Eclesiastul 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Dar cine este înțelept,

Fiind atâta de deștept

Să înțeleagă rostul lor,

Al tuturor lucrurilor?

Înțelepciunea luminează

Obrajii și înseninează

Asprimea feței încruntate.

2Îți spun: „Poruncile ce-s date

De împărat, să le păzești,

Din pricină că jurat ești

În fața Domnului, mereu.

Acesta este sfatul meu!”

3Nu te grăbi, din fața lui –

Din fața împăratului –

Să pleci și-apoi să stăruiești

În rele, ci să te păzești,

4Pentru că el, putere, are.

Cine-i va pune întrebare:

„Ce faci?” Mai bine, porunca

5Păzește-i-o, de nu vrei ca

Să fii prins de nenorocire,

Căci înțeleptul are știre

Când vreme e, de judecată.

6O vreme-anume e lăsată,

Când orice lucru făptuit

E judecat și cântărit

Și când nenorocirea vine,

Gata să-nhațe pe oricine.

7Omul nicicând nu va afla –

Cu el – ce se va întâmpla,

Căci nimenea nu îi va spune.

8El, stăpânire, nu va pune,

Vreodată, peste-a lui suflare;

Nici peste-a morții zi, nu are

Forța de-a pune stăpânire.

Nu este nici o izbăvire,

În astă luptă. Pe ai săi –

Pe toți acei care sunt răi –

Nici răutatea n-o să poată,

Din gura morții, să îi scoată.

9Pe toate, eu le-am observat

Și inima mi-am îndemnat

Să cerceteze, cu ardoare,

Toate câte se fac sub soare.

Vine o vreme când un om

Îl stăpânește pe alt om,

Făcându-l mai nenorocit.

10Atuncea însă, i-am zărit

Pe cei răi, îngropați, plecând

Înspre odihna lor, plângând;

Însă acei care-au lucrat

Neprihăniți, s-au depărtat

De locul sfânt, ca după toate,

Uitați să fie în cetate.

Și-aceasta e deșertăciune!

11Pentru că iute nu se pune,

În practică, porunca dată –

Decizia ce-a fost luată –

Pentru-a stârpi faptele rele,

De-aceea plină e, de ele,

Mereu, inima omului

Și-n stăpânirea răului

Ea zace; singura dorință,

Îi e, de este cu putință,

Să facă numai rău. Dar eu,

12Totuși, mi-am zis în gândul meu:

De-o sută de ori de greșește

Cel păcătos și stăruiește

Într-una în greșeala lui,

Eu știu că fericire nu-i,

Decât pentru acela care,

De Domnul, stă în ascultare.

Temându-se de El, mereu

Fericiți fi-vor – vă spun eu.

13Cel rău nu este fericit,

Iar viața nu i s-a lungit

Cum crește umbra ce-a fost mică,

Pentru că lui nu-i este frică

De-Acela care l-a făcut.

14Încă un lucru am văzut

Și iarăși îndrăznesc a spune

Că este tot deșertăciune:

Sunt mulți oameni neprihăniți

Căror le merge – precum știți –

Asemeni oamenilor care

În rele-și află desfătare;

Și tot așa, sunt mulți cei răi

Căror, pe ale vieții căi,

Le merge parcă au lucrat

Doar fapte bune ne-ncetat,

Asemeni celui ce-a trudit

Să fie doar neprihănit,

Înfăptuind doar fapte bune.

Și-aceasta e deșertăciune.

15Am lăudat petrecerea,

Căci fericire-aduce ea

Bietului om, cât e sub soare,

Dând băutură și mâncare.

Ea trebuie să-l însoțească,

Cât pe pământ o să trudească,

În scurta-i viață chinuită

Care îi este rânduită.

16Când, să cunosc, am încercat,

Priceperea, și m-am uitat,

Atent, la truda omului –

Căci pentru el odihnă nu-i

Nici zi nici noapte, ci muncește

Și fără somn se ostenește –

17Abia atunci am văzut eu,

Lucrările lui Dumnezeu

Și-am înțeles că niciodată,

Să le priceapă, n-o să poată

Vreun om. Chiar de voință are,

Ce se întâmplă, azi, sub soare –

Câte în jurul său abundă –

Nu-i stă-n putință să pătrundă.

Oricât de mult o să adune

Un înțelept și-apoi va spune

„Știu tot ce e și ce-o să fie”,

Eu sunt convins că el nu știe.