Proverbe 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Asupra chezășiei

1Chezaș – copile – de te-ai pus

Pentru un altul, de ai spus

Cu gura ta – și-astfel ești prins

De-al tău cuvânt ce înadins

2Rostitu-l-ai – fiind legat

Prin vorba care ți-a zburat,

De-un om – căci ai făgăduit –

3Te zbate dar, ca izbăvit

Să fii, pentru că ești căzut

În a lui mână. Deci văzut,

Trebuie-acuma, ce să faci.

Degrabă ai să te îmbraci

Și mergi, purtat pe-aripi de vânt,

Să-l cați pe-acel om. La pământ,

Cu fața, te vei arunca

‘Nainte-i și vei încerca

Atât de mult să stăruiești,

Până când ai să izbutești

Să îl convingi ca, dezlegat,

De ceea ce ai cuvântat,

Să te socoată. Să nu dai

4Somn ochilor, până nu ai

Primit de la el, dezlegare!

5Deci caută, fără-ncetare,

Să scapi din mâna omului

Cum scapă vânătorului,

O căprioară sau din laț –

De-al păsărarului lung braț –

Cum scapă-o biată zburătoare.

Scapă de-a omului prinsoare!

Ferește-te de lenevie

6Cel leneș meargă la furnică

Și chiar dacă-i atât de mică,

Cărarea să i-o urmărească

Și astfel să se-nțelepțească.

7Ea n-are căpetenie;

Priveghetor, stăpân, ea-și e.

8Totuși vara, la seceriș,

Își strânge hrana, căci furiș,

Vremea din urmă o alungă.

9Când timpul oare-o să ajungă,

Ca leneșul să stea culcat?

Din somn, când fi-va el sculat?

10Mai stă puțin, mai doarme-un pic

Și iarăși n-a făcut nimic.

Doar mâinile și-a-ncrucișat

Pe piept. Nici nu a observat

11Când sărăcia a venit,

Ca hoțul și, nepregătit,

Pe bietul leneș l-a-nhățat,

Iar lipsa l-a împresurat.

Ferește-te de răutate

12Nelegiuitul, dragul meu,

Doar cu minciuni umblă, mereu;

13Va bate-n chip poruncitor –

Fără rușine – din picior.

Din degete va face semne.

14Răul din el o să-l îndemne,

Doar lucruri rele să urzească

Și multe certuri să stârnească.

15De-aceea, fi-va nimicit

Pe negândite și zdrobit

Are să fie, fără leac,

Căci răul doar, îi e pe plac.

16Sunt șase lucruri rău privite

De Dumnezeu, ba sunt urâte

Chiar șapte lucruri, pot a spune:

17Ochii trufași, limba ce spune

Minciuni, mâna ce a vărsat

Sângele cel nevinovat,

18Inima care zămislește

Rele, piciorul ce grăbește

Numai către nelegiuire,

19Omul care-n mărturisire

Martor nedrept s-a dovedit,

Și pe acel care-a stârnit,

Cu voie – spre-ai vedea certați –

Sfadă și ură, între frați.

Ferește-te de preacurvie

20Al tatălui tău sfat, păzește

Copilule, și-ți însușește

Învățătura mamei tale:

Pe toate, tu cu grijă ia-le

21Și necurmat fie-ți legate

De inimă, și atârnate

22De gât. Te vor călăuzi

În mers, în pat te vor păzi

Și-ți vor vorbi la deșteptare,

Veghind mereu a ta cărare.

23Aminte ia, la tot ce-ți spun:

O candelă e sfatul bun,

Lumină e învățătura.

Îndemn, mustrare, sunt măsura

Și calea vieții. Ocrotit

24Vei fi de ele și ferit

De vraja femeii stricate

Și de străina care poate

Cu limba-i să te-ademenească.

25Inima ta să n-o poftească,

Cumva, pentru-a ei frumusețe.

Cu-a pleoapelor bătăi răzlețe,

Să nu te prindă-n mreaja ei.

26Căci pentru astfel de femei,

Omul ajunge de rămâne

Doar cu un biet călcâi de pâne.

Chiar și femeia măritată

Își are cursa așezată,

Un suflet scump, să poată prinde.

27Dar cine, fără a-și aprinde

Haina cu care e-mbrăcat,

În sânul său foc a luat?

28Sau oare, calcă cineva

Peste cărbuni aprinși, cumva,

Făr’ a se arde la picioare?

29La fel e și cu acel care

Merge, împins de pofta lui,

Către soața aproapelui.

Cel ce pornirea nu-și învinge

Și de femeie se atinge,

Nu va scăpa nepedepsit.

30Hoțul nu este urgisit

Când fură, foamea să-și aline.

31Altfel de-i prins, știe prea bine

Că trebuie să dea-nșeptit

Tot ceea ce a jefuit.

32Acela care preacurvește

Cu o femeie, dovedește

Cum că de minte e lipsit,

Știind că fi-va pedepsit

Cu moartea, pentru-al său păcat.

33În răni va fi înfășurat,

Rușinea-n fața lui va merge,

Ocara nu i se va șterge:

34Căci gelozia, pe bărbat,

Are să-l facă ne-ndurat

În ziua răzbunării. El

35Nu va primi, în nici un fel,

Vreun dar pentru răscumpărare.

N-o să-i stârnească, îndurare,

Nimic. Totul va fi-n zadar,

Oricât de mare-i acel dar.