Evrei 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Cu-atât mai mult – zic eu apoi –

Că trebuie-a ne ține noi,

De-aceste lucruri – negreșit –

Pe care-acum, le-am auzit,

Să nu ajungem – iubiți frați –

De ele-a fi îndepărtați.

2Dacă Cuvântul, cel vestit

Prin îngeri, e nezguduit –

Și dacă-n urmă, orișicare

Abatere și ne-ascultare,

O dreaptă plată și-au luat –

3Atunci, noi cum vom fi scăpat,

Când arătăm doar nepăsare,

Față de mântuirea care,

După ce-ntâi a fost vestită

De Domnul, e adeverită

De cei care au auzit-o,

4Iar Dumnezeu a întărit-o

Prin semne mari, nemaivăzute,

Și prin minunile făcute

Doar prin puterea Lui cea mare,

Și-apoi prin darurile care

Sunt ale Duhului Său Sfânt

Venit, din ceruri, pe pământ –

Daruri pe care le-a-mpărțit,

Așa precum El a dorit!

5Încredințați astfel, să fim

Că lumea, despre cari vorbim –

Adică lumea viitoare,

Care va fi nepieritoare –

Nu pentru îngeri e adusă

În starea de a fi supusă.

6Ba mai mult încă, cineva

Mărturisește, undeva:

„Cine e omul, ca astfel,

Aminte, să-Ți aduci de el –

Sau fiul omului – să-l vezi

Și-n urmă, să îl cercetezi?

7Pentru puțin timp – ne-ndoios –

Făcutu-l-ai Tu, mai prejos

De îngeri, l-ai încununat

Cu slavă și l-ai așezat,

Peste lucrarea mâinii Tale:

8Pe toate dar, sub ale sale

Picioare, astfel, i le-ai pus.”

Deci, dacă El i le-a supus

Pe toate, lui, a însemnat

Cum că nimic nu a lăsat,

Ca nesupus, să nu îi fie.

Totuși, acuma, să se știe

Că nu se vede lămurit,

Precum că totu-i împlinit,

Căci nu toate, precum s-a spus,

Se văd că i s-ar fi supus.

9Însă, pe Cel cari, la-nceput,

S-a arătat a fi făcut,

Pentru puțin timp – ne-ndoios –

Ca să se afle mai prejos

Decât sunt îngerii de sus –

Adică pe Hristos Iisus –

Acum ni L-a înfățișat

„Cu slavă-a fi încununat,

Și-asemenea, cu cinste mare”,

Din pricina morții, pe care,

A suferit-o El; căci Lui,

Prin harul Dumnezeului

Cel viu, din ceruri, I S-a dat

Din moarte, de a fi gustat

Pentru noi toți. Deci, negreșit,

10Într-adevăr, s-a cuvenit,

Ca tocmai Cel ce a făcut,

Prin voia Sa, la început,

Totul – și ceruri și pământ –

Și pentru care, toate sânt,

Și cari, la slavă, Își dorea,

Pe mulți din fii, ca să îi ia,

Acuma, să Își împlinească

Lucrul și să desăvârșească

Pe Căpetenia tuturor –

Pe Capul mântuirii lor.

11Cel ce sfințește și – să știți –

Că și cei care sunt sfințiți,

Dintr-unul sunt. De-aceea, Lui,

Rușine-n fața nimănui,

Nu îi va fi, de ei, și-astfel,

„Frați” îi numește-atuncea El

12Și zice: „Eu am să vestesc,

Slăvitul Tău Nume ceresc,

Fraților Mei. Lauda Ta,

Necontenit, o voi cânta,

În adunarea lor.” Apoi,

13El spune astfel, mai ‘napoi:

„Îmi pun încrederea în El”,

Iar în alt loc, spune astfel:

„Eu și copiii mei, mereu,

Cari, dați îmi sunt, de Dumnezeu!”

14Fiindcă orice copilaș

Este al sângelui părtaș –

Și-al cărnii – tot așa, și El,

Părtaș la ele-a fost astfel,

Și-atunci, prin moarte, a putut,

Ca pe cel care a avut

Putere dar, asupra morții,

Să-l nimicească, schimbând sorții.

Pe diavol, El l-a nimicit

15Și-n acest fel, i-a izbăvit,

Pe cei care, prin jocul sorții,

Supuși au fost, puterii morții.

16Căci El – în sprijin – negreșit,

Nu îngerilor le-a venit.

Ci ajutorul arătat,

Seminței lui Avram l-a dat.

17De-aceea, El a trebuit

Ca să Se fi asemuit

Fraților Săi apoi, în toate,

Pentru că numai astfel, poate –

În legăturile pe care,

Cu bunul Dumnezeu, le are –

Mereu, a fi – neîndoios –

Un preot mare și milos,

Vrednic, încredere-arătând,

Gata a face orișicând,

Pentru norod, o ispășire

Pentru orice nelegiuire –

Pentru păcatele pe care

Al omenirii neam le are.

18Fiindcă fost-a ispitit

Chiar El, în ce a suferit,

Poate să vină-n ajutor

La toți cei cari, la rândul lor,

Au să se afle strâmtoriți

Și-ajung să fie ispitiți.”