Exodul 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Paștele și întâii născuți

1Domnul, pe Moise, l-a chemat

Și-apoi astfel, a cuvântat:

2„Ascultă dar, al Meu cuvânt:

Să-Mi pui deoparte, ca și sfânt,

Pe orișicare-ntâi născut,

Pe cari poporul l-a avut.

Primii născuți în Israel,

Ai Mei sunt. În același fel,

Va trebui să faceți voi,

Cu dobitoacele apoi.

Primul născut dar, la un loc –

Fie că-i om sau dobitoc –

Să-l pui deoparte, ca și sfânt,

Căci toți aceștia, ai Mei sânt.”

3Moise, în urmă, a venit,

Poporului de i-a vorbit:

„Să v-amintiți, neîncetat,

De-această zi-n care-ați scăpat

Din a Egiptului robie,

De-acum și până-n veșnicie.

Pe voi, fiii lui Israel,

Cu brațul său puternic, El –

Domnul – v-a ridicat de jos

Și din robia grea, v-a scos.

Porunca Lui, va fi-mplinită:

Să nu mâncați pâine dospită,

4Căci azi, în luna spicelor,

Din țara Egiptenilor,

Domnul v-a scos.” (În evreiește,

„Abib”, luna se tălmăcește.)

5„Domnul te scoate azi, afară.

Când vei ajunge-n a ta țară –

Care-i a Canaaniților,

Heviților, Hetiților,

Și-a celor ce sunt Amoriți

Și-a celor cari sunt Iebusiți –

În locu-acela minunat,

Pe care, Domnul a jurat,

Părinților, că ți-l dă ție –

Țară în cari, precum se știe,

Lapte și miere curg mereu,

Tu să nu uiți de Dumnezeu,

Și să-ți ții slujba viitoare,

Atunci când luna următoare,

A spicelor, sosi-va iar.

6Tu, șapte zile așadar,

Azimi mănânci. Când va să vie

Ziua a șaptea, să se ție

O sărbătoare închinată

În cinstea Domnului. Deci iată,

7În șapte zile, numărate,

Numai azimi vor fi mâncate.

Nu îți este îngăduit,

Atuncea, aluat dospit

Să ai în casă sau afară

Și de asemeni, nici în țară.

8Fiului tău, atunci, să-i spui:

„Spre pomenirea Domnului,

Se fac acestea – minte ține! –

Pentru că El m-a scos, pe mine,

Din a Egiptului robie”

9Un semn, pe mână să îți fie,

Și ca un semn de amintire

Pe frunte, în a ta privire.

Astfel, legea lui Dumnezeu,

Sub ochii tăi, va fi mereu.

Numai așa, în gura ta,

Întotdeauna, ea va sta,

Căci din Egipt, cu brațu-I tare,

Domnul v-a scos, pe fiecare.

10În fiecare an, o dată,

Exact la vremea arătată,

Porunca să o împlinești.

11Atuncea când ai să sosești,

În țara Canaaniților,

Pe cari Domnul, părinților –

Și ție-n urmă – a jurat

Că ți-o va da, ești obligat

12Să iei oricari întâi născut –

Chiar de-i de dobitoc făcut,

Sau e de vitele pe care

O să le aibă fiecare –

Dacă-i de parte bărbătească,

Fiindcă o să trebuiască

A fi-nchinați, toți, Domnului,

Pentru că toți vor fi ai Lui.

13Prețul, pentru răscumpărare,

Al primului născut ce-l are

O măgăriță, e un miel.

De nu-l răscumperi în ăst fel,

Să îi frângi gâtul, puiului.

Întâi născuții omului,

La fel, vor fi răscumpărați.

Deci trebuie ca să luați

Un miel, cu cari să se plătească

Orișice parte bărbătească.

14Atunci când fi-vei întrebat,

De fiul tău: „Ce-a însemnat

Lucrul acesta?”, tu să-i spui:

„Prin brațul tare-al Domnului

Atotputernic, am ieșit

Din țara-n care-am fost robit.

Din al Egiptului ținut –

În care noi, robi, am zăcut –

Domnul ne-a scos, în libertate.

Deci iată ce însemnătate

Au toate-aceste lucruri. Când

15S-a-mpotrivit Faraon, vrând

Să ne oprească să plecăm,

Domnul, căruia ne-nchinăm,

Pe toți întâi născuții lui,

Precum și pe-ai Egiptului,

I-a omorât atunci, lovind

Întâi pe oameni și sfârșind

Cu dobitoacele lor. Eu,

Jertfă-i aduc, lui Dumnezeu,

Pe cei ce sunt întâi născuți –

Pe toți cei care-au fost făcuți

Întâi, ca parte bărbătească.

Apoi, are să trebuiască

Să îi răscumperi pe toți cei

Întâi născuți, din fiii mei.

16Ceea ce fac acuma, ție,

Un semn pe mână, să îți fie,

Precum și-un semn de amintire,

Cari fi-va sub a ta privire.

Căci prin puterea mâinii Lui,

Domnul, din al Egiptului

Ținut, ne-a scos pe toți, afară,

Și liberi, El ne-a făcut, iară.”

Călătoria spre pustie

17Când Faraon s-a învoit –

Și când Israel a ieșit

Din țara lui – Domnul n-a vrut

Să-l ducă spre acel ținut

Al țării Filistenilor –

Deși era mult mai ușor

Și mult mai scurt drumul acel –

Căci iată ce S-a gândit El:

„Dacă poporul va vedea

Războiul, poate că va vrea

Să se întoarcă înapoi,

Către Egipt.” Astfel apoi,

18El, pe popor, l-a îndrumat

Pe drumul care s-a-ndreptat

Către pustie, hotărând

Ocol a face, atingând

Al Mării Roșii țărm astfel.

Ieșind, fii lui Israel,

Cari din Egipt au fost scăpați,

Erau cu toții înarmați.

19Moise, ale lui Iosif oase,

Atuncea, din Egipt, le scoase,

Căci Iosif, să jure i-a pus –

Pe-ai lui Israel fii – și-a spus:

„Atunci când fi-veți cercetați,

De Dumnezeu, să îmi luați,

De-aici, și ale mele oase,

Căci vreau, afară, a fi scoase.”

20Întreg poporul a pornit

De la Sucot și-a poposit

În locul ce este aflat

Lângă pustiu, Etam chemat.

21Domnul mergea-naintea lor,

Ziua fiind un stâlp de nor,

Iar noaptea, stâlp de foc, prin care

Îi conducea, fără-ncetare.

22Pe timp de zi, avea poporul –

Neîncetat – în față-i, norul.

Noaptea apoi, de-asemenea,

Stâlpul de foc îl priveghea.