Coloseni 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Doresc să știți bine, apoi,

Ce luptă duc eu, pentru voi –

Pentru cei care vă aflați

În Laodiceea, dragi frați,

Și pentru cei ce n-au putut,

Fața, încă, să-mi fi văzut.

2Mă lupt ca-mbărbătați să fie,

În inimi – ei – și să se ție

Uniți în dragoste, să poată

S-adune bogăția toată

A plinătății de știință,

Prin care vor avea putință

Ca să cunoască fiecare,

Apoi, această taină mare,

A Dumnezeului de Sus –

Adică, pe Hristos Iisus –

3În care fost-au așezate

Comorile nemăsurate,

De-nțelepciune, de știință,

Și orice fel de cunoștință.

4V-am spus ăst lucru, iubiți frați,

Ca voi să nu fiți înșelați

De cei ce vor veni la voi,

Cu vorbe-amăgitoare-apoi.

5Chiar dacă eu – pe al meu drum –

Departe sunt, de voi, acum,

Totuși – cu duhul – negreșit,

Sunt lângă voi, necontenit,

Privind cu bucurie-apoi,

La rânduiala dintre voi

Și la tăria de credință,

Pe cari, cu mare sârguință,

O țineți, în Hristos Iisus.

6De-aceea, după cum v-am spus,

Cum ați știut ca să-L primiți

Pe Domnul, trebuie să știți

Ca să umblați, mereu, în El

7Și înrădăcinați astfel,

Să fiți voi, în Hristos, zidiți

Și prin credință, întăriți,

După învățătura care

A căpătat-o fiecare,

Sporind în ea apoi, mereu,

Cu mulțumiri, lui Dumnezeu.

8Seama luați ca nu cumva,

Să vă înșele cineva,

Care, la voi, are să vie,

Vorbind de vreo filosofie,

Sau atacând a voastră fire,

Cu vreo deșartă amăgire,

A datinilor omenești,

Sau cu învățături firești,

Pe care, doar la început,

Lumea aceasta le-a avut.

Ele n-aduc nici un folos,

Dacă nu sunt după Hristos,

9Pentru că doar în El – trupește –

Dumnezeirea locuiește.

10Iată că voi aveți, astfel,

Totul, deplin, numai în El.

El este Capul cel pe care

Orice domnie-n frunte-l are,

Precum și orice stăpânire

Care se află peste fire.

11În El, voi toți, dragii mei frați,

Sunteți dar, împrejur, tăiați,

Nu cu tăierea cea firească

Pe care mâna omenească,

O poate face, ne-ndoios,

Ci cu tăria în Hristos,

Cari șade într-o lepădare

De faptele cele pe care,

Doar firea noastră pământească

Și pofta, pot să le rodească.

12Așadar, împrejur tăiați

Suntem acum, căci, îngropați,

Printr-un botez, am fost, cu El

Și-apoi, am înviat, la fel –

Tot împreună – prin credința,

În Cel care-a avut putința,

Să spargă ale morții porți

Și să-L învie, dintre morți.

13Pe voi, cei care v-ați aflat

Morți, în greșeală și-n păcat,

În firea pământească-odată –

Cari, împrejur, n-a fost tăiată –

La viața veșnică, mereu,

Ați fost aduși, de Dumnezeu,

Prin El, după ce v-a iertat

Orice greșeli și-orice păcat.

14Căci Dumnezeu a șters, atunci,

Zapisu-acela cu porunci,

Cari împotriva noastră-a stat

Și-n urmă, ne-a eliberat,

Prin faptul că l-a pironit,

Pe cruce, și l-a nimicit.

15Domnii și stăpâniri, astfel,

Făcute-au fost, de către El –

În fața lumii – de ocară,

După ce El, întâia oară,

S-a dovedit biruitor,

Prin cruce doar, asupra lor.

16Deci, nimeni nu-ndrăznească-apoi,

Ca să vă judece, pe voi,

În ce privește o mâncare,

O băutură oarecare,

O sărbătoare anumită,

O lună nouă născocită,

Sau cu privire la Sabat,

17Căci ele-acum s-au arătat,

Drept umbra lucrurilor care,

În viitor doar, vor apare.

18Deci, nimeni să nu reușească,

Apoi, cumva, să vă răpească,

Premiul, neprețuit de mare,

Pentru a voastră alergare,

Făcându-și numai voia lui,

Printr-o smerenie-a omului

Și printr-un fel de închinare,

Spre-a îngerilor venerare,

Amestecându-se, astfel,

În niște lucruri, pe cari el

Nu le-a văzut și nu le știe,

Umflat fiind, doar de-o mândrie

Deșartă, care s-a născut

Din gânduri ce au apărut

Prin ce-a putut ca să rodească,

Din firea lui, cea pământească,

19Făr’ a se ține de Acel

Cari este Cap, prin care-astfel,

Întregul trup este hrănit

Și este bine întărit,

Fiind și bine închegat

Precum și strâns unit legat,

Prin tot felul de legături

Și-apoi și prin încheieturi,

Primindu-și creșterea, mereu,

Cari dată e, de Dumnezeu.

20Dacă-mpreună cu Hristos,

Voi ați murit, neîndoios,

Față de ceea ce-a avut,

Învățături, la început,

Lumea, oare de ce, atunci,

Vă mai supuneți la porunci –

De parcă mai trăiți în lume –

Cum sunt acestea, și anume:

21„Să nu atingi – cu mâna ta –

Cutare lucru, nu gusta,

Nu-ntinde mâna, ca să iei!”?

22Aceste lucruri – dragii mei –

Cari sunt sortite la pieire,

Odată cu-a lor folosire –

Având temei, legi, pe măsură,

23Și-o omenească-nvățătură –

Par a avea – se poate spune –

O față de înțelepciune.

O închinare au – voită –

Au o smerenie anumită

Și o asprime, totodată,

Care, față de trup, se-arată;

Dar toate-acestea – pot să zic –

Că nu au preț, că sunt nimic,

Față de gâdilarea firii

Ce aparține omenirii.”