2 Samuel 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

DOMNIA LUI DAVIDȘtirea morții lui Saul

1După ce Saul a murit –

Și după ce i-a biruit

Pe-Amaleciți – David pornise

Către Țiclag. De-abia sosise –

Căci două zile au trecut –

2Când iată că a apărut

Un om, care s-a dovedit

Cum că pe Saul l-a-nsoțit.

Țărână-n cap și-a presărat,

Iar straiul și l-a sfâșiat.

Până la David, a pătruns,

Iar când în față-i a ajuns,

Jos, la pământ, s-a aruncat,

Pe dată, și s-a închinat.

3David a zis: „De unde vii?”,

Iar omul a răspuns: „Să știi

Că am scăpat, din Israel,

Din tabăra ce-o avea el.”

4David, din nou, l-a întrebat:

„Spune-mi te rog, ce s-a-ntâmplat?”

„Speriat, poporul a fugit,

Iar Filisteni-au biruit” –

Răspunse omul. „Mulți sunt cei

Care-au murit, iar printre ei

Este și Saul numărat,

Și Ionatan.” Foarte-ntristat,

5David a zis: „De unde știi,

Că nu mai sunt printre cei vii

Nici Saul și nici Ionatan?

Nu ai vorbit, cumva, în van?”

6„Pe la Ghilboua, am trecut” –

Omul a zis – „și l-am văzut

Pe Saul, care – obosit –

În suliță s-a sprijinit.

Aproape-n urma lui veneau

Vrăjmașii care-l urmăreau.

7Când m-a zărit, el m-a chemat,

Iar eu, la el, am alergat.

8„Cine ești tu?” – el a voit

Să știe. „Sunt Amelecit” –

Răspuns-am eu, atunci, de-ndat’.

9„Apropie-te!” – m-a-ndemnat.

„Omoară-mă, să nu cad prins,

Căci amețeala m-a cuprins,

Măcar că încă mă simțesc

Că plin de viață mă găsesc.”

10Atunci, eu m-am apropiat

De el, și am făcut, de-ndat’,

Ceea ce mi s-a poruncit,

Căci eu știam că, negreșit,

Pentru-mpărat, nu se putea,

În viață a mai rămânea,

După ce-nfrânt avea să fie.

Eu am venit să-ți aduc ție,

Dovada celor ce ți-am spus.

Privește dar, ce am adus:

Iată cununa ce-o avea

Saul, pe cap. De-asemenea,

Iată aici, brățara lui.

Pe brațul împăratului,

Fusese ea. El a purtat-o,

Iar eu, în urmă, am luat-o.”

11David, mâhnit, și-a sfâșiat

Straiul, iar cei ce s-au aflat

Atunci, alăturea de el,

Îndată au făcut la fel.

12Au plâns cu toții, au jelit

Și până-n seară au postit,

Pentru poporul Domnului,

Pentru-mpărat și fiii lui.

13Către cel care i-a adus

Aceste vești, David a spus:

„De unde, oare, ești venit?”

„Sunt un străin, Amalecit” –

Răspunse tânărul, de-ndat’.

14David, atunci, l-a întrebat:

„Nu ți-a fost frică să îți pui

Mâna, pe unsul Domnului,

Ca să-l omori? Cum ai putut,

Așa ceva, să fi făcut?”

15Apoi, la sine a chemat,

Un slujitor și-a cuvântat:

„Omoară-l, pe Amalecit!”,

Iar slujitorul l-a lovit,

Cu sabia, precum a zis,

Și omul a căzut ucis.

16David, apoi, a cuvântat:

„Sângele care s-a vărsat,

Să cadă peste capul lui,

Căci însuși gura omului

Mărturisit-a despre el,

Și l-a-nvinovățit astfel,

Când spus-a: „Omorât-am eu,

Pe cel ce-i uns, de Dumnezeu”!”

Cântarea de jale a lui David pentru Saul și Ionatan

17Iată cântarea cea de jale,

Pe care a găsit cu cale

David să o alcătuiască

Și-n felu-acesta să-i jelească

Pe Saul și pe-al său fecior,

Pe Ionata. Al lui popor,

18Să o învețe-a trebuit.

Numele care l-a primit

Este „Cântarea arcului”

Și-i scrisă-n Cartea Dreptului.

19„Acuma, poți a te-ntrista

Israele, căci fala ta

Zace, pe dealuri, risipită,

De-al morții braț, fiind lovită!

Cum au căzut vitejii tăi,

Răpuși pe dealuri și pe văi!

20Nu spuneți lucru-acesta-n Gat,

Nu răspândiți vestea, de-ndat’,

Pe tot cuprinsul drumului

Ce este-al Ascalonului,

Să nu se bucure, de zor,

Fetele Filistenilor,

Să nu se laude, în jur,

Căci netăiate-s împrejur.

21Munți din Ghilboua! Peste voi,

Rouă să nu cadă, nici ploi!

De-acum și până-n veșnicie,

Câmpii, pe voi, să nu mai fie,

Să nu mai dea pârga pe care

O dăm drept dar, pentru mâncare!

Pentru că iată, aruncate,

Acolo-s scuturile toate

Pe cari vitejii le-au purtat.

Scutul lui Saul e-aruncat,

Parcă n-ar fi asupra lui,

Aflat, uleiul Domnului.

22Nici sângele răniților –

Precum nici a voinicilor

Grăsime – nu a reușit,

Pe Ionatan, să-l fi oprit,

Și n-au oprit nici arcul lui,

Nici sabia-mpăratului,

Căci Saul nu își învârtea,

Nicicând, în vânt doar, sabia.

23Saul și Ionatan, cei care

Uniți au fost, fără-ncetare,

În timpu-n care au trăit,

Iată că nu s-au despărțit

Nici chiar când moartea i-a luat.

Căci mai ușori, s-au arătat,

Decât sunt vulturii, vreodată.

De-asemenea, mai tari sunt, iată,

Decât sunt puii cei de lei.

Cine se-aseamănă, cu ei?

24Voi, fiicele din Israel,

Plângeți acuma, după el!

Plângeți pe-al vostru împărat –

Pe Saul – care v-a-mbrăcat

În stacojiu, necontenit,

Și care a împodobit,

Cu aur, straiul de pe voi!

25Cum au căzut, în ăst război,

Vitejii! Cum a fost lovit

Chiar Ionatan și a pierit,

Pe dealuri, colo-n depărtare!

26Mă-ncearcă o durere mare –

O, Ionatane – frate-al meu!

Plăcerea mea erai, mereu.

Dragostea ta cea minunată –

Față de mine arătată –

Mai sus, avea să se vădească,

Decât iubirea femeiască.

27Vai, cei viteji cum au căzut!

Cum armele li s-au pierdut!”