Judecătorii 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Înmulțirea din nou a seminției lui Beniamin

1Bărbații toți, din Israel,

La Mițpa, au jurat, astfel:

„Iată că nimeni dintre noi,

Nu își va da fata apoi,

După bărbații care vin

Din ramura lui Beniamin.”

2Apoi, întregul Israel

S-a adunat iar, la Betel.

Au stat în fața Domnului,

Plângând cu toți, ‘naintea Lui,

Până când seara s-a lăsat.

3În urmă, ei L-au întrebat

Pe Domnul: „Cum de s-a putut,

Acuma, de s-a petrecut

Așa un lucru-n Israel,

Ca să lipsească – în ăst fel –

O seminție, dintre noi?”

4Poporul s-a sculat apoi,

În zorii zilei, și-a zidit

Altar, pe care a jertfit

Arderi de tot, având menire

De jertfe pentru mulțumire –

Aduse-n fața Domnului –

Arse de para focului.

5Israeliți-au zis apoi:

„Cine sunt cei cari – dintre noi –

Nu s-au suit la adunare,

Atunci când mers-am fiecare,

Să stăm în fața Domnului,

Pentru a cere sfatul Lui?”

De-aceea ei au întrebat,

Pentru că toți s-au fost legat,

Cu jurământ, contra oricui

N-ar merge-n fața Domnului,

La Mițpa. Ei, când au jurat,

În acest fel, au cuvântat:

„Cu moartea, fi-va pedepsit,

Cel ce, la Mițpa, n-a venit!”

6De Beniamin – fratele lor –

Apoi, Israeliților,

Rău le-a părut și au vorbit:

„Iată că azi am nimicit

O seminție, bunăoară,

Care din Beniamin pogoară.

7Acuma, după toate-aceste,

Cum facem rost dar, de neveste,

Pentru cei care au scăpat

Cu viață, căci noi am jurat

Precum că nimeni, dintre noi,

Nu-și va mai da fetele-apoi,

După bărbații care vin

Din ramura lui Beniamin?”

8După ce mult timp s-au gândit,

S-au întrebat, într-un sfârșit:

„E cineva, aicea, care

Să nu fi fost la Mițpa, oare,

Să stea în fața Domnului?”

Din țara Galaadului –

Din Iabes – nimeni nu venise

Când Israelul se-ntâlnise

La Mițpa, într-o adunare.

9Făcut-au și o numărare

A celor ce s-au adunat

Acolo, și au observat

Căci cei din Iabesul pe care

Ținutul Galaad îl are,

În tabără nu s-au suit

Când tot poporul a venit

Să stea în fața Domnului,

La Mițpa-n adunarea Lui.

10Atunci, douăsprezece mii –

Din ai lui Israel copii –

Au fost trimiși, în contra lor,

Să nimicească-al lor popor.

Iată porunca ce-au primit,

Când către Iabes au pornit:

„Prin ascuțișul sabiei,

Treceți bărbați, copii, femei!

11Bărbații, să-i ucideți voi!

Veți omorî femei apoi,

Dar numai pe acelea care

Știu ce înseamnă-mpreunare

Cu un bărbat. Acum, porniți

Și-ntocmai să îndepliniți

Poruncile ce vi s-au dat!”

12Ei, către Iabes, au plecat –

În Galaad – și au găsit

Fete care s-au dovedit

Fecioare. Fetele-acele,

La patru sute, fost-au ele.

În urmă, ele-au fost luate,

Fiind la Silo-apoi mutate,

În țara Canaanului,

În tabăra poporului.

13Israeliți-au repezit –

În Beniamin – soli, și-au vestit

Precum că pace-au încheiat,

Căci Beniamiții s-au aflat

La stânca lui Rimon. Apoi,

14Să se întoarcă înapoi,

Au fost lăsați fiii pe care

Neamul lui Beniamin îi are.

Fetele care-au fost luate

Din Galaad, lor, le-au fost date.

Dar fetele ce le aveau,

Puține-n număr se vădeau.

15Poporului i-a părut rău,

De Beniamin, fratele său –

În clipa-n care a văzut

Că o spărtură a făcut

Domnul, în neamul cel pe care,

În lume, Israel îl are.

16Cei mai bătrâni au zis apoi:

„Cum să găsim – acuma – noi,

Neveste pentru-acești bărbați,

Cari sunt din Beniamin scăpați?

Căci pe femeile pe care

Neamul lui Beniamin le are –

În luptele care s-au dat –

Noi le-am ucis, nu le-am cruțat.”

17Apoi au spus: „Cei care vin

Din ramura lui Beniamin,

Să își păstreze moștenirea,

Să nu se-ajungă la pieirea

Acestei seminții pe care,

Neamul lui Israel o are.

18Dintre-ale noastre fete, noi

Nu vom putea lua apoi,

Ca să le dăm, soții să fie

În Beniamin. Bine se știe,

Că Israelul a jurat,

Zicând: „Să fie blestemat

Acela care o să vrea,

Pe fiica lui, ca să o dea –

Nevastă – pentr-un Beniamit!”

19Au mai stat mult de s-au gândit,

Și-au cuvântat, în urmă: „Iată,

În fiecare an, o dată,

Este o mare sărbătoare

În cinstea Domnului. Ea are,

Numai la Silo, să se țină

Și multă lume o să vină.

La miazănoapte de Betel

Se află Silo. Locu-acel

E așezat spre răsărit,

Față de drumul ce-a suit

De la Betel și s-a-ndreptat

Către Sihem. El e aflat

La miazăzi de-acel ținut,

Cari drept Lebona-i cunoscut.”

20Apoi, fiilor cei pe care

Neamul lui Beniamin îi are,

Le-au poruncit: „Veți merge voi,

Ca să pândiți, în vii, apoi.

21Fete, din Silo, au să vie,

Cari au să joace, pe câmpie,

Voi veți ieși – atunci – din vii,

Să vă luați – astfel – soții.

Cu ele, să vă însurați

Și-n Beniamin, apoi, să stați.

22Dacă părinții fetelor,

Sau – de asemeni – frații lor

Au să se plângă mai apoi,

Atuncea le vom spune noi:

„Pe fete, vă rugăm – dragi frați –

Acum, nouă să ni le dați,

Pentru că nimeni dintre noi –

Câte-o nevastă – în război,

Nu și-a luat. Nu voi le-ați dat

La Beniamiți, deci, vinovat,

Nu poate, nimeni dintre voi,

Să fie dovedit apoi.”

23Fiii lui Beniamin – atunci –

Au împlinit aste porunci.

Neveste-ndată și-au luat –

Din fetele care-au jucat –

Pe care le-au răpit apoi

Și fiecare, înapoi –

În țara lui – s-a-ntors grăbit,

În moștenirea ce-a primit.

Din nou, cetăți, și-au ridicat

Și-n ele-apoi, s-au așezat.

24Când toate-acestea s-au sfârșit,

Israeliții s-au grăbit

Să plece-n moștenirea lor,

La casele părinților

Și la familiile care

Îi aștepta pe fiecare.

25În acel timp, nu s-a aflat –

În Israel – vreun împărat,

Și fiecare-atunci făcea

Numai ceea ce îi plăcea.