Iosua 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Luarea Ierihonului – Nelegiuirea și pedepsirea lui Acan

1Cetatea Ierihonului –

Din pricina poporului

Lui Israel – era-ntărită.

Intrarea-n ea era oprită:

Nimeni nu pătrundea în ea,

Nici a ieși nu se putea.

2Domnul, la Iosua, S-a dus

Și-n felu-acesta, El i-a spus:

„Află că am găsit o cale

Să las în voia mâinii tale,

Ținutul Ierihonului,

Cu împărat și oastea lui.

3Iată ce o să faceți voi:

Ia toți bărbații de război

Și împreună-nconjurați

Cetatea. Un ocol să-i dați,

O dată-n zi. În ăst fel voi

Veți face șase zile-apoi,

Înconjurând cetatea toată,

În fiecare zi, o dată.

4Șapte preoți, în fața lui –

Adică a chivotului –

Cu șapte trâmbițe, vor trece,

Cari sunt din coarne de berbece.

A șaptea zi – să nu uitați –

De șapte ori să-nconjurați

Cetatea. Preoții acei

Să sune-atunci, în jurul ei,

Din trâmbițe. Când auziți

5Trâmbița lor, să chiuiți,

Să scoateți toți strigăte mari,

Căci zidurile cele tari,

Atunci, au să se prăbușească.

Poporul tot să năvălească

Și fiecare-n fața lui,

Peste ruina zidului,

Să se repeadă, înainte.

Așa să faci și ia aminte,

La tot ceea ce Eu îți spun!”

6Și Iosua, fiul lui Nun,

Pe preoți, grabnic, i-a chemat

În fața lui și-a cuvântat:

„Luați chivotul Domnului

Și puneți, înaintea lui,

Să meargă șapte preoți care

Vor purta trâmbiți fiecare.

Cu șapte trâmbițe, vor trece,

Cari sunt din coarne de berbece.”

7Poporului, i-a zis apoi:

„Porniți! Bărbații de război

Să stea-n fața chivotului

Al mărturiei Domnului.

Cu toți – astfel încolonați –

Cetatea, s-o înconjurați.”

8Când Iosua a isprăvit

Aste cuvinte de rostit,

Cei șapte preoți ce purtau

Acele trâmbiți cari erau

Lucrate-n coarne de berbece,

În față au purces a trece

Și au sunat, prelung, din ele,

Umplând câmpiile acele,

Cu țipătul trâmbițelor.

Chivotul sta în urma lor.

9În fruntea tuturor, apoi,

Mergeau bărbații de război –

Aceștia înarmați erau.

Preoții după ei veneau,

Urmați fiind și de chivot,

Iar după el, poporul tot.

10Iosua, astfel, i-a vorbit

Poporului și-a poruncit:

„Să nu strigați! Să nu vorbiți!

Nici un cuvânt să nu rostiți!

Până când eu am să vă zic

„Strigați!”, să nu spuneți nimic!

Abia atunci, voie, aveți

Ca să strigați toți, cât puteți.”

11Chivotul a înconjurat

Cetatea și a fost urmat

De tot poporul care-apoi,

Intră în tabără-napoi,

Unde-a rămas să înnopteze.

12Când începea să lumineze

Ai zilei zori în răsărit

Iosua-n grabă s-a trezit,

Iar ai săi preoți au luat

Chivotul Domnului, de-ndat’.

13Cei șapte preoți ce purtau

Trâmbiți din care trebuiau

Ca să răsune-n fața lui –

Adică a chivotului –

Porniră-n față, trâmbițând,

Mai înaintea lor având

Pe toți bărbații de război.

După chivot, venea apoi

Coada oștirii. Când mergeau,

Din trâmbiți, preoții sunau.

14Au ocolit cetatea roată,

A doua zi, încă o dată

Și-apoi în tabără-au intrat.

În acest fel au procedat

Un timp de șase zile-n rând,

Mereu, cetatea-nconjurând.

15A șaptea zi, plecară-n zori

Și-au ocolit de șapte ori,

Cetatea, iar când au pornit

16A șaptea oară, le-a vorbit

Iosua astfel: „Ascultați!

Acum puteți ca să strigați

Pentru că astăzi, Domnul vrea,

În mâini, cetatea, să vi-o dea!

17De-aceea, vreau să aveți știre

Că dată e, spre nimicire –

Astă cetate – Domnului.

De-asemenea, Îi veți da Lui,

Tot ce-n cetate se găsește,

Tot ce în ea, astăzi, trăiește!

Doar pe Rahav, să o cruțați.

În viață să îi mai lăsați –

Luați aminte! – pe cei care,

La ea, și-au căutat scăpare,

Pentru că și ea a ascuns

Iscoadele, care-au pătruns

În Ierihon, și i-a scăpat

De cei care i-au căutat.

18Să împliniți a mea vorbire!

De tot ce-i dat spre nimicire,

Voi trebuie să vă feriți!

Dacă luați ceva, să știți

Că veți aduce-n acest fel,

Pedeapsa, peste Israel!

19Aur, argint, fier și aramă,

Luate sunt – de bună seamă –

Spre-a fi-nchinate Domnului,

Și intră-n visteria Lui.”

20Întreg poporul a strigat,

Iar preoții au trâmbițat.

Zidul, atunci, s-a prăbușit,

Iar oamenii s-au năpustit,

Drept înainte, în cetate,

Prin zidurile dărâmate.

21Au nimicit tot ce-au aflat –

Nimic, în viață, n-au lăsat.

Prin ascuțișul sabiei,

Ei au trecut bărbați, femei,

Copii, bătrâni, cirezi de boi,

Măgari și turmele de oi.

22Iosua-n urmă i-a chemat

Pe cei care au cercetat

Cetatea. Când cei doi bărbați

S-au arătat, le-a spus: „Intrați

În casa curvei, iar apoi,

Afară să îi scoateți voi,

Pe toți cei care, cu ea, sânt,

Pentru ca al vost’ jurământ

Să fie astfel, respectat.”

23Tineri-ndată au intrat

Și-au scos-o, pe Rahav, afară,

Cu toți cei care se aflară

În casa ei, la adăpost.

Tatăl și mama ei au fost

Afară scoși. Au fost luați,

După aceea, ai ei frați,

Surorile ce le avea,

Și toți ai ei, de-asemenea.

Apoi, din tabără, i-au dus

Și-ntr-un anume loc i-au pus,

Fiind departe în ăst fel,

De oamenii din Israel.

24Cetăți-apoi, foc, i s-a dat,

Cu tot ce-n ea a fost aflat.

Aur, argint, fier și aramă,

Luate-au fost – de bună seamă –

Și date-n urmă Domnului,

Intrând în visteria Lui.

25Atunci, cu viață au scăpat

Rahav și cei ce s-au aflat

În casa ei. În acest fel,

În mijlocul lui Israel,

Ea a rămas de-a locuit.

Cei cari, pe urmă-i, au venit,

Și azi, în țară, sunt aflați,

Căci ea-i făcuse-atunci scăpați

Pe cei doi soli care sosiră

Când Ierihonu-l iscodiră.

Blestemul lui Iosua asupra Ierihonului

26Iosua-n urmă a jurat

Și-a zis atuncea: „Blestemat,

În fața Domnului, să fie

Cel care va-ndrăzni să vie

Să se apuce să trudească

Și Ierihonul să-l zidească.

Cu prețul primului născut,

Să-i pună piatra de-nceput.

Cu viața celui mai mic fiu,

Să-i pună poarta-ntr-un târziu!”

27De Dumnezeu, necontenit,

Iosua fost-a însoțit,

Iar vestea a înconjurat

Pământul țări-n lung și-n lat.