Exodul 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Legi privitoare la avere

1„Cel care va fura o oaie –

Sau un bou fură – și îl taie

Ori îl va vinde – negreșit,

Ca hoțul fi-va pedepsit.

Pentru un bou, va da-napoi,

Proprietarului, cinci boi;

Pentru oaie, va avea,

Patru–napoi, ca să îi dea.

2Dacă cumva, s-o fi-ntâmplând

Că hoțul este prins spărgând,

Iar omul care l-a găsit

Pe hoț, de moarte l-a lovit,

Nu se va face vinovat

De-acel omor, ci e iertat.

3Dar dacă zorii s-au ivit

Și soarele a răsărit,

Atuncea este vinovat,

Pentru că viața i-a luat.

Hoțul ce-i prins va da apoi,

Ce datorează, înapoi.

De nu are nimic de dat,

Ca rob să-l vinzi. Prețul luat,

Răscumpărare să îi fie

Apoi, pentru a lui hoție.

4Dacă ceea ce a furat –

Măgar, bou, oaie – e aflat

În viață încă-n mâna lui,

O să îi dea stăpânului

Acelor vite, înapoi,

Totul, însă-ndoit apoi.

5Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Și stricăciune, cineva,

Unui ogor, îi va aduce,

Sau unei vii – căci se va duce

Să pască vita ce-o avea,

Într-un ogor al altuia –

Pentru tot ce a fost stricat,

Stăpânul vitei obligat

Este să-i dea răscumpărare,

Celui ce paguba o are.

Astfel, el trebuie să dea

Cel mai bun rod ce-l vor avea

Ogoarele sau via lui,

Drept plată, păgubitului.

6Dacă un foc va izbucni

Și mărăcini va întâlni

În calea lui și se va-ntinde

Și-apoi ogoru-l va cuprinde,

Arzând grâul în snopi aflat –

Sau lanul ce s-a înălțat –

Cel ce-a pus foc și e de vină,

Despăgubire dă, deplină.

7Dacă un om dă altuia

Unelte, bani spre a-i ținea

La sine-n casă, spre păstrare

Și-apoi furate-s, hoțul care

Astă hoție-a săvârșit,

Va da-napoi tot, îndoit.

8Când acel hoț nu se găsește,

Stăpânul casei trebuiește

Să vină-n fața Domnului,

Să spună că aproapelui,

Din bunuri, el nu i-a furat

Și că nu este vinovat.

9În orice pricini se vor pune –

Referitor la-nșelăciune,

Privind un bou sau un măgar,

O oaie sau o haină chiar,

Sau poate-un lucru ce-i pierdut

Ce pare că a fost văzut,

Căci despre el „Uite-l” se spune –

Împricinații să se-adune,

Și-n fața Domnului apoi,

Să-și ducă pricina, cei doi.

Acela care-i osândit de

Dumnezeu, va fi silit,

Tot – îndoit – să dea apoi,

Aproapelui său, înapoi.

10Dacă un om are să dea,

Înspre păstrare, altuia,

Un bou, o oaie, un măgar,

Un dobitoc, și-un mădular

Are să-și strice dobitocul –

Sau moare – sau poate, din locul

În care el a fost lăsat,

Cu sila a ajuns luat,

Dar omul, martori, n-a avut

La ceea ce s-a petrecut,

11Vor trebui – ca jurământ –

În Numele Domnului Sfânt,

Să facă părțile; iar cel

Care-n păstrare-avea la el

Vita sau dobitocul care

A fost furat – și nu-l mai are –

Va face o mărturisire

Cum că el n-are nici o știre

De ceea ce s-a întâmplat

Și că este nevinovat,

Căci n-a pus mâna ca să ia

Ceea ce nu-i aparținea.

Stăpânul dobitocului,

Primi-va jurământul lui,

Iar el nu va mai trebui,

Vita, de a-i înlocui.

12Dar dacă dobitocu-aflat

La sine, însă-a fost furat,

Atunci are să trebuiască,

Cu altul să-l înlocuiască.

13De dobitocul o să cadă,

Sălbăticiunilor, drept pradă

Și-are să fie sfârtecat,

Omul, atunci, e obligat

Ca să aducă o dovadă

Spre a putea ca să se vadă

Că acest lucru s-a-ntâmplat.

Alt dobitoc, nu-i obligat

Să dea în schimbul celui care

Fusese sfâșiat de fiare.

14Dacă-mprumută cineva,

O vită și-ntâmpla-se-va

Să i se strice-un mădular –

Ba și mai rău: să moară chiar –

Și a lipsit stăpânul său

Când s-a-ntâmplat ăst lucru rău,

Acela care a luat

Vita-mprumut, e obligat,

Pe primul, să-l despăgubească –

Deci trebuie să i-o plătească.

15Dacă stăpânul o să fie

De față, nici o datorie

Nu are cel ce-a-mprumutat-o,

Față de cel care i-a dat-o.

Prețul plătit pentru chirie

De-ajuns va trebui să fie.”

Necinstirea unei fete

16„Dacă se-ntâmplă ca o fată,

De cineva a fi-nșelată –

Deci dacă ea nu-i logodită

Și o să fie necinstită

De cel cu care s-a culcat –

Acela fi-va obligat

Ca plata zestrei să îi dea

Și de nevastă să o ia.

17Când tatăl fetei nu voiește

Să își dea fiica, trebuiește

Ca omul care-i vinovat –

Acela care s-a culcat

Cu ea – să o despăgubească

Și în argint să îi plătească

Zestrea care e cuvenită

Femeii care se mărită.

18Pe vrăjitoare, căutați,

În viață, să nu le lăsați.

19Să fie omorât pe loc

Cel care, cu un dobitoc,

Se culcă, și e dovedit.

20Pe cel care a îndrăznit

S-aducă, altui dumnezeu,

Jertfe – căci Domnul e, mereu,

Singurul Domn de peste fire –

Zdrobește-l, cu desăvârșire!”

Legi privitoare la asuprirea celor săraci

21„Pe cel străin, nu-l asuprești;

De-asemeni, să nu-l chinuiești,

Pentru că și al vost’ popor,

În țara Egiptenilor,

Străin a fost. Să te ferești,

22Ca nu cumva să asuprești

Pe văduvă și pe orfan.

23Nu-i voi lăsa să strige-n van,

La Mine, după ajutor,

Atunci când asupriți fi-vor.

Când au să strige, îi ascult;

Și când, spre voi, am să Mă uit –

Spre voi, care îi asupriți –

24Mânia o să Mi-o stârniți.

Ea are-ndată a se-aprinde

Și sabia vă va cuprinde,

Ștergându-vă dintre cei vii.

Orfani vor fi ai voști’ copii,

Iar soațele, asemenea,

Căci văduve vor rămânea.

25Dacă un bine ai făcut,

Când ai dat bani cu împrumut

Celui ce e sărac și vine

Să se-mprumute de la tine –

Iar el e din al Meu popor –

Cu omul care-ți e dator,

Să nu te porți ca un avar –

Să nu fii ca un cămătar

Și să-i iei camătă, cumva.

26Zălog, când de la cineva,

O haină iei, la asfințit

Înapoiaz-o, negreșit;

27Căci haina-i e învelitoare,

Pentru-al său trup, iar alta n-are.

Cu ce se va culca? Vezi bine,

Că dacă va striga la Mine,

Ca să Îmi ceară ajutor,

Aud, căci sunt îndurător.”

Întâii născuți

28„Iată ce-ți voi mai spune Eu:

Să nu-L hulești pe Dumnezeu,

Și să nu-l blestemi pe cel care

Este-n al tău popor, mai mare.

29Tu să nu pregeți, niciodată,

Să-Mi aduci pârga adunată

Din seceriș. Îmi aduci Mie,

Și pârga cea dintâi din vie.

Pe cel dintâi fiu care-l ai,

Mie trebuie ca să Mi-l dai.

30Iată ce am găsit cu cale:

Primul născut, al vacii tale,

Al oii pe care o ai,

Mie, trebuie să Mi-l dai;

Cu mama lor au să rămână

Aceștia, timp de-o săptămână.

La Mine-i vei aduce-apoi,

A opta zi. Eu vreau ca voi,

31Să Îmi fiți sfinți. Să nu mâncați

Din carnea ce o s-o aflați

Pe câmp, de fiare sfâșiată.

Ea trebuie-a fi aruncată.

Luați-o, cu-ale voastre mâini,

Și aruncați-o-apoi, la câini.”