Zaharia 6 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Apoi, din nou eu am privit

Și patru care am zărit.

Acestea, dintre munți, ieșeau

Și către mine se-ndreptau.

Munții acei – de bună seamă –

Mi se păreau că-s din aramă.

2Carul din față se vădea

Că niște cai roșii avea.

Carul pe care îl văzusem

Al doilea, cai negri, avuse.

3Caii pe care i-a avut

Al treilea car ce l-am văzut,

Albi, la culoare, se vădeau,

Iar caii care îl trăgeau

Pe-al patrulea fost-au bălțați

Precum și-n roșu colorați

4L-am întrebat, pe înger, eu:

„Ce-nseamnă asta, domnul meu?”

5„Sunt cele patru vânturi care

Umblă pe cer, fără-ncetare” –

Îmi zise el – „căci au plecat

Din locu-n care s-au aflat,

Din fața Domnului Cel Sfânt,

Care-i Stăpân peste pământ.”

6Spre miazănoapte au pornit

Caii cei negri. Au venit

Și caii albi, în urma lor.

Venit-a rândul cailor

Care, bălțați, s-au dovedit.

Spre miazăzi ei au pornit.

7Caii cei roșii au urmat,

Voind ca la cutreierat

Să ia pământul, negreșit.

Îngerul nu s-a-mpotrivit,

Căci zise: „Să porniți, ca vântul,

Ca să cutreierați pământul!”

Atuncea, caii au luat

Pământul la cutreierat.

8El m-a chemat și mi-a vorbit:

„Caii acei care-au pornit

Spre țara ce este aflată

În miazănoapte așezată,

Puțin, vor face să Îmi fie

Mai potolită-a Mea mânie.”

9Cuvântul mi-a vorbit apoi:

10„De la cei cari prinși de război

În Babilon, sunt, ai să iei

Daruri! Iată cine sunt ei:

Iedaia, Tobia, Heldai.

În acea zi, tu însuți ai

Ca să te duci la Iosia,

La fiul lui Țefania,

În casa-n cari s-au așezat,

În Babilon când au intrat.

11Argint și aur, tu adună,

Din mâna lor. Fă o cunună,

Din ceea ce o să se-adune.

Pe cap, lui Iosua, i-o pune –

Fiul lui Ioțadac – cel care

E pus a fi drept preot mare.

12Cununa, când i-o dăruiești,

În felu-acesta să-i vorbești:

„Ascultă ce-a spus Cel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are:

„Un om cari o să se numească

„Odraslă”, o să odrăslească

Foarte curând, din locul lui,

Spre-a zidi Templul Domnului.

13Da, Templul Domnului, de El,

Va fi zidit, căci este Cel

Ce are să se-mpodobească,

Purtând podoaba-mpărătească.

Stăpân și preot o să fie

Pe al lui scaun de domnie,

Desăvârșită stând, apoi,

Unirea dintre amândoi.”

14Cununi, atunci, vor mai avea

Helem, Iedaia, Tobia,

Precum și Hen, acel pe care,

Țefania, fecior, îl are.

Ăst fapt rămâne, peste fire,

Drept un moment de amintire

Căci o să-și aibă locul lui,

Apoi, în Templul Domnului.

15Aceia cari departe sânt,

Veni-vor și la Templul sfânt

Al Domnului, au să muncească.

Toate au să se împlinească

Și veți pricepe, mai apoi,

Că Domnul oștilor, la voi,

Pe mine – iată – m-a trimis,

Ca să vă spun tot ce v-am zis.

Lucrul pe care l-am vestit

O să se-ntâmple – negreșit –

Dacă veți asculta, mereu,

De-al vostru Domn și Dumnezeu.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help