Ezechiel 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Dărâmarea Ierusalimului

1Era anul al nouălea.

Ziua a zecea începea,

În luna cea care apare

A zecea-n an, la numărare.

Atunci, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Să scrii dar, numele pe care

Tocmai această zi îl are.

Astăzi, cel care e pe tron,

Ca împărat, În Babilon,

Se-apropie cu oastea lui,

De a Ierusalimului

3Cetate. Du-te să vorbești

Căci vreau, o pildă, să rostești,

În astă casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită.

Să zici dar: „Cel care mereu

E Domn, precum și Dumnezeu,

Iată, în felu-acesta spune:

„Apă-n cazan, acuma pune!

4Bucăți de carne pune-n el:

Coapsa s-o pui, spata – la fel.

Și oasele cele mai bune,

De-asemenea, în el le pune.

5Du-te ca să alegi, pe urmă,

Ceea ce e mai bun din turmă.

Te du apoi, lemne de adă

Și sub cazan le fă, grămadă.

Să fiarbă dar, în clocot mare,

Și oasele pe cari le are.”

6Așa a zis Cel cari mereu

E Domn precum și Dumnezeu:

„Vai de cetatea care – iată –

Este de sânge însetată!

Vai de căldarea ‘ceea plină

În care se află rugină,

Însă rugina de pe ea,

Nici cum nu poate să se ia!

Mergeți dar, la cazanu-acel:

Scoateți bucățile din el!

Deci una după alta, voi

Scoateți bucățile apoi,

Fără a pune – se-nțelege –

Sorți-ntre ele a alege.

7Căci sângele ce l-a vărsat,

În al ei mijloc e aflat.

Pe stânca goală l-a pus ea –

Nu pe pământ – căci nu voia

Să fie-apoi acoperit

Și cu țărână învelit.

8Iată că Mi-a stârnit mânia.

Asupră-i, am să-Mi vărs urgia

Și astfel am să Mă răzbun,

Căci al ei sânge am să-l pun

Pe stânca goală, dezvelit,

Și nu va fi acoperit.”

9Așa a zis Cel cari mereu

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Vai, de cetatea păcătoasă

Care de sânge e setoasă!

Un mare rug se pregătește!

10Lemne, acum, îngrămădește!

Multe să fie, sub căldare!

Apoi, aprinde un foc mare,

Să poată fierbe carnea bine

Și oasele, spre a se ține

Groasă fiertura din căldare.

11Să iei cazanu-acela mare

Și jumătate umple-l doar.

Pune-l pe-al flăcărilor jar

Și-ncinge-i tabla de aramă,

Ca în ăst fel – de bună seamă –

Să poată a fi curățată

Rugina care așezată

Fusese pe cazanu-acel

Și murdăriile din el.

12Truda-i degeaba! E un chin,

Căci de rugină este plin,

Și-aceasta nu se dezlipește.

Doar focu-i cel ce reușește

Să-nlăture rugina care

E așezată pe căldare.

13Și-n spurcăciunea ta, vrei iar,

Numai nelegiuire doar!

Iată, pentru că Eu am vrut,

Curată să te fi făcut –

Dar n-ai voit a fi curată –

Nu vei mai fi tu, curățată,

Până când trece-va urgia

Și Îmi voi potoli mânia.

14Iată, Eu – Domnul – am vorbit!

Lucrul acest va fi-mplinit,

Căci Eu sunt Cel ce-l împlinesc!

N-am milă, nu Mă potolesc

Și nu Mă voi căi vreodată.

Iată că fi-vei judecată

După purtările avute

Și după faptele făcute.

Va fi după cuvântul Meu,

Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu!”

15Apoi, Cuvântul Domnului

16Îmi zise: „Fiu al omului,

Doar printr-o lovitură vreau,

Ce ai mai scump, ca să îți iau.

Să nu plângi, să nu te jelești

Și nici să nu te necăjești.

17Suspină numai, în tăcere,

Dar să nu plângi de-a ta durere.

Nici a ta inimă n-o frânge

Ca și când după morți ai plânge.

Leagă-ți turbanul, după care

Ia-ți încălțările-n picioare.

Să nu mănânci pâinea de jale

Și nici să nu găsești cu cale

Ca barba să ți-o învelești,

Căci nu trebuie să jelești.”

18Poporului, eu i-am vorbit

În zori, iar seara a murit

Nevasta mea. Când am văzut,

A doua zi eu am făcut

Așa cum mi s-a poruncit.

19Poporu-atunci a glăsuit:

„Nu vrei ca să ne spui apoi,

Ce însemnează, pentru noi,

Lucrul pe care am văzut

Că-n fața noastră l-ai făcut?”

20Eu am răspuns poporului:

„Iată, Cuvântul Domnului

Vorbitu-mi-a în acest fel:

21„Să spui casei lui Israel:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Locașul Meu cel sfânt, voiesc –

Acuma – să îl pângăresc,

Căci voi iubiți Locașu-acel.

Fala puterii vă e el.

Ai voștri fii – și-asemenea

Fiicele voastre – vor cădea

Sub ascuțișul sabiei,

Asemeni vouă fiind ei.”

22Atunci, și voi veți fi făcut

Precum pe mine m-ați văzut.

Nu veți mânca pâinea de jale

Și nici nu veți găsi cu cale,

Bărbile să vi le-nveliți,

Pentru că nu o să jeliți.

23Turbanele vă-nfășurați

Și încălțări să vă luați.

Nu-ți plânge și n-o să jeliți,

Ci doar o să vă tânguiți

Pentru nelegiuiri și-apoi

O să vă plângeți între voi.”

24„Un semn vă este Ezechiel,

Iar voi veți face ca și el.

Când aste lucruri prorocite

Cu toate fi-vor împlinite,

Veți ști cu toți că numai Eu

Sunt Domn, precum și Dumnezeu.

25Tu, fiu al omului, la tine –

Atunci când ziua ‘ceea vine,

În cari răpită o să fie

Ceea ce e a lor tărie,

Cu fiii și fiicele lor

Dragi ca lumina ochilor –

26Are să vină un fugar.

Când o să vină, află dar,

Că știri, prin el, vei căpăta.

27În ziua ‘ceea, gura ta

Îi va da drumul graiului

Și-alăturea fugarului

Ai să vorbești ca la-nceput,

Pentru că nu vei mai fi mut.

Poporului lui Israel,

Semn ai să-i fii, în acest fel,

Și-atunci se vor fi dumirit

Că Eu sunt Domnul, negreșit.”