Exodul 32 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vițelul de aur

1În acest timp, poporul sta

În tabără și-l aștepta

Pe Moise, plin de nerăbdare.

Văzând că el nu mai apare –

Deși era demult plecat –

Către Aron, a cuvântat:

„Haide și fă un dumnezeu,

Să meargă-n față-ne, mereu,

Căci Moise, cari pe-al nost’ popor,

Din țara Egiptenilor,

L-a scos, iată, a dispărut

Și nu mai știm ce s-a făcut!”

2Aron a zis: „Să adunați

Cercei de aur. Să-i luați,

De pe la fiice și soții,

Și chiar de la ai voștri fii.

Să-i adunați de la oricine

Și-apoi, aduceți-i la mine.”

3Și toți și-au scos perechi, perechi,

Cercei de aur, din urechi.

Aurul astfel adunat

L-au dus și lui Aron l-au dat.

4El a luat, din mâna lor,

Aurul strâns de-acel popor.

Apoi cu dalta l-a bătut

Și, un vițel, el a făcut.

A zis, atunci, poporul său:

„Iată-l pe dumnezeul tău,

Israele! El te-a scăpat

Din țara-n care rob ai stat.”

5Când aste lucruri le-a zărit,

Aron, îndată, a zidit

Altar, vițelului acel,

Strigând: „Mâine, în Israel,

O sărbătoare o să fie!

Aceasta are să se ție,

Pentru a Domnului cinstire!”

6A doua zi, când, peste fire,

Ai zilei zori și-au revărsat

Lumina lor, ei s-au sculat

Și au adus arderi de tot

Și jertfe care se socot

De mulțumire. Au șezut

De au mâncat și au băut.

În urmă, ei s-au ridicat

Și s-au pornit, toți, pe jucat.

Mânia lui Dumnezeu

7Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Scoală! Pogoară-te grăbit,

În tabără, pentru că rău

Stricatu-s-a poporul tău,

Pe care, din Egipt, l-ai scos.

8Vei ști, când vei ajunge jos,

Cât de curând au părăsit

Calea pe cari le-am poruncit

Să o urmeze, ne-ncetat.

Vițel de aur și-au turnat,

Căruia jertfe i-au adus

Și-aste cuvinte și le-au spus:

„Israele, acest vițel,

E dumnezeul tău; e cel

Cari din Egipt te-a izbăvit!”

9Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Acest popor, am observat,

Că este încăpățânat.

10Mă lasă! Vezi-ți de-al tău drum!

Mânia Mea e mare-acum

Și gata e ca să se-aprindă

În contra lui și să-i cuprindă

Pe toți, ca să îi mistuiască.

Pe tine-o să te ocolească,

Pentru că Eu gândesc că-i bine

Să scot un mare neam, din tine.”

11„De ce să faci așa un rău” –

Pe Domnul, Dumnezeul său,

Moise, atunci, L-a întrebat –

„Poporului ce l-ai scăpat

Din al Egiptului ținut

Și pe cari liber l-ai făcut?

De ce să lași, acum, să vie,

Peste popor, a Ta mânie?

12De ce, Egiptul să gândească:

„Ia scos ca să îi nimicească.

Vrea ca, prin munți, să îi omoare.

Aceasta nu înseamnă oare,

Că vor fi șterși de pe pământ?”

Întoarce-Te, o Doamne sfânt,

Din furia mâniei Tale

Și răul care ești pe cale

Să-l faci poporului apoi,

Îndepărtează-l de la noi.

13Adu-Ți aminte de Avram,

Isac, Israel și-al lor neam –

De robii tăi – și de ce-ai zis

Când ai jurat și le-ai promis

Spunând aceste vorbe: „Eu,

Sămânța, vi-o sporesc mereu,

Iar numărul poporului,

Precum stelele cerului

Va fi. Apoi le va fi dat,

Celor ce vă vor fi urmat,

Acest ținut, ca să le fie

Țară a lor, pentru vecie.”

14Domnul, atuncea, S-a oprit

Și pe popor nu l-a lovit

Cu rău, așa precum a vrut –

Pentru-a lui faptă – la-nceput.

Mânia lui Moise

15Din munte-apoi, Moise-a venit,

Cu tablele ce le-a primit

Atunci, acolo, ca să fie,

Pentru popor, de mărturie.

Ele erau ca și o carte,

Scrise pe fiecare parte.

16Erau tablele Domnului,

Purtând pe ele, scrisul Lui.

17Din depărtări, a auzit

Iosua, zarvă, și-a grăit:

„Iată, în tabără la noi,

Se-aude strigăt de război!”

18Moise răspunse: „Negreșit,

Strigătul ce l-ai auzit

Nu-i strigăt de biruitor,

Nici de învinși. Acel popor,

Cântă acum, înveselit.

Cântecul lui, l-ai auzit.”

19De la distanță, au văzut

Vițelul ce a fost făcut

Din aur, de către popor,

Și-asemenea, și jocul lor.

Moise, atunci, s-a mâniat

Și tablele le-a aruncat,

Iar de piciorul muntelui,

Le-a spart el, în furia lui.

20S-a dus, în urmă, și-a luat

Vițelul și l-a aruncat

În foc; apoi cenușa lui,

Dată a fost, poporului,

S-o bea – căci el a presărat-o

Pe fața apei, când i-a dat-o.

21Moise, pe-Aron, l-a întrebat:

„Să-mi spui dar, ce s-a întâmplat?

Ce rău, poporul ți-a făcut,

Încât acum, ai abătut,

Asupra lui, acest păcat?

22Aron răspunse imediat:

„Să nu se-aprindă de mânie

Acuma domnul meu, căci știe

Că ăst neam, greu e de strunit

Și că e către rău pornit.

23La mine, au venit și-au spus:

„Să faci un dumnezeu și pus,

În fruntea noastră, el să fie,

Căci iată că nu se mai știe

Nimic de Moise – omul care

Ne-a scos, pe toți, cu mic cu mare,

Din al Egiptului ținut.

Nu știm, cu el, ce s-a făcut!”

24Am zis, privind în juru-mi, roată:

„Cei ce au aur, să îl scoată!”

Ei, aurul, l-au adunat,

Iar eu, în foc, l-am aruncat

Și un vițel a fost făcut –

Acel pe care l-ai văzut.”

Măcelul

25Moise-a văzut că nestrunit,

Poporul său a devenit,

Și că Aron este cel care,

Pentru acest fapt, vină are,

Iar neamul său s-a pomenit

Că-i de vrăjmași batjocorit.

26Atuncea, el s-a așezat,

În tabără, și-a cuvântat:

„Cei cari de Domnul ascultați,

La mine să vă adunați!”

Fiii lui Levi, de îndat’,

În jurul lui s-au adunat.

27Moise le-a zis: „Ce vă spun eu,

Al lui Israel Dumnezeu

Mi-a poruncit: „Să vă luați

Săbii cu voi și să plecați

În tabără, și fiecare

Pe frate, pe ruda ce-o are,

Sau pe prieten, să-l găsească

Și să-l ucidă, să-l zdrobească!”

28Fiii lui Levi-au împlinit

Ceea ce Moise-a poruncit,

Și-aproape trei mii, din popor,

S-au prăpădit, sub mâna lor.

29„Să vă predați azi, Domnului,

Chiar și cu jertfa fiului,

Al fratelui ce îl aveți,

Ca în acest fel, să puteți

Iar, să primească fiecare,

Din parte-I, binecuvântare.”

Moise se roagă pentru popor

30A doua zi, Moise-a vorbit,

Poporului: „Ați săvârșit

Un lucru rău: păcatu-i mare!

Urc iar, pe munte, ca – iertare –

Să-ncerc, pentru păcatul greu,

Să capăt de la Dumnezeu.”

31Moise, cu Domnul, a vorbit:

„Poporul a păcătuit,

Căci aur mult a adunat

Și-un dumnezeu, el și-a turnat!

32Păcatul lui e foarte mare!

Dacă voiești, îi dă iertare!

De nu Te învoiești, mai bine,

Te rog, ca să mă ștergi, pe mine,

Din cartea Ta, din al Tău scris!”

33Atuncea, Dumnezeu a zis:

„Pe cel ce a păcătuit,

Eu îl voi șterge, negreșit,

Din cartea Mea! Tu pleacă dar,

34Și, la popor, te-ntoarce iar,

Pentru că el trebuie dus,

Acolo unde Eu ți-am spus.

De-acuma, înaintea ta,

Îngerul Meu, mereu, va sta.

‘Nainte-ți, el o să pășească,

Însă când are să sosească

Ceasul, ziua de răzbunare,

Îi voi lovi, pe fiecare,

Pentru păcatul săvârșit.”

35Și, cu urgie, a lovit

Domnul, pe al lui Israel

Popor, pentru vițelu-acel,

Pe cari Aron l-a făurit,

Din aurul ce l-a primit.