Maleahi 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Iată dar că trimite-voi

Pe al Meu sol care, apoi,

Calea are să-Mi pregătească.

Deodată are să sosească

Domnul, Cel așteptat de voi,

Intrând în Templul Său apoi.

El este Solul Meu Cel Sfânt,

E Solul Cel de legământ,

Pe care voi Îl căutați

Și Îl doriți și-L așteptați.

Iată-L, vine biruitor!” –

Zice Domnul oștirilor.

2Dar cine, însă, va putea

Ca în picioare să mai stea,

La arătarea Domnului,

Când o să vină ziua Lui?

Ca și leșia cea pe care

Cel ce e-nălbitor o are

Și precum focul de cuptor

Ce îl aprinde-un topitor,

Domnul – atunci – are să fie,

Când a Lui zi are să vie.

3Atuncea, El o să topească

Argintul și-o să-l curățească.

Fiii lui Levi curățiți

Vor fi de El, și lămuriți

Asemenea argintului

Și-asemenea aurului.

Apoi, daruri neprihănite

Au să Îi fie dăruite

Lui Dumnezeu, din partea lor.

4Atunci, darul Iudeilor

Și-al celor care se vădesc

Că la Ierusalim trăiesc

Va fi pe gustul Domnului,

Plăcut fiind în fața Lui,

Precum fusese – bunăoară –

În zilele de-odinioară.

5„De voi, am să M-apropii – iată –

Căci vă voi face judecată.

Mă voi apropia de voi

Și-am să mărturisesc apoi,

Contra descântătorilor,

În contra preacurvarilor,

În contra celor cari strâmb jură,

În contra celor care fură

Din truda simbriașului

Căci opresc partea omului,

În contra celor ce vădesc

Că pe orfan îl asupresc,

Pe văduvă și pe toți cei

Cari sunt străini față de ei.

Mărturisesc – de bună seamă –

Și-n contra celor ce n-au teamă

De Mine” – zice Cel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

6„Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel

Care nu M-am schimbat defel.

Voi, ai lui Iacov fii – să știți –

De-aceea n-ați fost nimiciți!

7Din vremurile când trăiau

Cei cari părinți ai voști’ erau,

De-atuncea voi v-ați abătut

Din calea Mea și n-ați făcut

Așa precum v-am poruncit,

Căci legile nu Mi-ați păzit.

De-aceea, vă îndemn, pe voi,

Să vă întoarceți înapoi,

La Mine, căci atunci și Eu

Mă-ntorc către poporul Meu” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

„Voi, însă, nu M-ați ascultat,

Ci ați venit și-ați întrebat:

„În ce trebuie, oare, noi

Să ne întoarcem, înapoi?”

8„E potrivit” – vă întreb Eu –

„Să-nșele-un om, pe Dumnezeu,

Așa precum M-ați înșelat

Chiar voi?” Dar voi M-ați întrebat:

„Cu ce Te-am înșelat noi, oare?”

„Cu darurile de mâncare

Și cu a voastră zeciuială,

M-ați înșelat, fără-ndoială.

9Cu toții sunteți blestemați,

Atâta timp cât căutați

Ca să Mă înșelați pe Mine!

10Aduceți dar, ce se cuvine:

Să așezați în visterie

Partea ce Îmi revine Mie,

Adică acea zeciuială,

Pentru a fi – fără-ndoială –

Hrană, în Casa Mea. Apoi,

Mă puneți la-ncercare voi,

Să vadă-ntregul vost’ popor,

Cum Eu, al cerului zăvor,

Am să-l deschid și-astfel, din zări,

Noian de binecuvântări

Are să se reverse iară,

Și peste voi și peste țară.

11Pe cel care mănâncă-apoi,

(Lăcusta) îl cert, pentru voi,

Să nu mai fie nimicit

Ceea ce câmpul a rodit,

Nici roadele cele bogate

Care de viță au fost date” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

12„În vremea ‘ceea, o să fiți,

De către neamuri, fericiți,

Pentru că o plăcută țară

Ajunge-veți ca să fiți iară” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.

13„Cuvintele ce le-ați rostit,

În contra Mea, s-au dovedit

Aspre a fi, neîncetat.

Și totuși, voi ați întrebat:

„Dar împotrivă-Ți, ce-am spus noi?”

14Iată dar, ceea ce-ați zis voi:

„Degeaba L-am slujit, mereu –

Și Îl slujim – pe Dumnezeu,

Căci dacă noi am împlinit

Tot ceea ce ne-a poruncit

Și triști în față-I am umblat,

Ce am avut de câștigat?

15Pe cei trufași, îi fericim.

Iată, la cei răi, precum știm,

Le merge bine, tot mereu.

Ei ispitesc pe Dumnezeu

Și totuși, scapă ne-ncetat!”

16Atunci, cei care-au arătat

Teamă de Domnul, au venit

Și între ei au povestit,

Căci deseori se adunau

Și unul altuia-și vorbeau.

Domnul, la ale lor cuvinte,

Îndată a luat aminte

Și-a poruncit ca să se scrie

O carte care-apoi să fie

Un semn de amintire pus

Și-n fața Domnului adus,

Pentru toți oamenii din lume

Care se tem de al Lui Nume.

17„Iată că oamenii acei

Se dovedesc a fi ai Mei.

Ei au să-Mi fie – bunăoară –

La fel precum e o comoară,

În ziua ‘ceea cari anume

Am pregătit-o pentru lume.

Milă, de ei, voi avea Eu,

Așa cum milă, tot mereu,

Părintele îi dăruiește

Fiului său, cari îl slujește.

18În vremea ‘ceea de apoi,

Din nou aveți a vedea voi,

Că e deosebire mare

Între cel rău și-ntre cel care

Este un om neprihănit,

Între cel care I-a slujit

Lui Dumnezeu și între cel

Care nu-L va sluji pe El” –

A cuvântat Acel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are.