2 Împărați 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Naaman, vindecat de lepră

1Peste oștire, căpitan –

În Siria – era Naman.

Bine văzut el să vădea

Și-n mare cinste se găsea,

Căci Domnul – după cum voise –

Pe Sirieni îi izbăvise

Prin mâna omului acel.

Cu toate-acestea însă, el,

De lepră, a ajuns, lovit.

2Când Sirienii au ieșit

Să poarte un război – odată –

Din Islael luară-o fată

Și-au dus-o roabă-n Siria.

Chiar la Naman ajunse ea

Și-n a lui casă a slujit.

3Când l-a văzut că e lovit

De lepră, ea a cuvântat:

„Stăpâne, de te-ai fi aflat

Acuma, în Samaria –

La un proroc, în țara mea –

Sunt sigură că, negreșit,

Demult erai tămăduit.”

4Naman a alergat îndată,

La împărat și-a zis: „O fată,

Cari din Israel a venit,

Despre-un proroc mi-a povestit.

Omul, putere, ar avea,

Să vindece și lepra mea.”

5Cel care fost-a împărat

În Siria, a cuvântat:

„Du-te-n Samaria, la el,

Căci voi trimite-n Israel,

La împărat, și o solie

Și îi voi cere să îți vie

În ajutor!” Naman, apoi,

S-a-ntors acasă, înapoi.

Talanți de-argint a numărat

Și-apoi, cu el, zece-a luat.

Haine de schimb luat-a – zece –

Iar înainte ca să plece,

Sicli de aur a luat

Cari șase mii s-au numărat.

Apoi, cu darul cel bogat,

Spre Israel s-a îndreptat.

6Și o scrisoare mai avea,

Pentru-mpărat, în cari scria:

„Când vei primi astă scrisoare,

Vei și că-ți cer un lucru mare.

Iată, trimit acum, la tine,

Pe un slujbaș al meu. El vine

Ca să îl vindeci, negreșit,

Pentru că lepra l-a lovit.

Omul acesta e Naman

Și-i al oștirii căpitan.

Tu, supușenia, ți-o arată

Și vindecă-i lepra, de-ndată!”

7Când împăratul cel pe care

Țara lui Israel îl are,

Acea scrisoare a citit,

Straiul și-a rupt și-a glăsuit:

„Dar ce gândește că sunt eu?”

Crede, cumva, că-s Dumnezeu?

Asemeni Lui, pot să lucrez?

Pot să omor sau să-nviez

Pe cineva? Am eu, putere

Să vindec, încât el îmi cere,

Pe omul său, să-l lecuiesc

De lepră? Însă, mă gândesc

Că al Siriei împărat,

Prilej de ceartă mi-a cătat.”

8Când Elisei a prins de veste

De toate lucrurile-aceste,

Soli, la-mpăratul a trimis,

Prin care în ăst fel a zis:

„Spune-mi, de ce te-ai întristat

Și straiul ți l-ai sfâșiat?

Trimite-l pe Naman, la mine,

Căci Sirienii vor ști bine –

Prin ce se va-ntâmpla cu el –

Că-i un proroc, în Israel.”

9Naman, cu caii, a venit –

Cu carul său – și s-a oprit

La poarta casei cea pe care

Prorocul Elisei o are.

10Atuncea, Elisei i-a zis,

Printr-un argat ce l-a trimis:

„Te scaldă în Iordan, de-ndată,

De șapte ori, căci vindecată

Îți va fi lepra, negreșit.”

11Dar când Naman a auzit,

Ce-a spus argatul, mâniat,

În mare grabă a plecat,

Zicând: „Credeam că va ieși

Și că mă va-nsănătoși

Chiar Elisei. Mai credeam eu,

Că Numele lui Dumnezeu

O să Îl cheme, după care,

Pe rana mea, mâna, el are

Ca să și-o pună, și-n sfârșit,

Așa să fiu tămăduit.

12Dar apele cele pe care,

Damascul cel întins le are,

Nu sunt, oare, cu mult mai bune

Decât Iordanul? Pot a spune,

Că râuri mult mai bune-mi par,

A fi Abana și Parpar.

În ele, de m-aș fi scăldat,

N-aș fi putut să fiu curat?”

Sfârșit-a vorba, iar apoi,

Furios, se-ntoarse înapoi.

13Dar slujitorii săi s-au dus,

În fața lui și-astfel au spus:

„Părinte, de ți-ar fi cerut,

Un lucru greu, l-ai fi făcut.

Ce ți-a cerut acest proroc,

Acuma, nu e greu deloc.

Fă ce ți-a spus: mergi la scăldat,

Pentru că fi-vei vindecat.”

14Naman, atuncea, a făcut

Așa precum i s-a cerut:

Când, în Iordan, el a intrat,

De șapte ori s-a scufundat

Și-n urmă s-a tămăduit,

Așa după cum a vorbit

Prorocul Domnului. Astfel,

Carnea care era pe el,

Părea precum e cea pe care

Numai un copilaș o are.

15Cu tot alaiul său apoi,

Naman se-ntoarse înapoi,

La omul Domnului. S-a dus

În fața lui și-astfel a spus:

„Acuma dar, văd bine eu,

Că pe pământ, alt Dumnezeu

Nu este, decât Cel pe care

Poporul Israel Îl are.

Vin să te rog, să iei măcar,

Din partea mea, acest mic dar.”

16Când Elisei l-a auzit,

În felu-acesta a vorbit:

„Viu este Domnul Dumnezeu

Al cărui slujitor sunt eu,

Că nu voi primi nici un dar,

Din a ta parte.” În zadar,

Naman – mereu – a stăruit,

Căci Elisei nu s-a-nvoit.

17Naman a zis: „Dacă nu vrei, Nimic, acuma, ca să iei,

Îngăduie robului tău

Să ducă în ținutul său

Pământ, cât poate ca să ia,

Pe doi catâri, căci nu mai vrea

S-aducă altor dumnezei,

Jertfe, că nu mai crede-n ei.

De-acum, în toată viața lui,

Jertfe-I va da, doar Domnului.

18Numai un lucru mai cer eu:

Vreau să mă ierte Dumnezeu,

Atunci când trebuie să vin –

Cu-al meu stăpân – și să mă-nchin

În casa lui Rimon. Mereu,

Se sprijină stăpânul meu,

Pe al meu braț, când se închină.

Domnul să ierte a mea vină,

Căci slujba-mi cere-astfel a face.”

Ghehazi lovit cu lepra

19Prorocul zise: „Du-te-n pace.”

Atunci, Naman s-a ridicat

Și către casă a plecat.

20Pe când se-ndepărtase bine,

Ghehazi își zise în sine:

„Stăpânul meu nu a primit

Nimic din ce i-a dăruit

Oșteanu-acela Sirian,

Care, chemat este, Naman.

Dar viu e Domnul Dumnezeu,

Căci am să capăt, ceva, eu,

Din a lui parte, negreșit.”

21Apoi, în grabă a fugit

Și l-a ajuns pe Sirian.

Când l-a zărit, din car, Naman

S-a coborât și-a întrebat:

„E bine tot? Ce s-a-ntâmplat?”

22„E bine tot, fii liniștit” –

Zise Ghehazi. „Am venit

Pentru că, iată, m-a trimis

Stăpânul meu care a zis:

„Doi tineri mi-au venit acum.

Ei străbătut-au un lung drum,

Căci vin din muntele pe care,

Neamul lui Efraim îl are

În stăpânire. S-au oprit

La mine, de au poposit,

Pentru că tinerii acei

Fii de proroci sunt. Pentru ei,

Vreau un talant de-argint, de ai,

Și două straie să îmi dai.”

23Naman a zis: „Dau cu plăcere,

Tot ce stăpânul tău îmi cere.

Te rog ca doi talanți să iei,

Să duci la tinerii acei.”

În doi saci, el a așezat

Cei doi talanții și i-a mai dat

Haine de schimb. Apoi i-a pus,

Pe doi slujbași de-ai săi de-au dus

Aceste daruri. Au plecat

24Și când pe deal ei s-au aflat,

Ghehazi i-a oprit și-apoi

Le dete drumul înapoi,

După ce darul l-a luat.

În casă, el l-a așezat

25Și-apoi la Elisei s-a dus.

Văzându-l, Elisei a spus:

„Oare, de unde ai venit?”

„De nicăieri” – a glăsuit

Ghehazi-ndată. „Iată, eu

Aici am fost.” „Dar duhul meu

26N-a fost cu tine?” – a-ntrebat

Prorocu-atuncea, supărat.

„E timpul ca argint să iei?” –

Mai întrebase Elisei.

„E timp să iei măslini și oi,

Sau robi și roabe, vii sau boi,

Ori straie? Toate sunt în van,

27Pentru că lepra lui Naman

Se va lipi de tine-ndată

Și de a ta sămânță, toată.”

Lepra, atuncea, a venit

Și de Ghehazi s-a lipit.

Trupul, de răni, i s-a umplut

Și plin de groază a văzut

Cum ca zăpada s-a albit.

În urmă, el l-a părăsit

Pe Elisei, și a plecat,

Fiind de boală apăsat.