Ezra 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Porunca lui Cirus – Întoarcerea din robie

1În Persia, înscăunat

Fusese Cir, drept împărat.

În primul său an de domnie,

S-a împlinit o prorocie

Ce Ieremie o făcuse,

Așa după cum Domnul spuse.

În acel an, Domnu-a trezit

Duhul lui Cir cel ce-a domnit

Peste ținutul Perșilor.

Atunci, spre știrea tuturor,

Cir poruncit-a să se scrie

Epistole-n împărăție

Și prin viu grai să se vestească

Porunca cea împărătească:

2„Așa vorbește Cir, cel care,

În Persia, este mai mare:

„Al cerurilor Dumnezeu,

Putere-a dat brațului meu,

Căci țările de pe pământ

În mâna mea, acuma, sânt.

Iată că Domnul a venit

La mine și mi-a poruncit,

Grabnic, o casă să-I zidesc.

Vrea, casa, să o construiesc

În Iuda, în cetatea care,

Ierusalim, drept nume, are.

3Doresc să aflu, mai apoi,

Cine anume, dintre voi,

E din poporul Domnului?

Aceia care sunt ai Lui,

Sunt liberi de-a pleca-napoi,

Iar Dumnezeu fie cu voi!

Deci, la Ierusalim plecați

Și-acolo vreau să ridicați

O Casă Domnului pe care

Neamul lui Israel Îl are.

Căci numai Domnul e, mereu,

Adevăratul Dumnezeu,

Iar locul Lui – după cum știm –

Se află la Ierusalim.

4În orice loc este vreo viță –

Ori unde e vreo rămășiță –

Ce-i din poporul Domnului,

Toți cei din partea locului,

Argint și aur să le dea,

Vite și-averi de-asemenea.

Pe lângă-acestea, fiecare

O să mai dea daruri pe care,

De bună voie le va face –

Așa după cum îi va place –

Căci trebuie ca să zidim

O casă, la Ierusalim,

Pentru Cel care e, mereu,

Adevăratul Dumnezeu!”

5Astfel, toți capii de familie

Din a lui Iuda seminție,

Întreg soborul de preoți

Și-asemenea Leviții toți

Al căror duh s-a dezmorțit

Fiind de Dumnezeu – trezit,

În mare grabă se-adunară

Și spre Ierusalim plecară,

Să Îi zidească Domnului,

O casă, spre a fi a Lui.

6Toți cei care – întâmplător –

Se-aflaseră în jurul lor,

Aur și-argint le-au dăruit,

Averi și vite – negreșit –

Precum și lucruri minunate.

Pe lângă ele, au fost date

Daruri de bună voie, care

Făcute-au fost de fiecare.

7Cir însuși a înapoiat,

Uneltele ce le-a luat

Chiar Nebucadențar cel mare,

Ce-a jefuit Casa pe care,

Domnul, în Iuda, o avuse.

Aceste lucruri erau puse

În casa dumnezeului

Cari se vădea a fi al lui.

8Cir, cari era stăpânitor

Peste poporul Perșilor,

Le-a scos – atunci – prin Mitredat

Cari vistiernic s-a aflat.

Acesta merse, așadar,

Și le dădu lui Șeșbațar,

Acela cari, peste norod,

În Iuda, fost-a voievod.

Numele ce-l avuse el,

E tălmăcit „Zorobabel”.

9Iată acum, numărul lor,

Adică al lucrurilor:

Treizeci lighene-au numărat,

Care din aur s-au lucrat;

Cele ce din argint erau,

O mie-n număr se vădeau.

La ele-au fost adăugite

Și două’șinouă de cuțite.

10Potirele ce se vădeau

Din aur, doar treizeci erau;

Iar cele din argint făcute,

Fuseseră la patru sute

Zece bucăți, căci s-au vădit

De-a doua mână, negreșit.

Pe lângă ele, au fost date

Și-alte unelte. Numărate,

Acestea s-au vădit să fie,

De toate – în număr – o mie.

11Erau cinci mii și patru sute

Lucruri din aur doar făcute

Și din argint. Toate-așadar,

Luate-au fost de Șeșbațar,

Din Babilon când a plecat

Înspre Ierusalim, urmat

De către-ntreaga seminție

Care scăpase din robie.