Ezechiel 43 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Omul acela m-a luat

Cu el și-apoi ne-am îndreptat

Spre poarta de la răsărit.

2Și iată că eu am zărit

Slava Aceluia pe care,

Israel, Dumnezeu, Îl are,

Cum vine dinspre răsărit

Și al Său glas l-am auzit.

Era ca vuietul pe care

Îl face doar o apă mare.

De slava Lui care venise,

Întreg pământul strălucise.

3Astă vedenie-mi părea

Precum că e asemenea

Cu cea pe care o zărisem

În ziua-n care eu venisem,

Cetatea, să o nimicesc.

Aste vedenii se vădesc

Precum că sunt asemenea

Cu prima, cu vedenia

Pe care o văzusem dar,

La apa râului Chebar.

Când aste lucruri le-am văzut,

Jos, la pământ, eu am căzut.

4Atunci, din ‘naltul cerului,

Văzut-am slava Domnului

Care, în Casă, a venit,

Pe poarta de la răsărit.

5Pe mine, Duhul m-a luat

Și-n curtea care s-a aflat

În curtea cea din interior

M-a dus apoi, iute, în zbor.

Văzut-am Casa Domnului

Plină fiind, de slava Lui!

6Din Casă, eu am auzit

Pe cineva că mi-a vorbit

Și-apoi, când m-am uitat mai bine,

Un om văzut-am, lângă mine.

7Când am privit la fața Lui,

Îmi zise: „Fiu al omului,

Acesta-i locul cel pe care

Al Meu jilț de domnie-l are,

Locul în care, Eu îți spun

Că, tălpile, am să Îmi pun.

Veșnic, voi locui astfel,

În mijlocul lui Israel.

Atuncea, casa cea pe care

Neamul lui Israel o are,

Precum și cei ce-s așezați,

În Israel ca împărați,

Se vor feri să mai greșească,

Numele-Mi sfânt să-Mi pângărească

Prin ale lor curvii, pe care

Le-au săvârșit fără-ncetare

Și-apoi prin trupurile lor

Moarte – ale-mpăraților –

8Ca și în vremea când veneau

Și al lor prag și-l așezau

Lângă al Meu, iar stâlpii lor

Erau alături stâlpilor

Care se dovedeau ai Mei,

Când între Mine și-ntre ei

Numai un zid fusese-aflat.

În acest fel, neîncetat,

Numele-Mi sfânt L-au pângărit,

Prin urâciuni ce-au săvârșit.

De-aceea, în mânia-Mi mare,

I-am mistuit, fără cruțare.

9Însă acuma, să știi bine

Că-ndepărta-voi de la Mine,

Curviile cele pe care

Le-au săvârșit fără-ncetare,

Precum și trupurile lor

Moarte ale-mpăraților,

Și-n mijlocul lui Israel,

Veșnic voi locui astfel.

10Tu, fiu al omului, arată

Templul acesta, de îndată,

Casei aceleia pe care

Neamul lui Israel o are.

Să îl măsoare, să-i privească

Planul și-n urmă să roșească

Din pricina păcatelor

Și a nelegiuirii lor.

11De-au să roșească imediat

De felu-n care s-au purtat,

Arată-le chipul pe care

Toată această casă-l are,

Precum și-ale ei întocmiri,

Porțile ei, intrări, ieșiri,

Cu planurile-alcătuite,

Cu legile orânduite.

Tot ceea ce aici zărești,

Sub ochii lor să zugrăvești,

Ca legile să le păzească,

Poruncile să le-mplinească

Cu rânduielile acele,

Făcând întocmai, după ele.

12Aceasta-i legea arătată,

Ce pentru Casă a fost dată.

Apoi, pe vârful muntelui,

Întreg cuprinsul locului

Ce e al Casei, să se știe

Cum că, prea sfânt, are să fie.

Aceasta-i legea cea pe care

Această Casă, doar, o are.

13Măsurile altarului

În coți sunt, iar un cot al lui,

Mai larg – c-o palmă – s-a vădit,

Decât un cot obișnuit.

Altarul, pe o temelie

‘Naltă de-un cot, pus o să fie.

De-asemenea, ea se arată

A fi tot de un cot de lată.

Lat de o palmă s-a vădit

Pervazul ce a-mprejmuit

Altarul și se dovedea

Că el îi era și proptea.

14De la pervaz, pân’ la pământ,

Află dar că doi coți doar sânt.

Coții aceștia, ne-ndoios,

De la pervazul cel de jos

Trebuie măsurați să fie

Și până chiar pe temelie

Cari pe pământ e așezată.

Lățimea de un cot se-arată.

De la pervazul mic, la cel

Care-i mai mare peste el,

Sunt patru coți. S-a măsurat

Și a avut un cot, în lat.

15Altaru-avea o vatră mare,

Vatră care patru coți are,

Iar coarnele altarului

Se înălțau din vatra lui.

Acele coarne ce ieșeau

Din vatra lui, patru erau.

16De doisprezece coți lungime

Și doisprezece coți lățime

Era vatra altarului.

În urmă, laturile lui

Alcătuit-au un pătrat,

Căci patru-n număr s-au aflat.

17De paisprezece coți lungime

Pe paisprezece coți lățime

Era pervazu-altarului

Ce se afla în jurul lui,

Iar marginile, sus aflate,

Sunt de jumate cot, de late.

Și temelia ce-o avea,

De-un cot de lată, se vădea.

Treptele sale, negreșit,

Se îndreptau spre răsărit.”

18După aceea, glasul Lui

Îmi zise: „Fiu al omului,

Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Iată acuma, așadar,

Legi privitoare la altar,

Pentru acele zile-n care

Vor împlini a lui lucrare.

Cu sânge au să îl stropească

Și-arderi de tot au să jertfească.

19Să dai, atunci, preoților –

Din ramura Leviților,

Cari sunt feciorii cei pe care

Țadoc, urmași, în lume-i are

Și cari, în urmă, au să vie

Pentru ca să-Mi slujească Mie –

Câte-un vițel, având menire

De jertfă pentru ispășire.

20Să iei dar, din sângele lui –

Din sângele vițelului –

Și unge coarnele pe care

Altaru-acel, pe el, le are.

Vei unge cu sângele lui

Și marginea pervazului

Și cele patru colțuri care

Pervazul dimprejur le are.

Fă ispășire pentru el,

Să curățești altaru-astfel.

21Să iei vițelul cu menire

De jertfă pentru ispășire,

Căci într-un loc anume-apoi,

Va trebui să-l ardeți voi,

Chiar lângă Casă, pe-un pământ

Afară din Locașul sfânt.

22A doua zi, să pregătești

Un țap pe care să-l jertfești,

Iar cât privește țapu-acel,

Fără cusur să fie el,

Pentru că va avea menire

De jertfă pentru ispășire.

Cu țapul ce ai să-l jertfești,

Altarul ai să-l curățești,

Pentru că ai să faci la fel,

Cum ai făcut cu-acel vițel.

23După ce ai să isprăvești

Cu jertfele ce le jertfești,

Cu cele care au menire

De jertfe pentru ispășire,

Vei mai aduce un vițel.

Fără cusur să fie el.

După aceea – mai pe urmă –

S-aduci și un berbec, din turmă.

Seama să iei ca tot la fel,

Fără cusur, să fie el.

24Să-i duci în fața Domnului

Și să-i dai preoților Lui.

Aceștia au ca să presare

Asupra lor, în urmă, sare

Și-i vor aduce Domnului,

Drept jertfe închinate Lui.

Aceste jertfe se socot

A fi drept ardere de tot.

25Un timp de șapte zile-apoi,

Câte un țap, veți jertfi voi.

Acesta va avea menire

De jertfă pentru ispășire.

Se va jertfi și un vițel;

Fără cusur să fie el.

Are a se jertfi, pe urmă,

Și un berbec, luat din turmă.

De-asemenea, berbecu-acel,

Fără cusur să fie el.

26O săptămână, s-aveți știre

Că se va face ispășire

Pentru altar, neîncetat,

Căci trebuie-a fi curățat.

În felu-acesta – negreșit –

Acel altar va fi sfințit.

27După ce fi-va împlinit

Timpul anume hărăzit,

A opta zi, preoți-apoi,

Jertfele ce le-aduceți voi,

Au să le pună pe altar.

Ele vor fi aduse dar,

Drept jertfe care se socot

Precum că sunt arderi de tot.

Vor mai fi jertfe cu menire

De jertfe pentru mulțumire.

Atunci, față de-al vost’ popor,

Eu fi-voi binevoitor” –

A zis Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.