2 Petru 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Astă scrisoare, fraților,

E-a doua. Prea iubiților,

Am căutat, în amândouă,

Prin ce-am scris, să vă trezesc vouă,

O minte sănătoasă, clară,

Prin înștiințări; să vă fac iară,

2Să vă puteți aduce-aminte,

De ceea ce, mai dinainte,

Prin toți prorocii s-a vestit,

De ceea ce a poruncit

Al nost’ Domn și Mântuitor,

Prin gura apostolilor,

Pe care îi aveți cu voi.

3Voiesc să vă-nștiințez apoi,

Că-n zilele cele din urmă,

Când timpu-aproape că se curmă,

Veni-vor mulți rătăcitori.

Ei fi-vor batjocoritori

Și după pofte-au să trăiască.

4Iată-n ce fel, au să vorbească:

„Unde-i făgăduința Lui,

A revenirii Sale? Nu-i!

Vedeți? Nimic nu s-a clintit.

Ai noști’ părinți au adormit

Și totul este neschimbat,

Ca la-nceput. Nu s-a mișcat

Nimica, în cuprinsul firii,

De la începerea zidirii!”

5Nu vor să știe, înadins,

Că al pământului cuprins –

Și cerurile, bunăoară –

Scoase au fost, odinioară,

Din ape, prin acel Cuvânt,

Al Dumnezeului Cel Sfânt.

6Și că acea lume, luată

Din ape, fost-a înecată,

Încât, prin ape, a pierit

Tot ce era, atunci, zidit.

7Cerul de azi și-acest pământ,

Acum, tot prin acel Cuvânt,

Păzite-s, cu întreaga lume,

Pân’ va veni un timp anume,

Ce va aprinde, dintr-odată,

În acea zi de judecată,

Focul, de care, mistuiți,

Vor fi toți cei nelegiuiți.

8Dar, prea iubiților mei frați,

Un lucru, vreau, să nu uitați,

Cum că o zi, în fața Lui –

Adică-n fața Domnului –

Cât un mileniu e de lungă;

Mia de ani poate s-ajungă,

O zi, în fața Domnului.

9Nici o întârziere nu-i,

În ce urmează-a fi-mplinit,

Din ceea ce-a făgăduit,

Căci nu-ntârzie niciodată –

Precum cred unii – ci arată

Doar îndelunga Lui răbdare,

Avută pentru fiecare.

El vrea, ca nimeni să nu piară –

Nimeni să nu rămână-afară –

Dorind ca orișice ființă

Să vină către pocăință.

10Să știți că ziua Domnului,

Este asemeni hoțului,

Cari vine pe nepregătite.

În acea zi, vor fi topite

De o căldură-ngrozitoare –

De-o arșiță dogoritoare –

Acele trupuri care sânt

Cerești; acest întreg pământ –

Cu tot ce e pe el aflat –

Va arde-n focul ațâțat.

Și cerurile-au să dispară:

Cu troznet mare, au să piară.

11Deci, dacă toate-au să se strice,

Atuncea, îndrăznesc a zice:

Cum trebuie ca să fiți voi,

Și ce purtări s-aveți apoi –

Evlavioase și sfințite –

Ca toate câte-au fost vestite

12Să le-așteptați, grăbind mereu,

Ziua în care, Dumnezeu,

Din nou, veni-va pe pământ,

Când cerurile – cari azi sânt –

Aprinse fi-vor și-au să piară

Și totodat’, au să dispară

Și trupurile cerului,

Topite-n para focului?

13Dar noi, însă, avem credință,

Căci după-a Lui făgăduință,

Ne așteptăm la ceruri noi

Și la pământ nou mai apoi,

În care, peste toată firea,

Va locui neprihănirea.

14De-aceea, prea iubiților,

Fiindcă așteptați, cu dor,

Aceste lucruri, vă siliți,

Ca-n fața Lui, aflați să fiți,

Fără prihană, fără vin,

Și-n pace, când El va să vină.

15Vă-ndemn, să credeți, fiecare,

Că-ndelungata Lui răbdare

E mântuire, precum spune –

După a lui înțelepciune –

Fratele Pavel, cari v-a scris.

16Scrisorile ce le-a trimis

Fratele Pavel, vă vorbesc,

De-aceste lucruri. Eu găsesc

Că, în epistolele-acele,

Sunt și unele lucruri grele,

Pentru-nțeles. Cei care sânt

Mai nestatornici – duși de vânt –

Și-asemenea, neștiutori,

Vor încerca, de multe ori,

A le răstălmăci, cum fac,

Cu tot ce nu le e pe plac,

De prin Scripturi; iar toate-aceste,

Înspre a lor pieire, este.

17Dar voi, cari dinainte știți

Acestea, vreau să vă păziți

Și nu cumva, să vă lăsați

Târâți, de toți acești stricați,

În rătăcirea lor și-apoi,

Tăria, să vi-o pierdeți voi;

18Ci vreau să creșteți, ne-ncetat,

În harul care v-a fost dat,

În cunoștința Domnului

Și a Mântuitorului

Pe cari L-avem, în ceruri, sus,

Adică în Hristos Iisus.

În încheiere, am dorit

Ca Domnul să fie slăvit,

Acum, în anii care vin,

Și-n vecii vecilor. Amin.”