Ieremia 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Cuvintele lui Ieremia,

Care e fiul lui Hilchia,

Unul din preoții ce vin

Din Anatot, din Beniamin.

2Cuvântul Domnului, venit

La Ieremia, a vorbit

Pe vremea-n care Iosia,

Ani treisprezece împlinea,

De când fusese așezat,

În Iuda, ca și împărat–

Iar după spița neamului,

Amon fusese tatăl lui;

3Și pe când Ioiachim – cel care,

Pe Iosia, părinte-l are –

În Iuda a împărățit;

Și până când a împlinit

Ani unsprezece, ca-mpărat,

Acela care s-a chemat

Drept Zedechia, care – iată –

Pe Iosia, îl are tată,

Fiind în Iuda-nscăunat;

Și până când a fost luat

Ierusalimul – cum se știe –

Pentru a fi dus în robie,

În luna cinci a anului.

4„Iată Cuvântul Domnului,

Care la mine a venit

Și-n felu-acesta mi-a vorbit:

5„Până când nici nu te-ai născut,

Află că Eu te-am cunoscut.

Nici nu erai încă-ntocmit,

În pântece, când te-am găsit

Că pentru planul Meu ești bun

Și-am vrut deoparte să te pun

Ca să te fac proroc al lor,

Adică al neamurilor.”

6Eu zis-am: „Doamne, mă gândesc

Precum că nu știu să vorbesc,

Căci un copil numai, sunt eu.”

7Dar Domnul, la cuvântul meu,

Răspuns-a-ndată: „Nu mai spune:

„Sunt un copil”, căci te voi pune

Să mergi unde-am să te trimit

Ca să vestești ce-am poruncit.

8Să nu te temi, pentru că Eu

Voi fi cu tine tot mereu,

Și am să-ți dăruiesc scăpare

Când ai să fii în strâmtorare.”

9Domnul, apoi, mâna Și-a-ntins

Și buzele mi le-a atins,

Zicând: „Iată, cuvântul Meu,

În gura ta îl așez Eu.

10Astăzi, peste-mpărați te pun

Și peste neamuri și îți spun

Care e sarcina ce-o ai;

Să smulgi, să nimicești, să tai

Și să dărâmi și să zidești

Și-n urmă iarăși să sădești.”

11Cuvântul Domnului, venit

Din ceruri, astfel mi-a vorbit:

„Hei, Ieremio! Spune-Mi oare,

Ce vezi acum, în depărtare?”

Străfulgerat de un fior,

Am zis: „Eu văd un veghetor.”

12Domnul a spus: „Bine-ai zărit,

Căci Eu veghez, necontenit,

Pentru că vreau, Cuvântul Meu

Să fie împlinit, mereu.”

13Domnul la mine a venit

Și-a doua oară mi-a vorbit:

„Ce vezi acum? Ce se zărește?”

„Văd un cazan ce clocotește” –

Răspuns-am eu. „Ale lui șoapte

Se-aud de către miazănoapte.”

14„Din miazănoapte” Domnu-a spus

„Mare necaz, va fi adus

Peste cei care se găsesc

În țară și o locuiesc.

15Căci am să-i chem pe împărați

Și pe cei care sunt aflați

În miazănoapte, ca să vie.

Ale lor jilțuiri de domnie

Vor fi – atuncea – așezate

Chiar la intrarea în cetate,

Lângă Ierusalim; iar ele,

Adică jilțurile-acele,

Au să se-nalțe fiecare,

În contra zidurilor care

Ierusalimu-l înconjoară.

Au să se-nalțe, bunăoară,

Pândind cetate cu cetate

Care în Iuda sunt aflate.

16Căci judecățile rostite,

De Mine, fi-vor împlinite,

Pentru că ei M-au părăsit

Și răutăți au săvârșit:

Tămâie dăruit-au ei,

În fața altor dumnezei

Și-n urmă toți s-au închinat

La idolii ce i-au lucrat

17Cu mâna lor. Dar tu, acum,

Te pregătește pentru drum!

Scoală! Încinge-ți coapsele

Și du-te-apoi și spune-le

Ceea ce am să-ți poruncesc!

Fii tare, căci te însoțesc!

Nu tremura în fața lor,

Să nu te vadă temător,

Căci altfel, te voi face Eu,

De teamă-a tremura, mereu.

18Astăzi e ziua potrivită,

În cari cetate întărită,

Am să te fac. De bună seamă,

Tu vei fi zidul de aramă

Și stâlpul cel din fier lucrat,

În contra țării așezat,

În contra împăraților,

În contra-ntregului popor,

În contra tuturor cei cari

Se află-n Iuda, drept mai mari,

Și împotrivă-apoi, la toți

Cei cari, în țară, sunt preoți.

19Iată că ei se vor lupta

Cu toții, împotriva ta,

Însă nu au să izbutească,

Nicicând ca să te biruiască,

Pentru că sunt cu tine Eu

Și-ți dau scăpare, tot mereu.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help