dumnezeu,

Care ne poartă, tot mereu,

În carul Său – neîndoios –

De biruință, în Hristos,

Și care-n orice loc, prin noi,

Își răspândește, mai apoi,

Mireasma cunoștinței lui

Și a științei Domnului.

15În față – noi – la Dumnezeu,

Într-adevăr, suntem, mereu,

Mireasma care, ne-ndoios,

E răspândită de Hristos,

Printre cei care, pe pământ,

Pe calea mântuirii, sânt

Și, totodat’, printre cei care

Sunt pe-a pierzaniei cărare:

16Pentru aceștia-i o mireasmă –

Sau mai de grabă, o miasmă –

Care le vine, dinspre moarte

Și, către ea, are să-i poarte,

În timp ce, pentru ceilalți, iată,

Este mireasma minunată,

A cerului de dimineață,

Venind din viață, înspre viață.

Și, cine, oare, e de-ajuns,

Pentru-acest lucru nepătruns?

17Noi nu stricăm acel Cuvânt,

Al Dumnezeului Cel Sfânt –

Așa după cum, bine știm,

Că fac mulți alții – ci vorbim

Cuvintele lui Dumnezeu –

Din partea Lui – șezând mereu,

În fața Sa, neîndoios.

Astfel vorbim noi, în Hristos,

Având, de fiecare dată –

În piepturi – inima curată.”