1Ferice e de-acela care,
Pentru fărădelegea-i mare,
Iertare-n urmă-a dobândit
Și-al său păcat e-acoperit!
2Ferice e de orișicine
Căruia Domnul nu-i va ține
În seamă, vreo nelegiuire,
Și-al cărui duh nu are știre
De viclenii ascunse-n el!
Ferice e de omu-acel!
3Atâta timp cât am tăcut,
Să se topească-au început
Oasele mele, apăsate
De gemetele-mi necurmate.
4Căci zi și noapte, mâna Ta,
Apăsător, asupră-mi sta.
Precum pământul însetat,
De-a verii arșiță-i uscat,
Așa simțeam și eu, în mine,
Cum vlaga-mi se usucă-n vine.
(Oprire)
5Atuncea, Ți-am mărturisit
Păcatul ce l-am săvârșit
Și n-am lăsat nimic să stea
Ascuns, din făr’delegea mea.
Am zis atunci: „Am să vorbesc
Și am să Îi mărturisesc,
Domnului meu, că am greșit,
Că făr’delegi am făptuit!”
Tu ai iertat păcatul meu,
(Oprire)
6Și de aceea-l îndemn eu
Pe orice om evlavios
Cari se vădește credincios,
Ca ruga lui să Ți-o trimită
Mereu, la vremea potrivită!
Chiar dacă ape mari, apoi,
Au să se verse în puhoi,
Pe el nu pot ca să-l învingă,
Pentru că n-au cum să-l atingă.
7Tu îmi ești, Doamne, ocrotire
Și cu cântări de izbăvire
Mă înconjori, pentru că poți,
Din mari necazuri să mă scoți.
(Oprire)
8„Eu”– zice Domnul Dumnezeu –
„Eu te voi învăța mereu,
Și-am să-Ți arăt calea curată
Care va trebui urmată.
Sfaturi am să-ți încredințez
Și-asupra ta am să veghez.”
9Nu v-arătați nepricepuți
Precum catârii sunt făcuți,
Sau cum sunt caii cei struniți
Cu frâul ori sunt stăpâniți
Cu o zăbală care-i ține
Legați, departe stând, de tine.
10Dar parte de durere multă
Are cel rău, cari nu ascultă.
Cel care-n Domnul se încrede,
Necontenit acela vede
Cum îndurarea Domnului
Se-adună împrejurul lui.
11Neprihăniților, mereu,
Vă bucurați în Dumnezeu,
Umpluți fiind de veselie!
Strigați, mereu, de bucurie,
Toți cei care vă dovediți,
În inimă, neprihăniți!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
