Romani 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Creștinul trăiește după Duh

1„Acuma dar, vă dau de știre,

Că nu e nici o osândire

Pentru cei care – cum am spus –

Se află în Hristos Iisus,

Trăind nu după-ndemnul care

Firea cea pământească-l are,

Ci după-ndemnul Duhului.

2Pentru că iată, legea Lui,

Dă viață în Hristos Iisus

Și izbăvire mi-a adus,

Acum, de Legea de păcat,

Prin care, moarte-am căpătat.

3Iată că Domnul a făcut

Ceea ce Legea n-a putut,

Pentru că firea pământească

A reușit să o oprească,

Lăsând-o fără de putere.

Dar Dumnezeu – prin a Lui vrere –

Atuncea a intervenit

Și astfel, fost-a osândit

Păcatu-n firea pământească,

Căci L-a trimis să se jertfească

Pe însuși Fiul Său – Cel care –

O fire asemănătoare,

Cu a păcatului, luase

Când, înspre lume, se-ndreptase,

4Ca Legea – cu-ale ei porunci –

În noi, să se-mplinească-atunci,

În noi aceia care știm

Nu după fire să trăim,

Ci după-ndemnurile care

Duhul le dă, la fiecare.

5Într-adevăr, cei ce trăiesc

Conduși de fire, urmăresc,

Neîncetat, lucrul pe care

Doar firea pământească-l are;

Însă, cei care viețuiesc

După îndemnuri ce pornesc

Numai din partea Domnului,

Caută lucrurile Lui.

6Umblarea după lucrul care

Firea cea pământească-l are

O să aducă, negreșit –

Drept plată – moartea, la sfârșit.

Pornind, însă, în căutare

Să afli lucrurile care

Sunt ale Duhului, găsești

Pace și viață dobândești.

7Lucruri lumești, cătând mereu,

Vrăjmaș Îi ești lui Dumnezeu,

Pentru că firea pământească

Nu poate să se învoiască

Să se supună Legii Lui –

Adică Legii Domnului.

8Cei pământești nu pot să-L facă,

Pe Dumnezeu, ca să îi placă.

9Voi nu mai sunteți pământești,

Ci ați ajuns duhovnicești,

Dacă va locui, apoi,

Duhul lui Dumnezeu, în voi.

Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Ca să nu aibă cineva

Duhul care-i venit de sus –

Duh cari e-al lui Hristos Iisus –

Să știți că nu este al Lui,

Nu este om al Domnului.

10Dacă Hristos este în voi,

Chiar dacă trupul vost’, apoi –

Pentru păcat – se dovedește

Morții supus, duhul trăiește,

Fiind, astfel, deasupra firii,

Din pricina neprihănirii.

11Dacă aveți Duhul de sus,

Al Celui care, pe Iisus,

Dintre cei morți, L-a înviat,

Și trupul vost’ va fi salvat

Din moarte, înviind apoi,

Pentru-al Său Duh, aflat în voi.”

Creștinul trăiește în așteptarea mântuirii

12„De-aceea, fraților, vă zic

Că nu mai datorăm nimic

Firii acesteia, acum.

Să nu trăim, deci, nicidecum,

După îndemnurile ei,

13Căci au să piară toți acei

Care, neîncetat, trăiesc

După îndemnul cel firesc.

Dacă prin Duhul, bunăoară,

Puteți să faceți ca să moară

Faptele trupului, să știți

Că voi, atunci, o să trăiți.

14Cei ce-s călăuziți mereu,

De Duhul de la Dumnezeu,

Copii ai Săi sunt, negreșit.

15Iar voi, cu toții, n-ați primit

Un duh cari este de robie

Ca frică, astfel, să vă fie;

Aveți un duh de înfiere

Care, mereu, ne dă putere,

Ca să strigăm cu toți, deodată,

Acum, „Ava”, adică „Tată”.

16Aflați că Duhu-adeverește –

Când, cu al vostru, se unește –

Că noi suntem copiii Lui,

Suntem copiii Domnului.

17Și dacă rang de fii avem,

Atunci moștenitori suntem:

Îl moștenim, pe Cel de Sus,

Noi, împreună cu Iisus,

Dacă-mpreună cu El știm,

Cu-adevărat, să suferim,

Ca să fim proslăviți apoi,

Asemeni lui Hristos, și noi.

18Eu socotesc că ne-nsemnate

Sunt suferințele-ndurate –

În vremile de-acum – de noi,

Față de slava de apoi;

Față de slava viitoare,

Care-o s-o aibă fiecare,

Nu-s vrednice a fi aduse

Ele, și-alăturea ei, puse.

19De-asemeni, toată firea, iată,

Cu o dorință înfocată,

Așteaptă-a fi descoperiți

Fiii lui Dumnezeu, iubiți.

20Căci toată firea – pot a spune –

Supusă-i sub deșertăciune;

Dar nu-i de voie-n astă stare,

Ci din pricina celui care,

În astă stare, a adus-o

Când reușit-a de-a supus-o.

Acum, cu o nădejde vie,

Firea așteaptă, ca să vie,

21Vremea, în care, dezrobită,

Va fi și ea și, izbăvită,

De stricăciunea ce-o robea,

Să poată-apoi parte-a avea

De slobozenia slavei lor,

Adică ai copiilor

Pe care-i are Dumnezeu.

22Noi știm că firii îi e greu,

Căci, de durere, este plină

Și, până astăzi, ea suspină

Și suferă chinul cel mare,

Pe care nașterea îl are.

23Și nu doar ea – vedeți și voi –

Suferă-acuma, ci și noi –

Aceia cari am dobândit

Primele roade ce-au venit

Din partea Duhului – când stăm

Și, înfierea, așteptăm –

Adică o răscumpărare

A trupurilor pieritoare.

24Căci în nădejdea asta, noi

Ajuns-am mântuiți, apoi.

Însă, nădejdea ce se vede,

Nu-i mai nădejdea-n cari se crede;

Pentru că-n ceea ce zărești,

Mai poți ca să nădăjduiești?

25Pe când, însă, dacă noi știm,

Mereu, ca să nădăjduim

În ceea ce noi nu vedem,

Răbdare, s-așteptăm, avem.

26Dar Duhul, sprijin ni S-a dat,

Și ne ajută, ne-ncetat,

În slăbiciune, căci nu știm,

Când ne rugăm, cum să vorbim.

De-aceea, Duhul mijlocește

Și-n locul nostru, El vorbește,

Scoțând suspine negrăite,

Spre a fi, rugile, primite.

27Iar Cel care, din cer, scrutează

Și, inimile, cercetează,

Vede dorința Duhului

Și știe năzuința Lui;

Astfel dar, Duhul ostenește

Și, pentru sfinți, El mijlocește,

În față stând, la Dumnezeu,

După a Lui voie, mereu.”

Pe creștin nimic nu-l poate despărți de dragostea lui Dumnezeu

28„Pe de-altă parte, s-a vădit

Că lucrurile – negreșit –

Întotdeauna, se adună,

Și că lucrează împreună,

Numai spre binele celor

Cari dovedit-au – fraților –

Că Îl iubesc pe Dumnezeu,

Deci, pentru cei chemați, mereu,

Să fie după planul Lui,

Deci, după placul Domnului.

29Pe cei pe cari i-a cunoscut,

Mai dinainte i-a știut

Și-a hotărât ca ei să vie

Mai dinainte, ca să fie,

Apoi, asemeni chipului

Pe care-l are Fiul Lui,

Ca între mai mulți frați, astfel,

Să poată fi Cel dintâi, El.

30Pe-acei care, mai dinainte

I-a hotărât – luați aminte –

Că El, pe dată, i-a chemat,

Iar după ce i-a adunat,

I-a socotit neprihăniți.

Pe cei ce-s astfel socotiți –

Pe care El i-a hărăzit –

În urmă, i-a și proslăvit.

31Deci, ce va spune orișicare,

În fața ăstor lucruri, oare?

Dacă e Dumnezeu cu noi,

Cine ne e-mpotrivă-apoi?

32Pe al Său Fiu, nu L-a cruțat,

Ci jertfă, pentru noi, L-a dat.

Și-atuncea, cum oare – odată –

Nu ne va da, fără de plată,

Orișice lucru, cari, astfel,

Va fi primit cu tot cu El?

33Dar cine, oare, va-ncerca,

O pâră, de a ridica

Contra acelor care sânt

Aleși, ai Domnului Cel Sfânt?

Pentru că ei sunt socotiți,

De către El, neprihăniți!

34Deci, cine o să îndrăznească,

Pe-aceștia, să îi osândească?

Iată, Hristosul a murit!

Ba, mai mult, s-a adeverit

Că după ce a înviat,

În cer S-a dus, unde a stat

La dreapta Domnului apoi,

Să mijlocească pentru noi.

35Și cine o să reușească –

Pe noi – ca să ne despărțească

De-a lui Hristos iubire, oare?

Necazul, strâmtorarea mare,

Sau poate că vreo prigonire,

Ori foametea de peste fire,

Sau lipsa straielor cumva,

Primejdia, sau altceva,

Ori sabia? Ce-aveți de zis?

36Prea bine știm că este scris:

„Din a Ta pricină, sortiți –

Morții – suntem, și socotiți

Drept niște oi, pentru tăiat.”

37Totuși, vă spun adevărat,

Că-n toate lucrurile – noi –

Suntem biruitori apoi,

Doar prin Acel cari, negreșit,

Întotdeauna, ne-a iubit.

38Căci eu sunt bine-ncredințat,

Cum că nimica, niciodat’ –

Nici moartea și nici viața dar,

Îngeri sau stăpâniri măcar,

Puteri sau lucruri pieritoare,

Și nici acelea viitoare,

39De-asemenea, nici înălțimea,

Și tot așa nici adâncimea,

Precum și nici orice făptură –

Nu va putea fi în măsură

Să ne despartă – vă spun eu –

De dragostea lui Dumnezeu,

Aflată – după cum v-am spus –

În Domnul nost’, Hristos Iisus.”