Galateni 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Încuviințarea apostolilor

1„La paisprezece ani, apoi,

Luat-am drumul înapoi,

Către Ierusalim, urmat

Și de Barnaba. L-am chemat,

Atuncea, și pe Tit, cu mine.

2Când am plecat – țin minte bine –

Avut-am o descoperire.

M-am dus deci, să le dau de știre

Și despre Evanghelia dată,

Mie, pentru a fi purtată,

La Neamurile care sânt,

Pe fața-ntregului pământ.

Îndeosebi, eu am vorbit,

Cu cei care s-au dovedit

A fi de vază, căci n-am vrut,

Zadarnic, să mă fi zbătut.

3Nici Tit – cel care m-a-nsoțit –

Măcar că-i Grec, n-a fost silit

Ca să se taie împrejur–

Precum erau toți cei din jur –

4Din pricină că, între noi,

Au reușit să intre-apoi

Frați mincinoși, cari au pândit

Ce libertate am primit

Noi, în Hristos, cu gând să știe

Cum să ne ducă, în robie.

5Nu ne-am supus și, negreșit,

Că lor, noi nu ne-am potrivit,

Măcar o clipă, căci voim

Ca, Evanghelia, s-o vestim,

Iar adevărul ei, apoi,

Dorim ca să rămână-n voi.

6Aceia care sunt, cumva,

Socotiți drept a fi ceva –

Oricine-ar fi, vreau ca să știe,

Precum că nu îmi pasă mie,

De nimenea, pentru că eu

Știu că nu cată Dumnezeu,

La fețele oamenilor,

Ci doar la inimile lor –

Că sunt de vază, pot să zic,

Cum că nu mi-au adus nimic.

7Din contră, când au observat

Că, Evanghelia, mi s-a dat

Mie, s-o propovăduiesc,

Printre cei care se vădesc

Căci, împrejur, nu s-au tăiat,

Precum lui Petru i s-a dat

Să ducă Evanghelia-n jur

La toți cei tăiați împrejur –

8Iar Cel ca-apostol l-a făcut

Pe Petru, grijă a avut

Ca să mă facă și pe mine,

Și a găsit că este bine

Ca Evanghelia s-o vestim,

Și-n lume să o răspândim:

El, celor, împrejur, tăiați,

Iar eu, la cei ce-s netăiați,

La Neamurile care sânt,

Azi, răspândite, pe pământ –

9Atuncea când au cunoscut

Harul pe care l-am avut

După al Domnului meu plan,

Iacov și Chifa și Ioan –

Aceia care, precum știți,

Că sunt ca niște stâlpi priviți –

Pe mine, m-au însărcinat –

Și pe Barnaba, cari mi-e dat

Drept, mână dreaptă, să îmi fie

Cât suntem în călătorie –

La Neamuri, ca să ne pornim

Și Evanghelia s-o vestim,

Urmând ca ei a fi plecați,

La cei ce-s, împrejur, tăiați.

10Ne-au spus doar, ca să nu-i uităm,

Pe cei săraci și încercăm

Să facem cum ne-au sfătuit,

Întotdeauna, negreșit.”

Pavel înfruntă pe Petru

11„Când a venit Chifa apoi,

În Antiohia, la noi,

În față-i, m-am împotrivit,

Căci el era de osândit.

12Într-adevăr, la început,

Până când nu au apărut

Unii, care erau veniți,

Trimiși de Iacov, el – să știți –

Că împreună s-a aflat,

Cu Neamurile și-a mâncat

Cu ele, însă, s-a ferit

Și-a stat deoparte, liniștit,

Când acești frați au apărut,

Căci el, atuncea, s-a temut,

De cei care-l înconjurau

Și, împrejur, tăiați erau.

13Cu el, pe loc, au început,

Îndată, de s-au prefăcut –

Acolo – și ceilalți Iudei,

Încât, alăturea de ei –

În lațul slăbiciunii lor,

Chiar și Barnaba, fraților –

Ajunse a fi înhățat.

14Când i-am văzut, cum s-au purtat,

Că nu țin adevărul care

A noastră Evanghelie-l are

Și că nu umblă drept, m-am dus,

La Chifa-n grabă, și i-am spus,

Față de toți: „Vreau să-ntreb eu,

Că dacă tu, cari ești Iudeu,

Ca Neamurile-acum trăiești,

Pe ele, cum de le silești

Să nu trăiască-n felul lor,

Ci în cel al Iudeilor?”

15Iudei, din fire, suntem noi,

Nu niște păcătoși apoi,

Cari, dintre Neamuri, sunt veniți.

16Totuși, pentru că bine știți,

Că omul nu e socotit

Prin fapte-a fi, neprihănit,

Ci doar prin faptul că și-a pus,

Credința, în Hristos Iisus,

Crezut-am în Hristos și noi

Pentru că vrem a fi apoi,

În felu-acesta, socotiți

În rând cu cei neprihăniți.

Neprihănire, ne-ndoios,

Dă doar credința în Hristos,

Căci nimeni nu e socotit,

A fi un om neprihănit,

Pe seama faptelor pe care

Legea-n puterea sa le are.

17Dar dacă-n timp ce căutăm

Ca, în Hristos, să căpătăm

Neprihănirea, iar apoi,

Găsiți suntem, în urmă, noi,

Drept păcătoși, este Iisus,

Cumva, vreun slujitor supus

Păcatului? Nu, nicidecum!

18Căci dacă eu zidesc acum,

Lucruri pe care le-am stricat,

Oare, nu sunt considerat

A fi un călcător de lege?

19Eu am murit – se înțelege –

Față de ea, și-acum, mereu,

Trăiesc doar pentru Dumnezeu.

20Eu, cu Hristos, sunt răstignit,

Și azi trăiesc… dar, de trăit,

Nu mai trăiesc eu – să știți bine –

Ci doar Hristos trăiește-n mine.

În viața care o trăiesc

Acum, în trup, împărtășesc

Credința-n Fiul Cel pe care,

Al nostru Dumnezeu Îl are,

Cari m-a iubit și-apoi S-a dat,

Pentru ca eu să fiu salvat.

21Nu vreau, zadarnic, să fac eu,

Harul lăsat de Dumnezeu.

Căci dacă, dată e, prin Lege,

Neprihănirea, se-nțelege

Cum că degeaba a murit

Hristosul nostru, răstignit.”