Marcu 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Desfacerea căsătoriei

1După ce a sfârșit Iisus,

Să spună ce avea de spus,

S-a strămutat, din Galileea,

Și a venit să stea-n Iudeea,

Peste Iordan. A fost urmat

De multă gloată. El le-a dat

Învățătura Lui. Veniră

2Și Farisei, de-L ispitiră;

Ei, pe Iisus, L-au întrebat,

Dacă-i permis, unui bărbat,

Ca soața, să își părăsească.

3Când au sfârșit ei să vorbească,

Iisus le-a zis: „Voi n-ați citit,

Ceea ce Moise-a poruncit?”

4„Ba da, căci noi le știm pe toate!

Moise a zis că soțul poate,

Soția, să își părăsească,

Dar, mai întâi, să-i dăruiască

O carte, pentru despărțire –

Deci, un înscris, spre-a lumii știre.”

5„Doar pentru voi”, Iisus le-a zis,

„Astă poruncă, Moise-a scris,

Căci aveți inima-mpietrită.

6Dar când a fost lumea zidită,

„Domnul, o parte bărbătească,

Făcu, și una femeiască.

7De-aceea, omul va lăsa,

Pe tatăl și pe mama sa,

De soața lui să se lipească,

8Și-un singur trup s-alcătuiască.”

9Deci, ascultați cuvântul Meu:

Ceea ce Domnul Dumnezeu

A-mpreunat, să nu despartă

Omul, voind o altă soartă!”

10În casă, când intră Iisus,

Asupra celor ce s-au spus,

De ucenici, fost-a-ntrebat.

11Iisus, acest răspuns, le-a dat:

„Cel cari nevasta-și părăsește,

Ca să-și ia alta, preacurvește;

12Și soața o să preacurvească,

De soțul o să-și părăsească.”

Copilașii

13Niște copii au fost aduși

Și-apoi, în față, I-au fost duși,

Să-și pună, mâna, peste ei.

Dar ucenicii, pe acei

Care, copiii, au adus,

Certatu-i-au. Atunci, Iisus,

14Pe ucenici, S-a mâniat

Și-a zis, privindu-i supărat:

„Lăsați copiii, nu-i opriți! –

La Mine, copilași, veniți! –

Fiindcă a cerurilor

Împărăție e a lor.

15Împărăția Domnului,

Nu va fi dată omului,

Decât atunci când va să știe

Precum e un copil să fie,

Și-asemeni lui, să o primească.

Altfel, nu o s-o dobândească

Și nu va intra-n veci, în ea,

Oricât de mult, omul ar vrea.”

16El, pe copii, i-a-mbrățișat

Și-apoi i-a binecuvântat.

Tânărul bogat

17Iisus, să plece, a voit,

Când tocmai, iată, s-a ivit

Un tânăr. El a alergat,

În fața Lui s-a închinat

Și-a zis, privindu-L rugător:

„O, bunule Învățător,

Ce trebuie să-ndeplinesc,

Ca viață-n veci, să dobândesc?”

18„De ce Mă numești bun? Mereu,

Singurul Bun, e Dumnezeu.

19Cât despre ce M-ai întrebat,

Poruncile care s-au dat,

Cred că le știi: să nu curvești,

Să nu ucizi, să nu mințești,

Să nu furi și să nu înșeli.

Evită astfel de greșeli,

Și-apoi, părinții să-ți cinstești,

Căci astfel, viață dobândești.”

20Omul a zis, către Iisus:

„Eu am păzit, tot ce mi-ai spus,

Din tinerețe, ne-ncetat.”

21Iisus a mai adăugat,

După ce, țintă, l-a privit:

„De-un lucru doar, mai ești lipsit.

Du-te și vinde tot ce ai,

Și-apoi, la cei săraci, să dai.

Așa, o să-ți aduni, în cer,

Comorile. Atât îți cer!

De n-ai nimic a te mai ține,

Ia-ți crucea, și hai după Mine!”

22Când tânărul a auzit,

Aceste vorbe, a-mpietrit

Și tare s-a mai întristat,

Căci el era foarte bogat.

23Iisus a zis, către ai Lui:

„Greu îi va fi bogatului,

La Domnul, în Împărăție

S-ajungă, ca intrat să fie.”

24Discipolii, uimiți, erau

De toate câte le-auzeau.

Iisus, vorbirea, și-a urmat:

„Greu este, pentru cel bogat,

Care se-ncrede-n bogăție,

Să intre, în Împărăție,

25La Dumnezeu. Mult mai ușor,

Să treacă, li-e cămilelor,

Chiar prin urechea acului,

Decât îi e bogatului

Să intre-n cer, la Dumnezeu –

Bogaților le va fi greu!”

26Când ucenici-au auzit,

Au întrebat: „Dar, mântuit,

Cine va fi?” Atunci Iisus,

27Discipolilor Săi, le-a spus:

„La oameni, ce-i cu neputință,

La Dumnezeu e cu putință.”

Moștenirea vieții veșnice

28Petru a spus, nedumerit:

„Iată că noi am părăsit

Tot ce-am avut, și Te-am urmat.”

29Iisus a zis: „Adevărat

Vouă vă spun, că orișicine,

De părăsește, pentru Mine

Și pentru Evanghelia care

Eu o vestesc azi, tot ce are –

Casă sau frați, mamă sau tată,

Soață, surori, holdă bogată –

30O să primească însutit

Tot ceea ce a părăsit –

Casă sau frați, mamă sau tată,

Soață, surori, holdă bogată.

De prigoniri vor fi-nsoțite

Acestea, și sunt dăruite

Chiar în acest veac, tuturor.

Apoi, în veacul viitor,

Din viața lor vremelnică,

Vor trece-n viață veșnică.

31Mulți, dintre cei dintâi de-acum,

Cei de pe urmă-or fi; precum,

Cei de pe urmă au să vie

Și cei dintâi, ei au să fie.”

Iisus vestește moartea și învierea Sa

32Iisus pornise, precum știm,

Cu-ai Săi, către Ierusalim,

Iar ucenici-nspăimântați,

Pășeau, în urmă-I, tulburați.

El, pe cei doișpe, i-a chemat,

În juru-I și le-a arătat

Pe înțeles, în vorbe simple,

Ce va urma să I se-ntâmple:

33„Iată” – le-a zis – „curând sosim,

Cu bine, la Ierusalim.

Acolo, Fiul omului,

Mergând după menirea Lui,

Pe mâinile preoților

Și ale cărturarilor,

Trebuie ca să nimerească.

La moarte, au să-L osândească

Aceștia, în mânia lor,

Și Îl vor da neamurilor.

34Ele au să-L batjocorească,

Iar după ce-au să-L chinuiască,

El, omorât, are să fie,

Dar, în trei zile, o să-nvie.”

Cererea fiilor lui Zebedei

35Fii lui Zebedei veniră –

Ioan și Iacov – și-I vorbiră:

„Învățătorule, noi vrem,

Acum, ceva să Îți cerem.”

36„Și ce anume, doriți voi?” –

Zise Iisus. „Voim ca noi” –

37Au răspuns ei – „să putem sta,

La dreapta și la stânga Ta,

Când Tu, în slavă, ai să fii

Înveșmântat, și ai să vii.”

38El spuse: „Voi nu știți ce vreți!

Al Meu pahar, puteți să-l beți?

Iar botezați, vă întreb Eu,

Puteți fi cu botezul Meu,

Cu care fi-voi botezat?”

39„Putem!”– I-au zis. „Adevărat”–

Spuse Iisus – „și voi veți bea

Paharul Meu, și veți avea

Parte și de al Meu botez,

Căci ăsta este al vost’ crez.

40Dar cinstea ce-o pretindeți voi –

Să stați în juru-Mi amândoi,

La dreapta și la stânga Mea –

Nu o primește cine vrea.

Această cinste-i dăruită

Celui ce-i este pregătită.”

41Cei zece, când au auzit

Ceea ce frații au dorit,

Îndată s-au înfuriat.

42Iisus, atuncea, i-a chemat

Și-a zis: „Precum voi bine știți,

Cârmuitorii cei vestiți

Ai tuturor Străinilor,

Domină, prin puterea lor,

Asupră-le. Însă, la noi,

43Nu vreau ca să văd, între voi,

Așa ceva. Acela care

Dorește a fi cel mai mare,

Acela trebuie să știe

Ca sluga tuturor să fie.

44De-asemenea, cine dorește

A fi întâiul, trebuiește

Să fie robul orișicui;

45Pentru că Fiul omului

Nu a venit spre-a fi slujit,

Ci El, pe alții, i-a servit

Și pentru mulți – viața Sa – are

S-o dea spre-a lor răscumpărare.”

Orbul Bartimeu

46Din Ierihon, când a ieșit

Iisus – de gloată însoțit –

Văzu un orb – un cerșetor –

Cerând pomană tuturor.

El se chemase Bartimeu

Și era fiul lui Timeu.

47Simțindu-L, pe Iisus, că vine,

Strigat-a: „Ai milă de mine,

Fiu al lui David!” Mulți au vrut

48Să îl oprească. N-au putut,

Oricât s-au străduit, a-l ține.

„Iisuse, ai milă de mine!

Fiu al lui David, îndurare!” –

Continua să strige tare.

49Iisus, din drumu-I, S-a oprit

Și, alor Săi, le-a poruncit:

„Aduceți-l, pe orb, aici!”

Îndată, câțiva ucenici

Au mers la orb zicând: „N-ai teamă!

Te scoală, căci Iisus te cheamă!”

50El, straiul și l-a aruncat

Și, la Iisus, a alergat.

51„Să-Mi spui dar, ce dorești să fac”,

Zise Iisus, „să-ți fiu pe plac?”

„Rabuni” – orbul I-a răspuns –

„Din bezna mea, de nepătruns,

Mă scoate! Dăruie-mi vederea,

Căci doar la Tine e puterea!”

52Iisus a zis: „Mergi liniștit!

Credința ta, te-a mântuit!”

Când a sfârșit de cuvântat,

Orbul acel și-a căpătat

Vederea, iar apoi, s-a dus,

Grăbit, pe urma lui Iisus.