Deuteronomul 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

ADUCERI AMINTE ȘI ÎNDEMNURIMoise vorbește dincolo de Iordan

1Moise vorbit-a, în ăst fel,

Copiilor lui Israel,

Lângă Iordan, într-o câmpie

Ce se-ntindea înspre pustie,

Chiar lângă Suf, între Paran,

Între Tofel, între Laban

Și Di-Zahab, și între tot

Ținutul de la Hațerot.

2(De la Horeb, spre-acel ținut –

Drept Cades-Barnea cunoscut –

Dacă urmezi al căii fir

Până la muntele Seir,

Se află o distanță mare,

Cari, unsprezece zile, are.)

3În anul patruzecilea,

În luna a unsprezecea,

În ziua-ntâi, din cursul ei,

Moise-a transmis, către Evrei,

Tot ceea ce a poruncit

Domnul, atunci când i-a vorbit.

4Lucrul acesta s-a-ntâmplat

După ce ei au câștigat

Lupta, purtată cu Sihon,

Cari locuise la Hesbon,

Și cu cel cari, Og, se numea

Și în Basan împărățea.

La Aștarot, Og a domnit,

Dar și-n Edrei, a locuit.

Sihon fusese-nscăunat,

Peste-Amoriți, ca împărat.

5La apele Iordanului,

În țarina Moabului,

Moise-a-nceput să lămurească

Legea și astfel, să vorbească:

6„Al nostru Domn și Dumnezeu,

Care ne-a însoțit mereu,

Când – la Horeb – am poposit,

A zis: „Iată, ați locuit

Destul, pe munte. Înapoi,

7Întoarceți-vă, acum, voi.

La muntele-Amoriților,

Să plece dar, al Meu popor,

Și-n toate-mprejurimile.

Să împânziți câmpiile,

Să vă urcați pe munte-apoi,

Să coborâți, în vale, voi;

Spre miazăzi, să vă-ndreptați

Și pe al mării mal să stați.

Să intre dar, al vost’ popor,

În țara Canaaniților,

Iar din Liban, veți merge voi,

Până la Eufrat apoi.

8Priviți dar, cu luare-aminte:

Țara vă este înainte.

Trebuie numai să intrați

Și-n stăpânire s-o luați,

Pentru că Domnul a promis,

Părinților voștri și-a zis,

Atuncea când El a jurat,

Că ăst ținut trebuie dat,

Pentru Avram, Isac și-apoi

Iacov, precum și pentru voi

Care sunteți sămânța lor,

Alcătuind acest popor.”

Cum a pus judecători

9„În vremea ‘ceea, v-am spus eu:

„N-am să vă pot purta, mereu,

De unul singur, negreșit.

10Iată că Domnul v-a-nmulțit

Și numărul poporului

E ca stelele cerului.

11Domnul mereu să vă-nmulțească,

De-o mie de ori, să sporească

Numărul vostru. Să vegheze,

Și să vă binecuvânteze,

Așa cum a făgăduit.

12Din ăst’ motiv, eu m-am gândit

Și-n urmă-apoi, m-am întrebat:

În ce fel oare-aș fi purtat,

Povara voastră, iar apoi,

Și certurile dintre voi?

13De-aceea-am spus ca să luați,

Din seminții, niște bărbați

Ce-s înțelepți și pricepuți

Și cari sunt bine cunoscuți,

Căci vrut-am să-i așez, apoi,

Mai mari să fie, peste voi,

Ca să conduc acest popor,

Numai cu ajutorul lor.

14Voi mi-ați răspuns: „Am socotit

Că-i bine-așa cum te-ai gândit.”

15Atunci, eu am chemat să vie –

Din fiecare seminție –

Pe toți bărbații acei cari

S-au dovedit a fi mai mari.

Pe ei i-am așezat apoi,

Drept căpetenii, peste voi.

I-am așezat, capi, peste-o mie,

Capi peste-o sută-am pus să fie

Și peste cincizeci mai apoi,

Ca dregători, aflați la voi,

În fiecare seminție.

16Am dat apoi – precum se știe –

Poruncă, la acei pe care,

Judecători, poporu-i are,

Și-am zis: „Voiesc să judecați,

Doar cu dreptate, pe-ai voști’ frați.

Să judecați dar, cu dreptate,

Mereu, între frate și frate,

Și între frate și străin.

17Să nu priviți, la cei ce vin,

În fața voastră: nu cătați,

La cei pe care-i judecați.

Să-i ascultați pe fiecare –

Și pe cel mic și pe cel mare.

Atunci când judecați – vă zic –

Să nu vă temeți de nimic,

Pentru că numai Dumnezeu

E Cel ce judecă, mereu,

Făcând dreptate. Când aveți,

Vreo pricină ce n-o puteți

S-o dovediți cum se cuvine,

Veniți și-aduceți-o la mine.”

18În vremurile de atunci,

V-am dăruit aste porunci,

Iar voi, așa, ați și făcut –

Ați împlinit, ce v-am cerut.”

De la Horeb la Cades-Barnea

19„De la Horeb, noi am plecat

Și spre pustiu, ne-am îndreptat.

A mers astfel, al nost’ popor,

La muntele-Amoriților,

Așa precum a poruncit

Domnul, atunci când ne-a vorbit.

Acel pustiu, noi l-am trecut –

Grozav a fost, cum ați văzut –

Dar pân’ la urmă-am reușit,

La Cades-Barnea, de-am sosit.

20Acolo, zis-am către voi:

„Iată-n sfârșit, ajuns-am noi,

La muntele-Amoriților,

Pe care, pentru-al nost’ popor,

Domnul îl dă. Luați aminte:

21Domnul vă pune înainte,

O țară-ntinsă. Deci intrați,

Și-n stăpânire o luați,

Cum Domnu-a spus. De bună seamă,

Nimeni să n-aibă nici o teamă!”

22Voi toți, la mine ați venit

Și-n felu-acesta mi-ați vorbit:

„Mai înainte să pornim,

Vrem – țara – să o iscodim.

Iscoade, vom trimite noi,

În țară, ca să știm apoi,

Ce drumuri o să apucăm

Și-n ce cetăți o să intrăm.”

23Aste cuvinte mi-au părut

Că bune sunt și am cerut

Ca doisprezece inși să vie –

Deci unul dintr-o seminție –

Pe care, i-am trimis apoi,

Să iscodească pentru voi.

24Ei au plecat – cum ați cerut –

Și peste munte au trecut.

În vale, la Eșcol, s-au dus

25Și-apoi, din țară, au adus

Roade pe care le-ați văzut.

Dare de seamă, au făcut,

Asupra țării, și-au vorbit:

„O țară bună, am primit,

De la al nostru Dumnezeu.”

26Dar voi v-ați îndoit, mereu.

Pe munte, n-ați vrut să urcați,

În țara voastră să intrați,

Ci voi v-ați răzvrătit, mereu,

Față de Domnul Dumnezeu.

27Ați stat în corturi și-ați cârtit,

Zicând că „Domnul, negreșit,

Din al Egiptului ținut,

Ne-a scos afară, căci a vrut,

Să nimicească ăst popor,

Prin mâna Amoriților.

28Atunci, de ce să ne suim?

Cu ei, ca să ne războim?

Dar frații noștri ne-au muiat

Inima, când au cuvântat:

„Poporul țării – ca măsură –

Este mai mare, la statură.

Cetățile ce le-a durat,

Până la cer, s-au înălțat.

Între ai ei locuitori,

Sunt și ai lui Anac feciori.”

29Eu v-am răspuns: „Nu vă speriați

Și frică, să nu arătați,

30Pentru că Domnul Dumnezeu,

‘Naintea voastră, e mereu

Și El se va lupta apoi –

În țara ‘ceea – pentru voi –

Așa cum bine ați văzut,

Prin tot ceea ce a făcut,

De când a fost al vost’ popor,

În țara Egiptenilor.

31Apoi, de grijă, v-a purtat

Când, prin pustie, ați umblat.

Va dus, deci, Domnul, prin pustiu,

Precum un om, pe al său fiu,

Și ați ajuns aici, astfel.

32Însă, încredere – în El –

Voi, niciodată, n-ați avut,

33Chiar dacă bine L-ați văzut,

În fruntea voastră doar, umblând

Și loc, pentru popas, cătând.

Noaptea-ntr-un foc vă însoțea,

Ca drumul să-l puteți vedea,

Iar ziua, era ca un nor,

Mergând în fața tuturor.

34Dar Dumnezeu a auzit

Cuvintele ce le-ați rostit

Și-atuncea, El S-a mâniat,

Pe voi – pe toți – și a jurat:

35„Nici un bărbat din cei pe care

Neamul acesta rău îi are,

Nu va putea vedea, nicicând,

Țara pe care-aveam de gând

S-o dau în stăpânirea lor –

Cum le-am jurat părinților –

36Afară de Caleb – cel care,

De tată, pe Iefune-l are.

Acel bărbat o va vedea

Și va putea să intre-n ea,

Pentru că am găsit cu cale,

Ca lui și-apoi seminței sale,

S-o dau, căci a urmat, mereu,

Doar căile lui Dumnezeu.”

37Domnul, precum o știți prea bine,

S-a supărat chiar și pe mine

Din vina voastră și a zis:

„În țara ce vi s-a promis,

De-acum, nici tu nu vei putea,

S-ajungi ca să pătrunzi în ea.

38Ascultă dar, ce am să-ți spun:

Doar Iosua – fiul lui Nun –

Am hotărât că va putea,

Pe Israel, să-l ducă-n ea;

Pentru că el are menire,

Să îi dea țara-n stăpânire.

39De-asemenea, ai voștri prunci –

De care voi ați zis atunci,

Cum că „de jaf ajung să fie” –

În astă țară, au să vie;

Iar fii voști’, cari gânguresc –

Și astăzi nu deosebesc

Ce-i rău sau bine – vor putea,

În stăpânire, să o ia.

40Așa va fi! Acuma, voi

Vă veți întoarce, înapoi.

Spre marea Roșie, porniți

Ca, prin pustiu, să rătăciți!”

41Atunci, la mine, ați venit

Și-n felu-acesta, mi-ați vorbit:

„Abia acum, noi am văzut,

Că este rău ce am făcut.

Vedem că am păcătuit,

Față de Domnul. Am greșit!

De-aceea, vrem să ne suim

În țară și s-o cucerim,

Așa precum ne-a poruncit

Domnul, atunci când a vorbit.”

De-ndată, voi v-ați înarmat

Și-apoi, pe munte, v-ați urcat.

42Dar Domnul mi-a vorbit atunci,

Și mi-a transmis aste porunci:

„Spune poporului, să știe:

„Să nu purtați vreo bătălie,

Căci Eu n-am să vă însoțesc,

Și-ai voști’ vrăjmași vă biruiesc.”

43Eu v-am vestit cuvântul Lui,

Dar împotriva Domnului,

Atuncea voi v-ați răzvrătit

Și-apoi, pe munte, v-ați suit.

44Dar Amoriții, țineți minte

Că, înarmați, v-au stat, ‘nainte.

Ca niște-albine, au venit

Și din Seir v-au urmărit,

Până la Horma și-ați văzut

Că peste tot, ei v-au bătut.

45Ați plâns, în urmă, cu amar,

În fața Domnului vost’, dar

Acesta nu v-a ascultat

46Și-astfel, la Cades voi ați stat –

După înfrângerea-ndurată –

O vreme foarte-ndelungată.”