Ieremia 32 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Începutul istoriei celor doi ani dinaintea dărâmării Ierusalimului

1Iată cuvântul cel de sus

Care de Domnul a fost spus,

Prin robul său, prin Ieremia,

Când împăratul Zedechia,

De zece ani, era aflat,

Peste Iudei, înscăunat.

Anul acela se vădea

A fi al optsprezecelea,

De când era, în Babilon,

Pus Nebucadențar pe tron.

2Oastea lui Nebucadențar

Împresurase, așadar,

Ierusalimul. Ieremia

Fusese-nchis, de Zedechia.

În curtea temniței ședea,

Care – pe-atuncea – se ținea

De casele celui aflat,

În Iuda pus, ca împărat.

3Când împăratul Zedechia

L-a-ntemnițat pe Ieremia,

L-a întrebat: „Ce tot vorbești?

De ce, în ăst fel, prorocești,

Spunându-le la toți că, „Iată,

Astă cetate va fi dată

În mâinile celui pe care,

În frunte, Babilonu-l are”?

Cuvintele care le-ai spus,

Ai zis că-s de la Cel de Sus.

4Ai zis că eu, cari sunt aflat

Pe scaunul de împărat,

Nu am scăpare, de Haldei,

Și că am să fiu dat, de ei,

Pe mâna celui cari, pe tron,

E așezat în Babilon,

Și-n felu-acesta voi putea

De a-i vorbi și de-al vedea.

5Ai zis că-n Babilon, apoi,

Eu am să fiu prins de război

Și că acolo mă vor ține

Până-Și va aminti, de mine,

Domnul, cari zis-a: „Nu cătați,

Contra Haldeilor să stați!

Dacă cu ei vă războiți,

Izbândă n-o să dobândiți!”

6Atuncea, către Zedechia,

Zise-n acest fel Ieremia:

„Cuvântul Domnului, venit

Din ceruri, astfel mi-a vorbit:

7„Iată că am să-ți dau o veste:

Șalum – cel care unchi, îți este –

Are un fiu. Fiul acel

Este chemat Hanameel.

Băiatul va veni la tine

Și o să spună: „De la mine,

Te rog să cumperi acel lot

Ce e aflat la Anatot.

Ogorul este bun și mare,

Iar dreptul de răscumpărare

Este al tău.” La scurt timp, cel

8Ce e chemat Hanameel,

Grabnic la mine a venit

Și-n felu-acesta mi-a vorbit:

„Te rog să cumperi acel lot

Ce e aflat în Anatot,

În Beniamin. Ogoru-i mare,

Iar dreptul de răscumpărare

Este al tău, cum știi prea bine.

Te rog să-l cumperi, de la mine.”

Astfel, încredințat eu sânt,

Că e al Domnului cuvânt.

9De-aceea, am și cumpărat

Ogoru-acela, de îndat’,

De la Hanameel, cel care,

Părinte, pe Șalum, îl are,

Pe cel ce este unchi al meu.

Deci în argint plătit-am eu

Ogorul și i-am numărat

Șaptesprezece sicli-ndat’.

Am dobândit dar, acel lot

Ce e aflat în Anatot.

10Doi martori am adus și-am scris,

În fața lor, un mic zapis,

Pe care l-am pecetluit,

După ce-ntâi am cântărit –

În cumpănă – argintul dat.

11Apoi, zapisul l-am luat,

Atât pe cel pecetluit –

Care era obișnuit

După cum legea o cerea –

Cât și pe cel ce se vădea

Că este un înscris deschis.

12Am așezat acel zapis –

Care a fost de cumpărare –

În mâna lui Baruc, cel care

Era fiul lui Neriia,

Precum și al lui Mahseia,

În fața lui Hanameel

Și-a celor cari erau cu el,

Martori fiindu-i, negreșit,

Căci ei zapisu-au iscălit.

De față, încă, mai erau

Iudeii care se aflau

În număr mare-atunci și ei,

Acolo-n curtea temniței.

13În mâna lui Baruc am pus

Zapisul și astfel i-am spus,

Apoi, în fața tuturor:

14„Iată, Domnul oștirilor –

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A poruncit în acest fel:

„Să iei zapisurile care

Făcute-s pentru cumpărare –

Pe cel deschis și, negreșit,

Pe cel ce e pecetluit –

Și într-un vas să le așezi,

Să poți, mult timp, să le păstrezi!

Un vas să folosești, cum sânt

Cele făcute din pământ.”

15Căci Domnul oștilor – Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A spus că „vine vremea, iară,

În care, în această țară,

Ogoare fi-vor cumpărate,

Case și vii, pe deal, aflate.”

16După ce lui Baruc – cel care,

Pe Neriia, părinte-l are –

I-am înmânat acel zapis,

Pe Domnul L-am rugat și-am zis:

17„Ah Doamne, precum e știut,

Cer și pământ Tu ai făcut,

Prin brațul Tău întins și tare

Și prin puterea Ta cea mare.

Din parte-Ți, sunt încredințat,

Cum că nimic nu-i de mirat!

18Până la neamu-al mielea,

Oamenii vor putea vedea

Nemărginita-Ți îndurare,

Dar pedepsești fără-ncetare

Păcatele părinților,

În mijlocul fiilor lor.

Tu ești al nostru Dumnezeu,

Puternic, mare tot mereu.

Domnul oștiri-i al Tău Nume

Și-i cunoscut de-ntreaga lume!

19La sfat Tu ești nespus de mare

Și-n faptă Tu ești Cel mai tare.

Ai Tăi ochi, ne-ncetat, veghează

Cărările ce le urmează

Al oamenilor fii, să poți

Să-i răsplătești apoi pe toți,

Doar după căile urmate

Și după roadele-arătate.

20În al Egiptului ținut,

Minuni și semne ai făcut,

Cum nu s-au mai văzut vreodată,

De când e lumea-ntemeiată.

Apoi ai procedat la fel,

Făcând minuni în Israel.

Tu, printre oameni, Ți-ai făcut

Un Nume și ești cunoscut,

21Căci prin minuni și semne cari

Grozave s-au vădit și mari,

Pe Israel l-ai scos afară,

Chiar de la Egipteni, din țară.

Cu mână tare, l-ai cuprins

Atunci când brațul Ți-ai întins.

22Când din Egipt ai scos afară

Poporul, Tu i-ai dat o țară,

După cum zis-ai tuturor

Părinților ăstui popor.

Lapte și miere – iată – sânt

Pe al poporului pământ.

23Poporul stăpânire-a pus

Pe țara-n care l-ai adus,

Dar nimenea n-a ascultat

Poruncile ce le-ai lăsat.

Legea pe care-ai dăruit-o,

Nimenea nu a mai păzit-o.

Atuncea, după cum ai zis,

Nenorociri Tu ai trimis!

24Jur împrejur, lângă cetate,

Șanțuri adânci au fost săpate

Ce seamănă amenințare.

Cădea-va-ntreaga ei suflare,

În mâinile oștirilor

Cari sunt ale Haldeilor.

Cetatea fi-va doborâtă,

Pentru că ea va fi lovită

Cu sabia și-asemenea

Cu ciuma și cu foametea.

Tot ceea ce Tu ai rostit

Are să fie împlinit!

25Și totuși, Tu m-ai îndemnat

Și-n acest fel ai cuvântat:

„Ia-ți un ogor, să-l stăpânești

Și în argint să îl plătești.

Apoi, la cumpărarea lui,

Ai grijă, martori, să îți pui!”,

Cu toate că cetatea – iată –

Haldeilor le va fi dată!”

26Cuvântul Domnului s-a dus

La Ieremia și i-a spus:

27„Pentru orice făptură, Eu –

În veci de veci – sunt Dumnezeu.

Din partea Mea, e ceva, oare,

Ce ar putea fi de mirare?

28Cetatea asta, așadar,

O dau lui Nebucadențar

Și-asemenea oștirilor

Cari sunt ale Haldeilor.

29Ei vor intra în acest loc

Și-n urmă îi vor pune foc.

Vor arde dar, astă cetate

Și casele, în ea, aflate.

Vor arde-alăturea de ele,

Atunci, și casele acele

Pe-acoperișul cărora,

Tămâie tot mereu – era

Adusă-n cinstea Baalilor,

Cu jertfa băuturilor,

Prin cari poporul – ne-ncetat –

A Mea mânie-a ațâțat.

30Căci ai lui Israel copii,

Precum și ai lui Iuda fii,

Din tinerețe au făcut

Doar lucruri ce nu Mi-au plăcut.

Iată, copiii cei pe care

Neamul lui Israel îi are,

M-au mâniat – prin ce-am văzut

Că ale lor mâini au făcut.

31Astă cetate-a căutat,

Mânia, de Mi-a ațâțat,

Din ziua-n care s-a zidit

Și până azi, necontenit.

Tocmai de-aceea – acum – vreau,

Din fața Mea, ca să o iau.

32Așa voi face, negreșit,

Pentru tot răul săvârșit

De ai lui Israel copii,

Dar și de ai lui Iuda fii,

Cu împărați și cu preoți,

Precum și cu prorocii toți,

Cu cei ce-n Iuda locuiesc

Sau în Ierusalim trăiesc.

Aceștia toți, neîncetat,

Pe Mine, doar M-au mâniat.

33Mi-au întors spatele, văd bine,

Și nu s-au mai uitat la Mine.

I-am învățat, i-am învățat –

Într-una – dar n-au ascultat.

34Ci idolii și i-au adus

Și-n a Mea Casă și i-au pus –

Acolo unde e chemat

Numele Meu, neîncetat –

Și-au spurcat Templul Domnului.

35În valea Ben-Hinomului,

Multe-nălțimi au ridicat,

Pe cari, lui Bal, le-au închinat

Și și-au trecut, apoi, prin foc,

Copii-n fața lui Moloc.

Ăst lucrul, Eu nu l-am cerut

Și nici prin gând nu Mi-a trecut

Că face-vor, cu-ai lor copii,

Asemenea mari grozăvii

Și că vor trage, ne-ncetat,

Casa lui Iuda, în păcat.”

36Așa vorbește Domnul – Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

De-astă cetatea despre care

Ziceți în felu-acesta: „Are

S-ajungă de a fi lovită

De oști și de-a fi biruită

De către cel ce e pe tron,

Ca împărat, în Babilon.

O s-o lovească sabia,

Cu ciuma și cu foametea”;

37„Am să îi strâng pe toți și-apoi

Îi voi aduce înapoi,

Din toate țările în care

I-a izgonit mânia-Mi mare.

Aici, ei au să locuiască

Și liniște au să găsească.

38Popor al Meu vor fi mereu,

Iar Eu le voi fi Dumnezeu.

39Atunci, o cale vor avea

Și-o inimă de-asemenea,

Prin care va-nvăța oricine,

Să aibă teamă-n veci, de Mine,

Spre fericirea tuturor,

Precum și a urmașilor.

40Cu ei, un legământ fac Eu,

Care va dăinui mereu,

Prin care le voi face bine

Și frică vor avea, de Mine.

Nu se vor mai îndepărta,

Ci lângă Mine ei vor sta.

41Atunci, am să Mă bucur Eu,

Să le fac bine tot mereu,

Și-am să-i sădesc cu-adevărat,

În țara cere li s-a dat

Și-apoi, din tot sufletul Meu,

Am să îi ocrotesc mereu.”

42Căci Domnul în ăst fel a spus:

„Așa după cum am adus

Nenorociri peste popor –

Când fost-a neascultător –

La fel, Eu am să îi trimit

Tot binele făgăduit.

43În acel timp, ogoare – iară –

Au să se cumpere în țară.

Lucrul acesta – să se știe –

În țara voastră o să fie,

În vremile de mai târziu,

Chiar dacă ziceți că „pustiu

Are să fie-acest pământ

Căci dobitoace nu mai sânt

Pe-ntinsul lui și-asemenea,

Nici oamenii nu vor putea

Să-l locuiască, niciodat’,

Pentru că el va fi lăsat

În mâinile Haldeilor”.

44Totuși, vă spun dar, tuturor,

Că pe argint, ogoare – iară –

Au să se cumpere în țară;

Zapisuri, iar, au să se scrie

Și întărite au să fie

Cu martori cari vor fi aflați

Atât în Iuda așezați,

Cât și-n Ierusalim, la voi,

Sau împrejurul său apoi.

Puși martori au să fie iară,

Și în a lui Beniamin țară.

De-asemeni, martori au să fie

Și în cetăți de la câmpie,

În cele-n miazăzi aflate,

Ori sus, pe munte așezate.

Îi voi aduce înapoi

Pe cei ce sunt prinși de război.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit.”