Iosua 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Împărțirea țării de la apus de Iordan

1Iată acuma, locul care,

De-a lui Israel adunare

A fost luat în stăpânire

Ca să îl aibă moștenire,

În Canaan. Locul primit,

În ăst fel, fost-a împărțit:

O parte a primit, în dar,

Întâi, preotul Eleazar,

Iosua – al lui Nun fecior –

Și capii semințiilor

Copiilor lui Israel.

2Atunci, întreg ținutu-acel,

Prin sorți, fusese împărțit,

Așa precum i-a poruncit

Domnul, lui Moise. S-a făcut

Totul, așa cum s-a cerut,

Iar o bucată de moșie

Primit-a orice seminție

Din cele nouă-n țară-aflate,

Precum și acea jumătate

Ce rămăsese dintre case,

Din seminția lui Manase.

3Căci cea de-a doua jumătate –

Cu două seminții aflate

Peste Iordan – au dobândit

Pământul ce l-a stăpânit,

Chiar de la Moise. Însă el,

Leviților din Israel,

Nu le-a lăsat, ca moștenire,

Nici o moșie-n stăpânire.

4Grupați în două seminții,

Erau toți ai lui Iosif fii.

Prima strângea acele case

Din seminția lui Manase,

Iar într-a doua îi găsim

Pe cei ieșiți din Efraim.

Leviții n-au primit, în țară,

Vreo moștenire, în afară

Doar de cetățile în care

Să locuiască fiecare,

Cu locurile ce erau

În jur și le împrejmuiau.

5Totul așa a fost făcut,

După cum Domnul a cerut,

Prin Moise, iar în acest fel,

Primit-au toți, din Israel,

Câte o parte de moșie,

Pe fiecare seminție.

Caleb câștigă Hebronul

6Fiii lui Iuda au venit

La Iosua și i-au vorbit,

Pe când el, la Ghilgal, a stat.

Caleb li s-a alăturat

Și i-a-nsoțit. El e cel care,

Drept tată, pe Iefune-l are –

Cel ce fusese Chenizit.

Caleb s-a dus și a vorbit:

„Eu cred că-ți mai aduci aminte

De-ale lui Dumnezeu cuvinte,

Spuse lui Moise, despre mine

Și totodată, despre tine,

Pe vremea-n care ne găseam

La Cades-Barnea și-așteptam.

7Adu-ți numai aminte! Deci,

În ani, făcusem patruzeci,

Când Moise – robul Domnului –

Chematu-m-a în fața lui

Și m-a trimis să iscodesc

Țara aceasta. Mi-amintesc

Cum am plecat la drum, îndată,

Și după inima-mi curată,

I-am adus știri. Însă acei

8Ce-au fost cu mine – frații mei –

Care la drum m-au însoțit,

Prin felu-n care au vorbit,

Pe oameni i-au înspăimântat

Și-ale lor inimi le-au tăiat.

Eu însă L-am urmat, mereu,

Pe Domnul Dumnezeul meu.

9În acea zi, Moise-a jurat:

„Țara în care ai intrat” –

Îmi zise el – „a ta să fie,

Ca moștenire, pe vecie,

Căci numai tu ai împlinit

Ceea ce eu ți-am poruncit,

Și-ai căutat să faci, mereu,

Tot ce îmi cere Domnul meu.”

10Iată că Domnul m-a ținut

În viață. Mult timp a trecut.

Sunt patru’șicinci de ani de-atunci,

De când i-a dat Domnul, porunci,

Lui Moise, de când umbla El

În mijlocul lui Israel,

Ca scut și pavăză să-i fie,

Pe drumurile din pustie.

Optzeci și cinci de ani, acum,

Eu am făcut, pe-al vieții drum,

11Iar astăzi, sunt la fel de tare,

Precum am fost în ziua-n care,

Moise, la sine, m-a chemat

Și-n cercetare am plecat.

Acuma, dacă mi se cere,

Mă simt la fel de în putere,

Ca și atunci. Știi foarte bine

Că sprijin vei găsi în mine.

Pot ca să merg în fruntea voastră

Sau pot – pentru cauza noastră –

Gata să fiu pentru război,

Să lupt alăturea de voi.

12Domnul atunci – ai auzit –

Despre un munte a vorbit.

Dă-mi mie muntele acel,

Căci Anachimii stau în el.

Ei au cetăți mari și-ntărite

Care din piatră sunt zidite.

Dar cred că Domnul e cu mine

Și nimeni, piept, nu îmi va ține,

Încât în urmă socotesc

Să pot ca să îi izgonesc

Din locu-n care-au locuit,

După cum Domnu-a poruncit.”

13Când și-a sfârșit Caleb – cel care

Drept tată, pe Iefune-l are –

Vorbirea, binecuvântat

A fost de Iosua. I-a dat,

În urmă, tot ce a dorit

Și în Horeb a stăpânit.

14Astfel, Caleb – acela care,

Drept tată, pe Iefune-l are,

Pe cel ce fost-a Chenezit –

Drept moștenire a primit

Hebronul, iar în acest fel

Și astăzi e stăpân pe el.

Ținutu-acela i s-a dat

Căci întru totul a urmat

Calea pe care Dumnezeu

I-a arătat-o, tot mereu.

15În timpurile din trecut,

Hebronul fost-a cunoscut

Drept Chiriat-Arba, căci el

A fost numit după acel

Care fusese cel mai mare

Atunci, între-ale lui hotare,

Din neamul Anachimilor.

Iar cel mai tare din popor,

Arba a fost. După război,

Țara s-a odihnit apoi.