1O Doamne, Dumnezeul meu,
De ce acum – în ceasul greu –
M-ai părăsit, Te-ai depărtat,
În ajutor Tu nu mi-ai stat
Și n-ai luat seama la cele
Cari fost-au plângerile mele?
2Ziua strig, Doamne, către Tine.
Noaptea, odihna nu îmi vine
Și strig din nou, căci singur sânt.
3Totuși, Tu ești mereu Cel Sfânt
În al lui Israel popor.
În laudele tuturor,
Tu locuiești, necontenit.
4Părinții noștri au privit
La Domnul, căci în El credeau
Și izbăvire căpătau.
5S-au încrezut, mereu, în Tine,
Căci nu i-ai lăsat de rușine.
Când către Tine au strigat,
Mereu din toate i-ai scăpat.
6Iată că eu acuma sânt
Ca și un vierme, pe pământ.
Sunt de ocara tuturor,
Disprețuit de-al meu popor.
7Toți cei care mă întâlnesc,
Mereu doar mă batjocoresc.
Capul și-l clatină un pic
Și disprețuitori își zic:
8„În Domnul s-a-ncrezut mereu!
Să-l mântuiască Dumnezeu!
Să-l izbăvească, de voiește,
Pentru că Domnul îl iubește!”
9Din pântecele mamei mele,
M-ai scos Tu, Doamne și, de rele –
Sau de vreo grijă – m-ai ferit,
La al ei sân adăpostit.
10De când la sânul ei eram,
Sub paza Ta eu mă aflam,
Căci doar pe Tine – Dumnezeu –
Din al ei pântec, Te am eu.
11Să nu Te-ndepărtezi de mine,
Căci în necazul care vine
Să mă lovească zdrobitor,
Sunt singur, fără ajutor.
12Iată că m-au înconjurat
Tauri furioși care-au plecat
Din al Basanului ținut.
Roată, în juru-mi, au făcut
Și simt cum carnea-mi se-nfioară
Văzându-i cum mă împresoară.
13Iată-i că împotriva mea
Gura-și deschid, asemenea
Precum un leu care răcnește
Și-apoi să sfâșie pornește.
14Mă scurg ca apele, mă-mpart
Și oasele mi se despart,
Iar inima-mi de ceară pare,
Scăzând precum o lumânare.
O simt dar, înlăuntrul meu,
Cum se topește tot mereu.
15Toată puterea mi-a secat
Și precum lutul s-a uscat,
Încât chiar limba mi-am simțit,
De-al gurii cer, cum s-a lipit.
Către țărâna morți-acum,
Ai îndreptat Tu, al meu drum.
16Căci niște câini mă înconjoară.
Nelegiuiții mă-nfioară,
Dându-mi târcoale ne-ncetat.
În al lor mijloc așezat –
Iată – acuma, am ajuns.
Mâini și picioare, mi-au străpuns,
17Iar oasele, dacă aș vrea
Să mi le număr, aș putea.
Curioși ei însă mă privesc,
Căci ne-ncetat doar mă pândesc.
18Hainele mele, între ei,
Le-au împărțit oameni-acei,
Și-au pus – pentru cămașa mea –
S-aleagă sorții cui s-o dea.
19Doamne, aproape-acum Te ține
Și nu Te depărta de mine,
Căci Tu Doamne – pentru vecie –
Ești Cel care îmi dă tărie!
Grabnic îmi vină-n ajutor,
Căci ești al meu izbăvitor!
20De sabie – o, Domnul meu –
Îmi scapă sufletul, mereu,
Și izbăvește a mea viață
De câinii care-mi stau în față!
21Din coarnele bivolului
Și-apoi din gura leului,
Mă scoate-n ceasu-acesta rău,
22Căci voi vesti Numele Tău
La ai mei frați, fără-ncetare
Și-apoi la-ntreaga adunare
Am să Te laud, tot mereu.
23Cei ce se tem de Dumnezeu
Să-L laude, neîncetat!
Cei cari din Iacov v-ați săltat,
Necontenit slavă să-I dați!
În față-I, vă cutremurați,
Semințe-ale lui Israel,
24Pentru că niciodată, El,
Să știți că, n-a disprețuit
Pe cel ce-a fost nenorocit
Și nici cu ură nu privește
Necazul care îl lovește
Pe-un om făcându-l strâmtorat!
Domnul, nicicând, ascuns n-a stat,
Căci El ascultă, negreșit,
Când strigă cel nenorocit.
25Pricina laudelor care
Le voi aduce-n adunare,
Tu Doamne ai să fii mereu,
Iar a mea juruință, eu
Am s-o-mplinesc necontenit,
În fața celor ce-au vădit
Că teamă au avut de Tine.
26Toți cei săraci, eu știu prea bine
Că au să fie săturați!
Pe Domnul să Îl lăudați
Voi toți acei care, mereu,
Îl căutați pe Dumnezeu,
Iar inimile să vă fie
Pline, în veci, de bucurie!
27Pământu-ntreg va ști de El
Și toți se vor întoarce-astfel,
La Dumnezeul nostru tare.
Toate familiile care
Se află pe acest pământ,
În fața Domnului Cel Sfânt
Veni-vor ca să se închine
În vremea care grabnic vine.
28Căci numai a lui Dumnezeu
E-mpărăția, tot mereu.
El este Cel ce Se vădește
Că peste neamuri stăpânește.
29Toți cei puternici care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Au să se-nchine Domnului
Și vor mânca în fața Lui.
Astfel, toți cei cari, bunăoară,
Doar în țărână se pogoară
Căci nu pot viața să și-o țină,
La El vor trebui să vină
Ca să se plece-n fața Lui.
30Un neam de oameni Domnului
Au să-I slujească, ne-ncetat.
La cei care-i vor fi urmat,
Ei le vor povesti mereu,
Despre al nostru Dumnezeu.
31La rândul lor, apoi și ei
Îi vor vesti pe toți acei
Care urmași au să le fie
În vremile ce au să vie,
Despre dreptatea Domnului.
Urechile poporului
Ce se va naște, tot mereu,
Despre al nostru Dumnezeu
Vor auzi, iar fiecare
Va ști a Domnului lucrare.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
